Când mult devine “prea mult”! Analiza lui Adrian Georgescu, despre numărul de curse dintr-un sezon de Formula 1

De Adrian Georgescu
Publicat: 20.11.2024, 8:00

Monoposturile din Formula 1

Monoposturile din Formula 1, în timpul unei curse/ Profimedia

Anul acesta, în Formula 1 sunt programate 24 de curse (dintre care 6 au și variante mai scurte, de sprint). La anul, tot atâtea. Se discută însă de ceva timp de o nouă extindere a numărului de curse pe sezon, la 28.

Reclamă

Evident, nu putem compara cu sezonul inaugural al competiției, 1950, când au fost doar 7 Mari Premii. Numărul de Mari Premii din sezon a crescut, firesc, de-a lungul vremii. Au fost salturi în anii 70 și 90, din motive diverse. Însă 28 de curse ar fi prea multe. Asta ar însemna o medie mai mare de două curse pe lună. Dar e bine? Eu cred că nu.

Reclamă

Repetarea excesivă a unei bucurii diminuează intensitatea acelei bucurii. Dacă mai binele este dușmanul binelui, „mai multul“ ar însemna, în cele din urmă, prea mult. Un număr de 24 de curse pe sezon e arhisuficient.

Și în fotbal sau tenis asistăm la o „mulgere“ excesivă și la o diluare a bucuriei. Sunt cupe apărute peste noapte, competiții care se suprapun peste altele, Cupa Națiunilor Mici și Mijlocii, Liga Campionatelor Semimondiale, etc.

Să vă dau un exemplu din seriale. Când a început, în 2010, The Walking Dead era o distopie superbă, în care câțiva oameni încercau să supraviețuiască într-o lume invadată de zombies. Primul sezon a fost o capodoperă. Avea o poveste bine scrisă și personaje foarte bine interpretate, de către actori care s-au lansat atunci, precum Jon Bernthal sau Steven Yeun. Apoi s-a întâmplat ceva destul de neplăcut: seria a avut succes. Ca urmare, în timp, a intrat în malaxorul supraproducției. Mai întâi, regizorul, Frank Darabont, a fost concediat, căci pierdea prea mult timp la filmări.

În timp, seria originală s-a transformat în multe serii mai mici. Stilul producției originale, în care accentul era pus pe probleme existențiale – singurătate, rivalitate, fericire, alegeri greu de făcut, etc., … -, cu un suspans foarte bine construit, a fost înlocuit de clișee repetitive și mecanice. Binele a fost îngropat de prea mult.

Publicul din anii 2020 nu mai e același cu cel din 2010. Mai nou, creatorul fiecărui episod din “familia The Walking Dead” apare la sfârșitul acestuia și povestește ce a vrut el să spună în respectivul episod. Ce simbolizează o anume acțiune și de ce a luat decizia să o facă așa și nu altfel. Acest lucru mi se pare în egală măsură ridicol și înspăimântător. Celor care urmăresc un film trebuie, mai nou, să li se explice mesajul acestuia? Iar apoi, după ce le dăm totul mură în gură, vrem ca tinerii să discearnă între bine și rău, să-și asume alegeri, să plece la un moment de lângă părinți? Păi, cum să mai poată?

Mi-e teamă că Formula 1 este în același tip de pericol. De aceea, mă întreb dacă vom ajunge să avem curse și miercurea. În prezent, avem una de Moș Nicolae, dar e posibil ca în curând să găsim un Mare Premiu și sub brad, de Moș Crăciun. Chiar, dacă Moș Crăciun ar veni în fiecare săptămână, venirea lui ne-ar bucura la fel de mult?

Reclamă
Recomandări
  • WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
  • Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY
  • Va câştiga România meciul cu Kosovo, la masa verde?



    *după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

    13:50

    Elias Charalambous n-are dubii după ce kosovarii au abandonat meciul cu România: „Trebuie să câştige cu 3-0”

    13:30

    FotoAdrian Mutu a intrat în Hall of Fame la Fiorentina! Reacţia „Briliantului” după ce a devenit oficial legendă la Firenze

    13:14

    VIDEOBernadette Szocs, după una dintre victoriile carierei, la WTT Finals 2024: „Sper că voi face un rezultat mare aici”

    13:08

    Lionel Messi rămâne fără antrenor! Despărţirea este iminentă: „Motive personale”

    12:48

    Gestul superb făcut de Bernadette Szocs pentru România! Cum a apărut la meciul uriaş cu Hina Hayata, de la WTT Finals Fukuoka

    12:40

    VIDEOBernadette Szocs – Hina Hayata 3-1, în AntenaPLAY! Victorie uriaşă pentru Bernie la WTT Finals Fukuoka 2024!

    1 Gigi Becali chiar a dat lovitura cu transferul lui Daniel Bîrligea la FCSB: „Am crezut că va cere Varga 7 milioane de euro”s 2 FotoIubita lui Daniel Bîrligea, apariţie răvăşitoare pe Arena Naţională. Săruturi şi mesaje de dragoste: „O minune de copilaş!”s 3 VIDEORomânia – Kosovo a fost întrerupt definitiv. „Tricolorii”, şanse uriaşe de a câştiga meciul la masa verde, după ce kosovarii au refuzat să iasă pe terens 4 Primul anunţ al UEFA după ce meciul România – Kosovo a fost abandonat!s 5 Carlos Sainz a primit acceptul de la Ferrari! Ce se întâmplă cu pilotul spaniol la Abu Dhabis 6 Inteligența Artificală a propus 5 transferuri la Real Madrid. O vedetă de la Barcelona, cap de listă pentru Ancelottis

    Horoscopul săptămânii 18 noiembrie – 22 noiembrie 2024. Descoperă ce îți rezervă astrele

    Zodii predispuse să se îmbolnăvească în decembrie 2024. Nativii care se pot confrunta cu probleme de sănătate

    Citește și