Suma uriaşă pe care s-au vândut 8 ceasuri ale lui Michael Schumacher. Lovitura financiară dată familia fostului pilot
Publicat: 15.05.2024, 9:56.
Suma uriaşă pe care s-au vândut 8 ceasuri ale lui Michael Schumacher, care au fost scoase la o licitaţie ce s-a desfăşurat la Geneva. Banii obţinuţi vor fi folosiţi pentru îngrijirea septuplului campion mondial de Formula 1.
Opt ceasuri care i-au aparţinut legendei Formulei 1 Michael Schumacher – inclusiv două piese unice care au legătură cu titlurile sale de campion mondial – au fost vândute marţi la casa Christie’s din Geneva pentru puţin sub 4 milioane de franci elveţieni (4,1 milioane de euro), relatează AFP, citată de news.ro.
Suma uriaşă pe care s-au vândut 8 ceasuri ale lui Michael Schumacher
Pilotul german a fost un colecţionar pasionat, cu un gust impecabil, până la gravul său accident de schi din decembrie 2013. De atunci, el nu a mai fost văzut în public.
Două dintre ceasurile scoase marţi la licitaţie sunt piese unice create pentru pilotul de Formula 1 şi dăruite de şeful echipei Ferrari, Jean Todt, ca dar de Crăciun, a precizat Christie’s în prezentarea pieselor.
Piesa de rezistenţă, un Vagabondage 1 de F.P Journe, are un cadran unic în relief cu emblema Ferrari şi 7 V care simbolizează cele şapte titluri de campion mondial de F1 ale lui Michael Schumacher, precum şi casca sa. A fost estimat la o valoare cuprinsă între 1 şi 2 milioane de franci elveţieni. A fost vândut cu 1.497.000 de franci elveţieni (1.646.700 de dolari americani sau 1.532.928 de euro), a precizat Christie’s într-un comunicat la finalul vânzării, care a avut loc într-un hotel de lux din Geneva.
Familia lui Michael Schumacher, care îi protejează cu stricteţe intimitatea, a scos la vânzare şi o colecţie completă şi rară de 5 piese din colecţia F.P Journe Ruthénium, inclusiv cutia de prezentare ştampilată cu numele pilotului.
Ceasurile au fost oferite separat la licitaţie, dar au fost achiziţionate „de acelaşi cumpărător, inclusiv cutia de prezentare, pentru o sumă totală de peste 1,7 milioane de franci elveţieni (1,8 milioane de dolari americani sau 1,7 milioane de euro)”, potrivit casei de licitaţii.
Patek Philippe vintage Patek Philippe ref. 1518 rose sur rose din 1948 a ajuns la 2.465.000 de franci elveţieni, 2.711.500 de dolari americani sau 2.524.160 de euro, „cel mai mare preţ pentru un ceas de mână vândut în această primăvară la Geneva”, potrivit Christie’s.
Este una dintre cele 58 de piese din aur roz şi una dintre cele 12 cu cadran roz, destinate pieţei din America Latină şi care prezintă un calendar cu zile şi luni în limba spaniolă.
În total, ceasurile scoase marţi la licitaţie s-au vândut pentru 22.821.050 de franci elveţieni, potrivit casei de licitaţii.
La 29 decembrie 2013, Michael Schumacher a suferit un accident teribil la schi, în staţiunea Méribel, acolo unde îşi petrecea sărbătorile de iarnă alături de familie. A fost în comă o lungă perioadă de timp şi a trecut prin mai multe operaţii. Puţine lucruri se mai ştiu despre starea sa de sănătate, dar familia acestuia face sacrificii uriaşe pentru a-l ajuta.
Michael este căsătorit cu Corinna din 1995 şi au doi copii, Gina Mariaşi Mick . Familia Schumacher s-a stabilit în anul 2007, la Gland, Elveţia, o staţiune pe malul lacului Leman, în apropiere de Geneva. Averea lui Schumacher era estimată, în 2010, la peste 600 de milioane de euro.