Laurenţiu Reghecampf, anunţ despre Corina Caciuc: „Dumnezeu a așezat lucrurile așa cum ne-am dorit!”
De Valentin Pîrcălabu
Publicat: 26.09.2023, 11:10
Laurenţiu Reghecampf a făcut anunţ despre Corina Caciuc. Noul antrenor de la Al-Tai a spus că iubita sa, Corina Caciuc, poate veni fără nicio problemă în Arabia Saudită.
În spaţiul public a apărut informaţia conform căreia Laurenţiu Reghecampf nu ar putea locui cu Corina Caciuc în Arabia Saudită pentru că nu sunt căsătoriţi. Laurenţiu Reghecampf a ţinut să facă lumină în această speţă şi a spus că iubita sa poate veni cu fiul lor, micuţul Liam, să locuiască cu el. (VEZI ÎN GALERIA FOTO IMAGINI INCENDIARE CU CORINA CACIUC)
Laurenţiu Reghecampf, anunţ despre Corina Caciuc
“Dumnezeu a așezat lucrurile așa cum ne-am dorit! Eu și Corina suntem fericiți de noua experiență din Arabia Saudită. În ciuda zvonurilor, n-am întâmpinat nicio problemă cu viza. Este o țară turistică și atât Corina, cât și Liam pot veni oricând aici! Nimic nu ne umbrește bucuria trăită!”, a spus Laurenţiu Reghecampf pentru cancan.ro.
Laurenţiu Reghecampf, prezentat oficial la Al-Tai
Laurenţiu Reghecampf, prezentat oficial la Al-Tai! Aşteptarea a luat sfârşit şi gruparea din prima ligă arabă l-a anunţat ca noul antrenor al echipei pe Laurenţiu Reghecampf. Reghe îi va antrena la Al-Tai pe Andrei Cordea şi Marko Dugandzic, care au avut o prestaţie excelentă în ultimul meci al lui Al-Tai.
„Românul Laurenţiu Reghecampf este noul antrenor al primei echipe a lui Al-Tai”, a anunţat clubul din Arabia Saudită pe Instagram.
Laurenţiu Reghecampf se afla în expectativă după ce şi-a reziliat unilateral contractul cu Universitatea Craiova. Despărţirea de antrenorul croat Kresimir Rezic nu a fost una uşoară pentru Al-Tai. S-a scris că acesta va fi demis dacă va pierde meciul cu Al-Ettifaq, dar nu s-a întâmplat acest lucru imediat.
Al-Tai a pierdut dramatic acea partidă din deplasare, cu 4-3, după ce a condus cu 3-2. Andrei Cordea şi Marko Dugandzic au dat câte un assist pentru două dintre cele trei goluri marcate de Bernard Mensah.
Andrei Cordea şi Marko Dugandzic, asisst-uri în meciul lui Al-Tai cu Al-Ettifaq!
Andrei Cordea şi Marko Dugandzic, asisst-uri în meciul lui Al-Tai cu Al-Ettifaq! Al-Ettifaq – Al Tai s-a încheiat 4-3. Golul victoriei gazdelor a fost marcat în minutul 90+3 de către Moussa Dembele.
Şi Andrei Cordea a dat un assist în Al-Ettifaq – Al Tai. În minutul 54 al meciului, Cordea a centrat pentru Mensah, care s-a descurcat excelent şi a înscris cel de al treilea gol al său din meci.
Mensah a marcat în minutele 10, 36 şi 54. Meciul a fost extrem de spectaculos. Wijnaldum a deschis scorul în minutul 2 pentru Al-Ettifaq, după care Al-Tai a întors rezultatul prin golurile marcate de Mensah în minutele 10 şi 36. Moussa Dembele a egalat în minutul 41, după care Al-Tai a trecut iar în avantaj, Mensah realizând hattrick-ul. Al-Ettifaq avea să câştige, în cele din urmă, meciul. Wijnaldum a mai marcat o dată în minutul 72, după care, în prelungiri, Moussa Dembele avea să realizeze şi el o „dublă” şi să aducă victoria echipei sale.
- Laurenţiu Reghecampf a făcut anunţ despre Corina Caciuc
- Laurenţiu Reghecampf, prezentat oficial la Al – Tai
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY