S-a aflat câţi bani primesc românii care se luptă în războiul din Ucraina. Ce au cerut, de urgenţă, fraţii Klitschko
Publicat: 19.04.2022, 17:30.
Au trecut 55 de zile din momentul în care Vladimir Putin a declanşat războiul din Ucraina. Ruşii nu au reuşit să cucerească niciun oraş important, dar au anunţat că pregătesc o nouă ofensivă devastatoare. Este şi motivul pentru care fraţii Klitschko au făcut un apel de ultimă oră şi cer ajutor extern.
Militari din toată Europa au sărit în ajutorul ucrainenilor şi se luptă cot la cot cu ei. Potrivit gandul.ro, sunt aproximativ 1500 de luptători români, 1700 de polonezi şi chiar şi canadieni. Aceştia ar primi şi sume importante bani pentru fiecare zi petrecută pe front.
Câţi bani primesc români care se luptă în Ucraina
Firmele de recrutare din străinătate ar fi contactat militari din România activi, dar şi trecuţi în rezervă, şi i-a ofertat să le plătească 1.000 de euro pe zi pentru a lupta în Ucraina.
„Din cauza riscurilor foarte mari, luptătorii străini care pleacă în Ucraina ca bodyguarzi sunt angajați pentru sume cuprinse între 1.000 și 2.000 de dolari pe zi, la care se mai pot adăuga și unele bonusuri„, anunţă sursa citată.
De la începutul războiului, mai mulţi sportivi au decis să se înarmeze şi să se lupte pentru apărarea Ucrainei. Printre ei şi fraţii Klitschko. Din păcate, luna trecută erau deja cinci victime printre fotbalişti. Ultimii doi care au murit aveau doar 33 și 28 de ani. Este vorba de Serhiy Shestak şi Bohdan Semenchuk.
Vitali şi Vladimir Klitschko susţin că Ucraina are mare nevoie de arme
Vitali Klitschko, care este primar al Kievului, a susţinut un interviu pentru jurnaliştii din Germania şi cere ajutor de urgenţă. Atât el, cât şi fratele lui, Vladimir Klitschko, susţin că militarii din Ucraina au mare nevoie de arme pentru a rezista asaltului ruşilor.
„Avem nevoie de mai mult ajutor. E nevoie de mai mult! Toată lumea trebuie să înţeleagă că nu ne apărăm doar pe noi, ci şi pe voi! Soldaţii ruşi se luptă pentru bani, ai noştri fac asta doart pentru a-şi apăra familiile şi copiii. De aceea nu avem o altă şansă.
Trebuie să continuăm să ne luptăm pentru apărarea ţării. Nu sunt vreun expert în armament, dar e nevoie de tancuri şi avioane”, a transmis Vitali Klitschko, citat de stern.de.
„Nu ne putem proteja cu pumnii. E nevoie de arme, pentru că și noi suntem uciși cu arme. În timp ce vorbim, asta se întâmplă la Mariupol. Desigur că e nevoie de arme pentru a ne putea apăra. Mai ales în acest război fără sens, avem nevoie de sprijin suplimentar„, l-a completat Vladimir Klitschko.
Dinamovistul Iura Cureleac vrea să se înroleze în armata ucraineană
Iura Cureleac, ucraineanul campion la box în România, e gata să lupte umăr la umăr cu frații Kltischko pe frontul din Ucraina. Iura are 18 ani și este campionul României la juniori. Boxerul de la Dinamo e născut în Maramureș, într-o familie de ucraineni. Copleșit de dramele războiului, Iura este tentat să se înroleze voluntar în armată.
„Nu mi-ar fi teamă să mă duc să mă lupt pentru Ucraina findcă, până la urmă, toți cu o moarte suntem datori. Chiar dacă vine mai devreme sau mai târziu„, a declarat, în exclusivitate pentru Antena Sport, Iura Cureleac.
Sportivul care face spectacol în ring nu a tras cu arma niciodată în viața lui.
„Am prieteni foarte mulți care sunt de o vârstă cu mine și au ales pușca, în loc de altceva, ca să apere țara. Am nevoie și eu puțin să învăț să trag cu arma. Ca și în box, te duci după două antrenamente să boxezi cu cineva? Nu, nu faci mare chestie„, a mai spus dinamovistul.
- Aproximativ 1500 de luptători români ar fi pe frontul din Ucraina
- Apel disperat al fraţilor Klitschko
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY