Doliu la Dinamo Kiev! Fostul membru din staff-ul echipei lui Mircea Lucescu a fost ucis în războiul din Ucraina: „Plângem alături de voi!”
De Antena Sport
Publicat: 28.12.2022, 13:10
Doliu la Dinamo Kiev! Un fost membru din staff-ul echipei lui Mircea Lucescu a fost ucis în războiul din Ucraina. Dinamo a anunțat miercuri că preparatorul fizic Oleg Tymchenko a decedat în timp ce își apăra țara în fața invadatorilor ruși.
Oleg Tymchenko a activat mulți ani la Dinamo Kiev. După invazia declanșată de Vladimir Putin, el și-a părăsit postul de la club și s-a înrolat în armata ucraineană pentru a-și apăra țara.
Doliu la Dinamo Kiev! Fostul membru din staff-ul echipei lui Mircea Lucescu a fost ucis în războiul din Ucraina
„Plângem sincer alături de familie și prieteni!”, au anunțat cei de la Dinamo Kiev, pe rețelele sociale.
Clubul ucrainean l-a descris pe Oleg Tymchenko drept „un erou care și-a dat viața pentru patrie”.
„Pe 20 decembrie, celebrul preparator fizic Oleg Timchenko a decedat în luptele din apropierea orașului Bahmut.
Oleg a lucrat cu jucătorii și staff-ul lui Dinamo Kiev timp de mulți ani. A fost un adevărat patriot al Ucrainei și un profesionist în domeniul său.
Clubul de fotbal Dinamo transmite sincere condoleanțe familiei și prietenilor. Plângem sincer alături de voi. Veșnică amintire Eroului care și-a dat viața pentru țara noastră”, a anunțat Dinamo Kiev, pe contul oficial de Facebook.
Ce spunea Mircea Lucescu după problemele grave din cantonamentul lui Dinamo Kiev
Ce spunea Mircea Lucescu după problemele grave din cantonamentul lui Dinamo Kiev. În luna noiembrie, fotbaliştii lui Dinamo Kiev au încercat să se adăpostească de rachetele ruseşti din Ucraina şi au alunecat pe gheaţă.
„Il Luce” nu a fost afectat direct de cele întâmplate, dar a fost chinuit de lipsa de curent electric şi căldură timp de opt ore. „Cel mai rău a fost că s-au întrerupt şi emisiunile de la televiziune şi nu am văzut meciurile de la Mondial”, a spus legendarul antrenor.
„Dacă nu eram bine, se auzea deja. E totul ok. Mai avem puţin, sâmbătă şi miercuri şi terminăm. De ce să îmi fie frică? Doar n-o să cadă chiar pe mine o rachetă. Din păcate, lucrurile stau în felul ăsta. Au fost opt ore de întrerupere a curentului electric.
Bineînţeles că şi cu căldura au fost probleme. Şi-au revenit după-aia. Cel mai rău a fost că s-au întrerupt şi emisiunile de la televiziune şi nu am văzut meciurile de la Mondial. În rest, sunt bine”, a spus Mircea Lucescu, în exclusivitate pentru Antena Sport.
Dinamo Kiev a încheiat anul 2022 pe locul 3 în prima ligă din Ucraina, la 5 puncte în spatele liderului Dnipro-1.
Probleme pentru jucătorii lui Dinamo Kiev, din cauza războiului din Ucraina
Mai mulți jucători de la Dinamo Kiev au fost prinși pe terenul de antrenament în timpul bombardamentelor. Îngroziți din cauza atacurilor, aceștia au fugit imediat pentru a se ascunde, iar unii dintre ei au alunecat pe gheață și s-au lovit.
Arcadie Zaporojanu, unul dintre colaboratorii lui Mircea Lucescu de la Dinamo Kiev, a explicat că jucătorii speriați de rachete au avut nevoie de îngrijiri medicale.
„Un bloc de locuinţe, autostrada Odesa-Kiev, pe porţiunea de la intrarea în Kiev, termocentrale, staţii de pompare a apei şi relee TV şi de telefonie mobilă au fost lovite de aceşti descreieraţi care nu au niciun Dumnezeu.
Trei dintre exploziile produse în aer au fost atât de aproape de baza noastră de pregătire încât sperietura a fost foarte mare.
Jucătorii care se aflau pe teren, la antrenament, au fugit spre adăpost, spre hotelul din bază, dar unii au căzut pe gheaţă şi s-au lovit suficient de tare pentru a necesita îngrijiri medicale”, a transmis Arcadie Zaporojanu, pentru Digisport.
- Doliu la Dinamo Kiev
- Fostul membru din staff-ul echipei lui Mircea Lucescu a fost ucis în războiul din Ucraina
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY