Tyson Fury vs Dillian Whyte. Meciul pe care nimeni nu îl dorea va avea loc

De Florian Ceafalău
Publicat: 31.01.2022, 16:05

Tyson Fury vs Dillian Whyte. Meciul pe care nimeni nu îl dorea va avea loc

Tyson Fury vs Dillian Whyte va avea loc în primăvara acestui an. Cei doi vor boxa pentru centura de campion mondial WBC.

Meciul este unul pentru titlul WBC mondial deținut de Fury, dar nu este lupta pe care o așteptau fanii. După ce l-a învins de 2 ori pe Wilder, Fury își dorea să lupte cu Joshua sau Usyk. Ambii au refuzat lupta, așa că Fury s-a ales cu cea mai slabă variantă, cel puțin financiar.

Reclamă

Meciul dintre Fury și Whyte denotă faptul că Joshua a activat clauza de revanșă și va boxa iar cu Usyk. Britanicul și-a pierdut centurile în fața ucraineanului anul trecut.

Tyson Fury vs Dillian Whyte, meci de 40 de milioane de dolari!

Lupta dintre cei doi va avea o bursa de puțin peste 40 de milioane de dolari. Din acești bani, 32 de milioane vor merge la Fury, iar restul de 8 milioane la Whyte.

Este pentru prima dată când Whyte luptă pentru titlul mondial. Acesta a învins nume importante în carieră, precum Povetkin, Jo Parker, Chisora, Helenius sau Wach. De asemenea, britanicul a pierdut cu Joshua, în 2015, înainte ca acesta din urmă să devină campion mondial.

”Abia aștept să îl pocnesc în față pe Whyte. O să îi dau cea mai mare bătaie din viața lui. Să se antreneze bine că va fi anihilat”, a transmis Tyson Fury pe pagina sa de Facebook.

Reclamă
Recomandări
  • Cupa Mondială 2025 la tenis de masă e live în AntenaPLAY (14-20 aprilie)
  • Marele Premiu al Arabiei Saudite este live în AntenaPLAY, duminică, de la ora 20:00
  • Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



    *după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

    Citește și:
    16:27

    LPF, omagiu pentru Aaron Boupendza la meciurile din Liga 1! Anunțul făcut de oficiali

    15:49

    Jurnaliştii din China, scandalizaţi după decizia luată în urma morţii lui Aaron Boupendza

    15:14

    EXCLUSIVReacţia lui Alexandru Tudorie, din China, după moartea lui Aaron Boupendza: „Toată lumea este şocată aici”

    14:56

    Cosmin Olăroiu şi-a aflat adversara din finala Ligii Campionilor Asiei 2

    14:48

    VIDEOLando Norris, apărat de oficialii McLaren după acuzațiile care i-au fost aduse: „A făcut o treabă excelentă”

    14:22

    Preşedintele Gabonului, mesaj după moartea lui Aaron Boupendza

    1 Alexandru Cicâldău a câştigat procesul! Suma uriaşă pe care o are de primit de la Konyaspors 2 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s 3 EXCLUSIVLovitură pentru Mirel Rădoi! Ştefan Baiaram forţează transferul de la Universitatea Craiovas 4 „Când? La încălzire?” Florin Tănase a făcut show după 0-0 cu Universitatea Craiova. A făcut praf arbitrajuls 5 S-a decis viitorul lui Denis Alibec! Atacantul Farului va semna contractul: „Se va găsi o soluţie”s 6 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas