Noi probleme pentru Bocciu! Fostul lider al galeriei de la Rapid, cercetat într-un nou dosar. Sechestru pe bunuri de aproximativ 850.000 de euro

Publicat: 28 martie 2025, 13:47

Comentarii
Noi probleme pentru Bocciu! Fostul lider al galeriei de la Rapid, cercetat într-un nou dosar. Sechestru pe bunuri de aproximativ 850.000 de euro

Hepta

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google

Bocciu are noi probleme! Poliţia Capitalei anunţă, vineri, că poliţişti din cadrul Direcţiei Generale a Municipiului Bucureşti – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice Sector 6 au extins cercetările, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală şi delapidare cu consecinţe deosebit de grave.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

În perioada ianuarie 2019 – decembrie 2024, reprezentanţii unei societăţi comerciale, cu profil de activitate – pază, şi-ar fi însuşit, în interes personal suma de aproximativ 17.000.000 de lei, prin retrageri în numerar din conturile bancare ale societăţii, precizează Poliţia.

Bocciu are noi probleme

Potrivit unor surse, este vorba despre Georgian Liviu Ungurean, fostul lider al galeriei echipei Rapid. El, impreuna cu un asociat au scos bani din activele unei societăţi comerciale cu profil de activitate- pază. Ei au retras bani în numerar din conturile bancare ale societăţii, notează news.ro.

În cauză au fost dispuse măsuri asiguratorii asupra bunurilor persoanelor bănuite de comiterea faptei, până la concurenţa sumei delapidate. Astfel, au fost dispuse măsuri asiguratorii asupra unor bunuri în valoare totală de aproximativ 850.000 de euro, asupra unor apartamente, unui teren şi asupra unui autoturism, a adăugat Poliţia Capitalei.

Potrivit surselor, s-a dispus sechestru asigurator asupra următoarelor bunuri imobile: un apartament la Neptun, un teren și o construcție în județul Călărași și un autoturism.

Reclamă
Reclamă

Bănuitul a fost depistat şi condus la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, în vederea audierii.

Cercetările sunt continuate de către poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Sector 6, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală şi delapidare cu consecinţe deosebit de grave.

Noile probleme vin în contextul în care Liviu Ungurean, zis „Bocciu”, este cercetat și în dosarul „Pyro”.

Reclamă

De ce nu mai e Bocciu liderul galeriei Rapidului

Bocciu a dezvăluit de ce a renunţat să mai fie liderul galeriei Rapidului! Liviu Ungurean, zis „Bocciu”, a susţinut că este nevinovat şi a avut un discurs dur la adresa procurorilor.

Bocciu a spus că nu mai poate intra pe stadion, iar din acest motiv nu ar mai fi avut niciun sens să fie liderul galeriei Rapidului.

„A fost o perioadă nasoală și am zis să fac un pas în spate. Pentru Rapid mi s-a întâmplat asta. Tati, atâta timp cât nu am nicio altă infracțiune și totul a fost o făcătură, îți dai seama…

Asta e țara în care trăim. Ce mai contează? Te ia și de la înmormântare când e să te ia. Când îți arată ăștia pisica… Nu te pui cu ei. Pe Gică Popescu nu l-au lăsat nici să își înmormânteze tatăl. Repet, asta e țara în care trăim. Degeaba comentăm noi dacă magistrații n-au nicio răspundere. Din contră, se întorc împotriva ta dacă vorbești prea mult: ‘Ia uite, mă, vorbește ăla. Face el, drege el’.

(n.r.: de ce a ales să se retragă) Pentru că e un moment greu în viața mea. Atât timp cât sunt sub control judiciar și nu pot să intru pe stadion… Ce rost ar mai avea? Nu am voie să intru în arenele sportive nici când nu e meci cât timp voi fi sub control judiciar. Astea sunt obligațiile, deși eu nu am făcut nicio infracțiune pe stadion ca să îmi fie interzis pe stadion. Asta este decizia luată de procurorul de caz. Așa vrea el, să nu mă lase pe stadion. Probabil eram prea bun și făceam o treabă prea frumoasă acolo ca să mai fiu lăsat. Ei vor să fie urât”, a declarat Liviu Ungurean, zis „Bocciu”, pentru fanatik.ro.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Cine câștigă titlul de golgheter la Cupa Mondială?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
20:06

Jose Mourinho vrea să le dea o lovitură Barcelonei și lui Atletico. Jucătorul pe care vrea să-l transfere

20:00

Ceremonia de Deschidere a Cupei Mondiale 2026 (20:30, Antena 1 şi AntenaPLAY). Shakira dă startul petrecerii în Mexico City

19:57

Primul transfer mare în Premier League din această vară! Acordul lui Mourinho, ultimul obstacol

19:23

Real Madrid i l-a propus unei mari echipe europene pe jucătorul de 45 de milioane de euro care a ratat Mondialul!

19:12

„Le mulțumim pentru contribuție!” Clubul din Liga 1 de la care au plecat 7 jucători dintr-un foc

19:05

Sepsi a anunțat primul transfer al verii. Nou-promovata a adus un fost jucător de la Universitatea Craiova

1 Jovan Markovic a bătut palma! Echipa din Liga 1 la care va evolua fostul atacant de la Universitatea Craiova 2 Primele întăriri pentru Nuno Campos la Dinamo! Jucătorul e aşteptat la reunire 3 „Cel mai valoros”. Gigi Becali a dat lovitura: noul jucător de la FCSB, așteptat să facă diferența 4 Răzvan Lucescu, negocieri avansate pentru a deveni înlocuitorul lui Roberto Mancini. Echipa care-l vrea pe bancă 5 Nuno Campos a decis! Cine este primul nume care o va părăsi pe Dinamo: „Nu face parte din proiectul lui” 6 A plecat de la FCSB şi a semnat cu altă echipă din Liga 1: “Face pasul în primul eşalon”
Citește și