Un pui de urs care nu atacase pe nimeni ani de zile a fost împuşcat la Predeal pentru că "se obişnuise prea mult" cu oamenii

De Antena Sport
Publicat: 29.06.2020, 11:27
Actualizat: 11.05.2021, 19:44

Un pui de urs care nu atacase pe nimeni ani de zile a fost împuşcat la Predeal pentru că "se obişnuise prea mult" cu oamenii

Angyalosi Beáta via Observatorul de urşi

Vorbim de un animal, din păcate, cu comportament deviant, care în urma analizei s-a constatat că el nu mai putea fi relocat în sălbătice, el fusese de mic învățat de către cei care l-au hrănit să vină în localitate și să ia contact cu omul.

Reclamă

Împușcarea este ultima soluție, se încearcă îndepărtarea animalului sa relocarea acestuia. Din păcate, ursul este un animal care acoperă un teritoriu extrem de vast și relocarea, în timp, nu ne-a demonstrat decât că mutăm problema în altă parte” a precizat purtătorul de cuvânt al Ministerului Mediului pentru Digi 24

Pe de altă parte, proprietara pensiunii în apropierea căreia se afla puiul de urs, a spus că acesta nu era agresiv.
Ursul era de doi ani aici, trăia printre noi. Se obișnuise cu oamenii și într-una din zile a ieșit din curte în miezul zilei și a apărut vânătorul căutându-l și avertizând lumea că e periculos.

Vine de mic, a fost lăsat de ursoaică, probabil, după ce a făcut alți pui, și se obișnuise. Și turiștii îi dădeau de mâncare și venea chiar și ziua, nu numai seara. El trecea printre oameni se speria, în momentul când vedea mișcare fugea din fața oamenilor, nu a fost niciodată agresiv„, a spus femeia. 

Anterior, un ONG s-a oferit să preia puiul de urs.

Reclamă
Recomandări

Care va fi finala UEFA Champions League?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Ultimele știri
9:51 FotoMădălina Ghenea a anunţat de Paşte că s-a despărţit de iubitul său milionar: „Vă rog să ne respectaţi intimitatea” 9:42 VIDEONebunie la Lisabona după titlul câştigat de Sporting! Cum au sărbătorit jucătorii 8:55 VIDEOReacţia de mare campion a lui Max Verstappen, după ce a fost învins de Lando Norris în Marele Premiu de la Miami 8:55 Marius Şumudică a anunţat ce l-ar face să renunţe la Rapid fără cel mai mic regret: „Aș face 5 paşi în spate” 1:04 VIDEOBucurie nebună la McLaren, după ce Lando Norris a câștigat Marele Premiu de la Miami! Pilotul, copleșit de emoții 0:40 VIDEOLando Norris a câștigat Marele Premiu de la Miami, live pe Antena 3 CNN și în AntenaPLAY! Max Verstappen, pe locul doi 0:17 Dan Petrescu, prima reacție după ce a debutat cu victorie în noul mandat la CFR Cluj: „Nu a fost ușor deloc!” 0:04 „Aștept să mă cheme la EURO!” Daniel Bîrligea, mesaj direct pentru Edi Iordănescu după ce a marcat în CFR – Rapid 3-2! 5
mai
23:49
Claudiu Petrila și-a turnat cenușă în cap după CFR – Rapid 2-3! Mesaj direct pentru fani: „Le oferim doar supărare!”
5
mai
23:22
CFR – Rapid 3-2. Victorie pentru Dan Petrescu la revenirea în Gruia! Giuleștenii continuă seria dezastruoasă
Vezi toate știrile

Zodii care se pot muta din țară după Paște. Nativii care au luat o decizie importantă pentru viața lor

Zodii care vor avea parte de un Paște de vis. Nativii care își creează amintiri alături de cei dragi

Citește și