Prietena lui Ion Ţiriac, ameninţată cu executarea silită pentru câteva mii de euro. Mărturisirile mulatrei: „Nu are de ce să-mi fie ruşine”
De Antena Sport
Publicat: 25.06.2022, 13:39
Laurette Atindehou este ameninţată cu executarea silită. Prietena lui Ion Ţiriac este chemată în faţa judecătorilor din cauza unui împrumut de 80.000 de euro. Frumoasa mulatră nu şi-a plătit ratele şi are de suferit.
Banca la care Laurette s-a împrumutat i-a deschis un proces în încercarea de a-şi recupera banii. Potrivit spynews.ro, primul termen apărut pe portalul instanţelor de judecată este stabilit pe 13 septembrie. Femeia care a fost într-o relaţie cu fostul jucător al lui Dinamo, Magaye Gueye, caută soluţii pentru a ieşi din criză.
Prietena lui Ion Ţiriac, Laurette Atindehou, ameninţată cu executarea silită
Atindehou a avut nevoie de 80.000 de euro pentru a-şi îndeplini cel mai mare vis. S-a împrumutat de la bancă iar, la finalul anului trecut, şi-a deschis un salon de masaj de care este foarte mândră. Nu şi-a plătit însă ratele şi acum este chemată în instanţă.
„Am avut afacerea asta în plan de foarte mult timp , doar că nu am avut banii necesari pentru a-l pune pe picioare. E vorba de aproape 80.000 de euro, și nu am avut banii necesari. A trebuit să fac o linie de credit pentru a-mi putea realiza acest vis. Nu vreau să fiu doar șef! Chiar dacă muncesc, muncesc doar pentru mine și de ce să stau, atât timp cât am terminat o școală în domeniu?!
Nu are de ce să-mi fie rușine, pentru că este o muncă foarte frumoasă! Vorbim despre masaj terapeutic, oamenii vin acolo să se relaxeze, să se detașeze și să scape de anumite probleme medicale”, a declarat Laurette pentru sursa citată.
Cum a fost ajutată mulatra de miliardarul român
De-a lungul timpului au apărut zvonuri că Laurette a fost într-o relaţie Ion Țiriac. Anul trecut, artista a filmat un videoclip la piesa „Big Girl” şi a beneficiat de ajutorul miliardarului român. La filmări a primit un bolid de lux, din parcul auto al fostului jucător de tenis, care costă nu mai puţin de 100.000 de euro.
Frumoasa mulatră susține că a petrecut timp de calitate alături de omul de afaceri. Laurette (38 de ani) și Țiriac (83 de ani) ar fi fost surprinși, în mai multe rânduri, la braț, fără să se ferească de ochii curioșilor.
„Întrebarea asta mi s-a pus de atât de multe ori, dar nu aș putea să răspund la ea. O să las așa să rămână o enigmă pentru toți cei care sunt curioși. Adevărul este că este foarte frumos să stai în preajma domnului Ion Țiriac, și cred că orice femeie și-ar dori să stea în preajma lui și nu pot să zic că a fost onoare, că până la urmă și eu sunt o femeie foarte frumoasă, exotică, independentă, pe care și-o dorește orice bărbat, zic eu.
Din toate experiențele pe care le-am avut, nu a fost bărbat care să refuze. Eu sunt foarte mândră de mine că am putut să ies la o cină sau două sau trei sau patru, nu se știe niciodată, cu domnul Ion Țiriac”, a spus Laurette, la emisiunea „Detectorul de minciuni”.
Laurette a recunoscut un detaliu ruşinos, după ce a vorbit despre relaţia cu Ion Ţiriac
Laurette Atindehou a surprins. A recunoscut că pentru un milion de euro şi-ar înşela şi acum partenerul. De curând, Laurrete a vorbit deschis şi despre relaţia cu Ion Ţiriac.
„Am înşelat şi o spun. De ce să mă feresc. Am înşelat normal, de ce să fiu ipocrită. Nu mai eram fericită, nu îmi mai oferea ce îmi doream eu, tentaţiile sunt atât de mari… Dacă nu te mai simţi fericit într-o relaţie şi bărbatul de lângă tine nu îţi mai oferă ce îţi doresti tu, fiecare pe drumul lui.
Fostul meu soţ e un bărbat foarte inteligent. E un bărbat foarte inteligent de la care ai ce să înveţi şi de la care eu am învătat foarte multe lucruri constructive de viaţă, am învăţat să fiu un antreprenor, eu am făcut cu el un magazin, m-a învăţat cum să fac bani şi cum să am o afacere.
Pentru un milion de euro mi-aş înşela soţul! Am înşelat şi am fost înşelata. Am iertat când am fost înşelată, dar nu se merită. Sunt o femeie foarte rece şi mama zice că am inima de gheaţă şi că nu o să stau cu nici un bărbat. Dar asta e pentru că am trecut prin lucruri rele în relaţiile mele cu bărbaţii„, dezvăluia Laurette Atindehou, citată de Spy News.
- Laurette Atindehou a fost dată în judecată
- Prietena lui Ion Ţiriac riscă să fie executată silit
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY