Gabi Balint şi Marius Lăcătuş îşi fac griji pentru Mircea Lucescu: „Să sperăm că se pot găsi soluţii ca să poată pleca”
De Valentin Pîrcălabu
Publicat: 24.02.2022, 22:25
Marius Lăcătuş şi Gabi Balint îşi fac griji pentru Lucescu. Cei doi speră ca „IL Luce” să ajungă cu bine în România.
“Parcă pe undeva ne tot pregăteau terenul vizavi de faptul că Rusia va ataca Ucraina. Este dureros faptul că se ajunge în situaţii ca aceasta. Sunt îngrijorat de ceea ce se întâmplă acolo. Nu cred că se va ajunge să avem şi noi probleme la un nivel atât de înalt cum sunt acolo. Să sperăm că se pot găsi soluţii ca Mircea Lucescu să poată pleca de acolo, pentru că lucrurile probabil vor degenera mai mult”, a spus Marius Lăcătuş.
Şi Balint îl încurajează pe Mircea Lucescu şi îi transmite să depăşească cu bine momentele dramatice.
„Să aibă grijă de dânsul, pentru că trece prin momente grele acolo. Ştirile nu sunt bune deloc şi nu ştiu la ce să ne aşteptăm în continuare. Când a fost revoluţia ne-au convocat la 5 dimineaţa la club. Când e nevoie să-ţi aperi ţara nu mai contează”, a spus şi Gabi Balint.
Toate informațiile despre războiul din Ucraina sunt AICI, pe observatornews.ro!
Mircea Lucescu, blocat în Kiev
Arcadie Zaporojanu a anunţat că Lucescu şi echipa au revenit din Turcia luni, cu câteva zile înainte de decizia lui Vladimir Putin. Acesta a dat detalii suplimentare de
„E linişte, frumos nu pot spune. Liniştea e amăgitoare. S-au auzit nişte bubuituri la cinci dimineaţa, dar eu dormeam. Ne îngrijorează, dar nu dăm bir cu fugiţii. Am rămas pe poziţii ca să dăm un semn de încredere şi fotbaliştilor şi famiilor lor, cu copii mici. Vrem să vadă că suntem alături de ei.
Mircea Lucescu e încrezător în sine. Dacă o să plecăm, doar varianta cu maşina e valabilă. Nimeni nu poate da garanţii. Campionatul s-a întrerupt. Avem 3 zile fără antrenament. Sunt mulţi oameni care se refugiază de oraş. Sunt cozi. Se duc spre vestul Ucrainei”, a spus Arcadie Zaporojanu, în exclusivitate pentru Antena Sport.
Rusia a declanșat războiul împotriva Ucrainei
Vladimir Putin a anunţat joi dimineaţă o operaţiune militară specială în regiunea ucraineană Donbas, el afirmând că scopul este părarea oamenilor care sunt ţinta abuzurilor şi genocidului regimului de la Kiev. Potrivit CNN, Explozii puternice au putut fi auzite în apropierea capitalei, Kiev şi în Harkov.
Într-o intervenţie la televiziunea de stat, Putin a anunţat acţiunile militare din Donbas, cerând forţelor militare ucrainene să depună armele şi să plece acasă, potrivit agenţiilor de stat RIA-Novosti şi TASS.
Vladimir Putin: Republicile populare din Donbass au cerut ajutorul Rusiei
„Republicile populare din Donbass au cerut ajutorul Rusiei. Ca urmare, am decis să iniţiem o operaţiune militară specială. Obiectivul este de a proteja oamenii care de opt ani sunt ţinta abuzurilor şi genocidului din partea regimului de la Kiev şi, pentru ca aceasta să înceteze, vom acţiona pentru a demilitariza şi denazifica Ucraina şi îi vorm aduce în faţa justiţiei pe cei care care au comis numeroase crime sângeroase împotriva oamenilor paşnici”, a declarat Putin, conform TASS.
- Rusia a invadat Ucraina
- Balint şi Lăcătuş îşi fac griji pentru Lucescu
- Cupa Mondială 2025 la tenis de masă e live în AntenaPLAY (14-20 aprilie)
- Marele Premiu al Arabiei Saudite este live în AntenaPLAY, duminică, de la ora 20:00