Prima dorință pe care a avut-o Daniel Onoriu, după cele 55 de zile în care a fost în comă: “Când vrea Dumnezeu să facă minuni, le face!”

De Antena Sport
Publicat: 28.01.2022, 17:33

Daniel Onoriu a fost aproape de moarte

Daniel Onoriu a stat 55 de zile în comă

Daniel Onoriu a stat 55 de zile în comă / observatornews.ro

Rebeca Onoriu, fiica cea mică a regretatei Gabi Luncă, a dezvăluit care a fost prima dorință a lui Daniel Onoriu, după ce s-a treyit după cele 55 de zile de comă. Conform fiicei regretatei Gabi Luncă, Daniel Onoriu a cerut să bea suc natural de fructe.

Reclamă

Prima dorință pe care a avut-o Daniel Onoriu, după ce s-a trezit din comă

„Nu cred că și-ar mai dori altceva, acum, după ce s-a născut a treia oară. Când vrea Dumnezeu să facă minuni, le face. El are ultimul cuvânt. Daniel a vrut astăzi să bea suc natural de fruncte”, a spus Rebeca Onoriu, scriu cei de la impact.ro.

Reclamă

Primele cuvinte rostite de Daniel Onoriu, după ce s-a trezit din comă

Aflat la Spitalul Floreasca din Capitală, Daniel Onoriu a rostit primele cuvinte, după 55 de zile în care a stat în comă. Bărbatul a chemat asistenta medicală şi a întrebat-o de cât timp se află în spital.

A făcut Dumnezeu o minune și îi mulțumim Lui. Nepotul meu, Daniel Onoriu, s-a trezit astăzi, după 55 de zile de comă. Ieri am primit vestea de la medici să ne pregătim de ce e mai rău. Analizele lui erau mai normale, însă resursele erau ajunse la capăt. Astăzi am primit vestea: Daniel s-a trezit, a început să miște buzele, să încerce să vorbească. A chemat asistenta care l-a îngrijit și a cerut să vină familia să-l vadă.

Prima lui întrebare a fost: «De cât timp sunt în spital?». Ăsta e semn pentru noi că mintea lui e încă întreagă, că Dumnezeu a făcut vindecarea lui pe toate planurile. În urma acestei septicemii extraordinar de complicate, medicii se așteptau să fie multe sechele. Mulțumim lui Dumnezeu că lucrurile sunt spre foarte bine”, a spus Estera Onoriu, citată de cancan.ro.

Daniel Onoriu, accident groaznic de motocicletă

Daniel Onoriu a avut un accident groaznic de motocicletă în 2006, chiar în seara meciului Middlebrough – Steaua. Acesta a intrat în plin într-o maşină care nu i-a acordat prioritate. Nepotul cântăreţei Gabi Luncă s-a ales atunci cu coastele rupte şi stomacul perforat. A stat 9 zile în comă şi a scăpat miraculos după ce a trecut prin 20 de operaţii.

„Dacă fiecare român mi-ar da un leu pentru fiecare accident, aş fi un om bogat. Acum trăiesc o viaţă nouă. Nu mi s-a întâmplat în concurs, dar am păţit-o pe stradă”, glumea Daniel, potrivit gsp.ro.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
16:38

Giani Kiriță a răbufnit după Dinamo – Universitatea Craiova 0-2: „Nu ai cum să te prezinți așa în play-off!”

16:21

Chinezii au stabilit definitiv cauza morţii lui Aaron Boupendza! Dosarul a fost închis

16:17

Neluțu Varga cere o sumă URIAȘĂ pentru transferul lui Louis Munteanu! Răspuns după oferta lui Gigi Becali

15:57

„M-am închis într-o cameră, nu au existat Sărbători”. Marius Şumudică, „dărâmat” după eşecul cu U Cluj: „Sunt un idiot”

15:39

Suma astronomică pe care ar fi oferit-o Real Madrid pentru transferul lui Neymar

15:31

Carlo Ancelotti a vorbit despre plecarea de la Real Madrid: „Te mai surprinde ceva?”

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 FotoAroganţă pe mulţi bani a lui Gigi Becali! Ce a făcut după victoria cu CFR Cluj: „Am luat-o albastră”s 3 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 4 FotoUltimul român celebru văzut alături de Papa Francisc. Suveranul Pontif a murit la 88 de ani, în a doua zi de Paştes 5 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 6 „Cascadorii râsului!” Louis Munteanu nu s-a ferit de cuvinte după FCSB – CFR Cluj 3-2: „Pierdem în halul ăsta”s