Sandu Lungu a făcut show la iFight Heroes „Bombardieri în Mioveni!”, gala transmisă în direct pe Antena 1. Evenimentul integral poate fi urmărit pe AntenaPLAY.
Update: Victorie pentru Sandu Lungu! A câștigat prin T.K.O. în urma unei accidentări la genunchi a adversarului.
Update: Aici este meciul! Începe main event-ul serii! Sandu Lungu este față în față cu Florin Dănilă, la categoria supergrea! Dănilă a acceptat lupta cu mai puțin de 24 de ore înainte de începerea galei. Este multiplu campion național de lupte libere. Sandu Lungu a debutat în MMA-ul profesionist în 2005, fiind singurul român care a luptat în Pride. Are peste 20 de meciuri la profesioniști, dintre care 18 sunt victorii.
Update: Victorie pentru Laurențiu Călugăru! A câștigat la puncte, prin decizie unanimă a judecătorilor. 30-27 a fost scorul în favoarea sa. „Vă mulțumesc că ați fost alături de mine, îmi pare rău că n-am reușit un K.O, dar vin după trei ani de pauză, o să vedeți la următorul meci în ce formă o să fiu!”.
Update: A început meciul Laurențiu Călugăru vs Marian Matei, la categoria 80 kg. Matei Marian, la 18 ani, are deja trei meciuri în MMA, două victorie și o înfrângere. Laurențiu Călugăru, 32 de ani, are 14 meciuri în MMA, dintre care 12 sunt victorii.
Update: Victorie pentru Ion Grigore! Cosmin Bucătaru „Tyson” din Dârza a fost descalificat pentru că și-a lovit adversarul cu capul în figură.
Update: A început meciul Ion Grigore vs. Cosmin Bucătaru, la categoria grea! Pentru Cosmin „Tyson din Dârza” este al treilea meci pe care îl dispută în Heroes. Ion „Mitraliera” John are 11 meciuri la profesioniști, dintre care opt sunt victorii.
Update: Victorie pentru Mihai Simion! A fost declarat câștigător prin K.O. în doar 25 de secunde. „Am luptat cu o problemă la inghinal, mulțumesc adversarului meu că a acceptat un meci din scurt, ne vedem la bere!”
Update: A început meciul Andrei Micu vs Mihai Simion, la categoria grea. Meciul va decide deținătorul centurii Heroes la heavyweight. Mihai Simion este multiplu medaliat intern și internațional la judo și MMA. Are patru meciuri disputate la profesioniști, dintre care trei sunt victorii. Andrei Micu se antrenează alături de maestrul Daniel Cernat.
Update: Victorie pentru Daniel Tărchilă! Luptătorul din Republica Moldova a câștigat în repriza a treia. L-a prins pe adversar la pământ și a finalizat cu TKO. Sorin Gogu nu a reușit să mai opună rezistență.
Update: Daniel Tărchilă și Sorin Gogu oferă un meci spectaculos din punct de vedere tehnic. Sportivul din Republica Moldova este în avantaj la lovituri. Gogu și-a spart arcada.
Update: A început meciul Sorin Gogu vs Daniel Tarchilă, la categoria de 66 de kg! Tărchilă, din Republica Moldova, are patru meciuri în MMA-ul profesionist, dintre care trei sunt victorii. Sorin Gogu intră în cușca Heroes pentru a patra oară!
Update: Victorie pentru Nik Amin! Jucătorul iranian a câștigat în repriza a doua, după ce Zaharia s-a accidentat la umăr. Românul, întins la podea, a încercat să-și lovească adversarul după ce arbitrul a oprit meciul. Publicul l-a huiduit pe iranian la finalul meciului. Acesta a sărbătorit victoria cu steagul României pe spate.
Update: A început meciul Damian Zaharia vs. Nik Amin, la categoria 84 kg! Românul are trei meciuri și două victorii la profesioniști. Provine din kempo și îl are antrenor pe Aurel „Minerul” Pîrtea. Iranianul Nik Amin are trei meciuri la pro și se antrenează în București.
Update: A urcat în cușcă „Bombardierul” Ion Pascu! A explicat de ce nu a luptat în gala de la Mioveni. „Nu vreau să fiți dezamăgiți. Am avut de gând să lupt în această seara, dar am avut atâtea accidentări, ba genunchiul, ba spatele, dar am zis să nu pățesc ceva mai rău. Mai importantă este sănătatea. Cred că și voi vă doriți să fiu sănătos”, a spus Pascu.
Update: După meci, Radu Zarioiu a avut o dedicație pentru antrenorul său. „Este a treia mea victorie consecutivă! Una jumătate este a publicului, una este a mea, iar jumătate este a antrenorului meu, mâine este ziua lui”.
Update: Victorie pentru Radu Zarioiu! Acesta a fost declarat învingător la puncte.
Update: Zarioiu l-a încolțit pe Cristian Marin! S-a lăsat cu urme de sânge. I-a spart nasul. Zarioiu l-a prins pe adversar, la pământ, în colțul cuștii.
Update: A început meciul Radu Zarioiu vs. Cristian Marin, la categoria 80 de kg! Cristian Marin vine din Târgoviște și își face debutul în MMA. Radu Zarioiu are două victorii la profesioniști obținute în ultimele două gale Heroes.
Update: Robert Constantin nu și-a putut stăpâni emoțiile după victoria de senzație. „Mă simt extraordinar! A fost o victorie foarte muncită! Ca și celalte victorii. Nu mă așteptam să termin atât de repede. Sunt mulțumit și mândru de ceea ce am realizat. Vă iubesc pe toți!”.
Update: Victorie Robert Constantin! Și-a terminat adversarul în secunda 23! A finalizat cu triunghi. Este cea mai rapidă finalizare din galele Heroes.
Update: A început meciul Robert Constantin vs Flavius Andrei, la categoria 80 kg! Flavius Andrei provine din lupte libere și își face debutul în MMA. Robert Constantin are un meci și o victorie în gala Ifight Heroes 3.
Update: Victorie Adrian Vătav! Sportivul din Republica Moldova a câștigat prin finalizare prin arba, în repriza a doua!
Update: Vătav a dominat prima repriză împotriva lui Mînzală. Sportivul din România s-a ales și cu o arcadă spartă!
Update: Mădălin Mînzală vs Adrian Vătav! Adrian Vătav, în vârstă de 27 de ani, vine din Republica Moldova și este la doar al doilea meci la profesioniști. Mădălin Mîzală, în vârstă de 29 de ani, este multiplu campion național de lupte libere. Este la debutul în MMA.
Update: A început marea gală iFight Heroes!
Știrea inițială
Gala iFight Heroes „Bombardieri în Mioveni” poate fi urmărită pe AntenaPLAY, LIVE VIDEO AICI
Nume mari din MMA-ul românesc vor urca în cușcă la Sala Sporturilor din Mioveni. Sandu Lungu, Marian Rusu, Ion Grigore, Mihai Simion, Laurențiu Călugăru, Radu Zarioiu sau Sorin Gogu sunt doar câțiva dintre sportivii de renume ce vor încânta publicul din Mioveni!
Gala va marca revenirea în cușca de MMA a lui Sandu Lungu, legendarul luptător român, dar și a celui mai bun argeșean din MMA, Laurențiu Călugăru. Acesta din urmă are 12 victorii în 14 lupte la profesioniști și abia așteaptă să lupte în fața publicului său.
De asemenea, gala va conține două meciuri din FORTUNA Heavyweigt Grand Prix, turneul ce va decide cel mai bun greu din România! Patru grei de renume se vor lupta pentru locurile în semifinale!
Meciurile din iFight Heroes „Bombardieri în Mioveni”
10. SHW Alexandru Lungu vs Florin Dănilă
9. 77kg Laurențiu Călugăru vs Marian Matei
8. HWGP Ion Grigore vs Cosmin Bucătaru
7. HWGP Andrei Micu vs Mihai Simion
6. 66kg Sorin Gogu vs Daniel Tarchilă
5. 84kg Damian Zaharia vs Nik Amin
4. 80kg Radu Zarioiu vs Cristian Marin
3. 80kg Robert Constantin vs Flavius Andrei
2. 84kg Mădălin Mînzală vs Adrian Vătav
1. Semipro 84kg Cătălin Negoi vs Dan Tudoran
Sandu Lungu va lupta cu uriaşul Florin Dănilă
Iniţial, Sandu lungu trebuia să lupte cu spaniolul Jimenez. Acesta nu a mai putut lupta din cauza unor probleme de familie. Sandu Lungu va lupta în cuşcă cu Florin Dănilă.
- Spectacol total la iFight Heroes „Bombardieri în Mioveni”
- Gala integrală iFight Heroes „Bombardieri în Mioveni” poate fi urmarită pe AntenaPLAY
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY
- Mike Tyson, dezvăluiri teribile despre problemele de sănătate avute: „Mi-am pierdut jumătate din sânge şi 25 de kilograme în spital”
- Mike Tyson nu se opreşte aici şi şi-a provocat deja în ring următorul adversar. Reacţia a venit imediat: „Te voi omorî, Mike”
- Jake Paul l-a învins pe Mike Tyson, prin decizie unanimă, în lupta anului: „Ce onoare”