De ce sunt piloții de Formula 1 speciali? Analiza lui Adrian Georgescu

Piloţii din Formula 1, după startul în Marele Premiu al Braziliei / Profimedia

Oamenii nu sunt nativ adaptați la viteză. Nici măcar la cea a unei mașini obișnuite, darămite la o deplasare prin spațiu cu 350 kilometri pe oră, ca în Formula 1. Este o chestiune care a venit odată cu evoluția și, totodată, una care se antrenează. De asemenea, condusul nu este doar un comportament, ci un ansamblu de comportamente care funcționează în paralel și care au ca rezultat capacitatea noastră de a comanda un vehicul considerabil mai mare decât noi.

Cum gândește creierul unui șofer

Unul dintre savanții care au studiat subiectul în amănunțime a fost John A. Michon, profesor de psihologie cognitivă. Conform lui Michon, condusul unui autovehicul activează trei niveluri cognitive: strategic, tactic și operațional.

Nivelul strategic include planificarea traseului, cât de bine ne amintim zona generală unde intenționăm să mergem cu mașina și modificările rutelor obișnuite. Sunt toate acele lucruri pe care nu ne ia mult timp să le planificăm. În F1, aceasta înseamnă, în principal, acel spațiu de memorie dedicat circuitelor, strategiilor de cursă și condițiilor de pe pistă.

Piloții au o hartă mentală a pistelor

O anecdotă. Prin 2000, un prieten l-a dus cu mașina pe Mika Hakkinen spre circuitul de la Barcelona. La un moment dat s-a încurcat și l-a întrebat pe pilotul finlandez pe unde să o ia. Mika a ridicat din umeri: „Habar n-am unde suntem”. „Cum”, l-a întrebat prietenul, „ai venit de cel puțin 8 ori aici și n-ai învățat drumul?”. „Nu-mi ocup mintea cu așa ceva”, a răspunsul dublul campion mondial.

Hakkinen nu știa șoselele care duceau spre Circuit de Catalunyia, în schimb știa foarte bine fiecare colțișor al pistei. Unde este o adâncitură, unde a fost reasfaltat, unde se poate depăși. Am spus povestea aceasta cu debutul în F1 al lui Michael Schumacher de la Spa-Francorchamps. Neavând o mașină la dispoziție, germanul a plecat cu bicicleta să „învețe” circuitul.

Al doilea nivel este cel tactic. Acesta include tot ceea ce vedem și chestiunile la ce ne gândim în timp ce conducem. De exemplu, deciziile de depășire, schimbarea vitezei, ajustarea vitezei și evitarea obstacolelor. Un exemplu din F1 este utilizarea sistemului DRS și decizia privind viteza de abordare a anumitor viraje, când și cât se decelerează, precum și schimbările în aceste decizii legate de acțiunile celorlalți piloți.

Nivelul operațional reprezintă toate micile comportamente care constituie conducerea, cum ar fi frânarea și direcția. Aceste comportamente sunt adesea automate, mai ales în cazul piloților. Ei nu se mai gândesc în mod conștient unde trebuie să frâneze în virajul 4 de la Monza sau cum să-l abordeze; după un timp, totul devine automat.

Rețele neuronale dezvoltate și dedicate

Potrivit lui Jordan Navarro și echipei sale, fiecăruia dintre aceste niveluri îi corespunde o rețea neuronală diferită, aflate în zona frontală a creierului. Zonele asociate cu procesele strategice sunt asociate și cu planificarea acțiunilor și cu memoria pe termen lung. Procesele tactice sunt gestionate de aceleași zone asociate cu atenția selectivă sau cu identificarea obiectelor. Procesele operaționale sunt asociate cu zona care gestionează procesele motorii, integrarea simțurilor și memoria procedurală.

(Mai multe puteți citi aici, în articolul unde am găsit aceste informații.)

Creierul piloților e altfel organizat decât al nostru

Într-un alt studiu, 11 șoferi profesioniști de mașini de curse și 11 voluntari au fost supuși unor scanări prin rezonanță magnetică (RMN) structurale și funcționale ale creierului. Acest lucru s-a întâmplat în timp ce subiecților le-au fost prezentate filmulețe scurte cu o mașină de Formula 1 care parcurge patru circuite diferite. Filmările erau realizate din cockpit și subiecții erau invitați să-și imagineze că ei controleză monopostul.

Organizarea funcțională și structurală a creierului la piloții de curse diferă de cea a subiecților cu o experiență obișnuită de conducere, a relevat studiul.

În timpul unei sarcini pasive de conducere a unei mașini de curse, piloții profesioniști și șoferii obișnuiți sunt caracterizați de modele diferite de răspuns cerebral. Abilitățile excepționale de pilotaj necesită dobândirea unui repertoriu motor comportamental și funcțional specific, diferit de cel asociat cu conducerea de zi cu zi. În plus, șoferii profesioniști au dezvăluit o densitate semnificativ crescută a materiei cenușii în zonele creierului implicate în planificarea și execuția motorie și navigația spațială. Aceste activități au o legătură strânsă cu capacitatea de a pilota o mașină cu mare viteză.

De ce sunt piloții de Formula 1 speciali?

Un alt experiment (Nishizono&Co) s-a concentrat asupra acuității vizuale. Rezultatele au fost foarte interesante. De pildă, piloții își amână clipitul în secțiunile mai riscante ale pistei, cum ar fi virajele, pentru secțiuni care necesită o concentrare ma redusă, precum liniile drepte.

Potrivit profesorului Otto Lappi de la Universitatea din Helsinki, pregătirea fizică și mentală a piloților de F1 este orientată spre ascuțirea simțurilor care gestionează funcțiile specifice. Iată câteva activități pe care piloții de F1 le pot face mult mai bine decât oamenii obișnuiți:

• Stabilizarea obiceiurilor motorii (automatismele);
• Integrarea multisensorială (toate datele, venite prin intermediul mai multor simțuri, sunt integrate rapid);
• Atenție videospațială (piloții selectează foarte rapid obiectele care „merită” văzute și informațiile importante);
• Vedere periferică (pentru a nu pierde timp cu întoarcerea capului sau rotirea privirii, piloții își antrenează vederea periferică);
• Urmărirea și prezicerea comportamentului mașinilor;
• Modelarea internă (piloții au o reprezentare mentală foarte precisă, în trei dimensiuni, a propriului trup în interiorul mașinii, a mașinii pe circuit, etc.);
• Planificarea traiectoriei;
• Localizare precisă în spațiu.