Arabii s-au răzgândit! Supercupa Spaniei nu se va mai juca în Arabia Saudită din cauza pandemiei! Cine va participa la mini-turneu

De Gal Dorin
Publicat: 12.12.2020, 15:16

Jucătorii lui Real Madrid sărbătoresc câștigarea Supercupei Spaniei în 2017

profimediaimages

Supercupa Spaniei nu își va mai desfășura această ediție în Arabia Saudită

Federația Spaniolă de Fotbal (RFEF) reușise să semneze o înțelegere pe trei ani care valora 120 de milioane de euro cu omologii săi din Arabia Saudită în 2019. Real Madrid a fost campioana primei ediții jucate în patru echipe desfășurată la Jeddah în luna ianuarie.

Reclamă

Oficialii din Arabia Saudită nu vor Supercupa Spaniei fără spectatori

Cotidianul Dailysabah, citându-i pe spaniolii de la El Pais, raportează că saudiții nu mai vor să organizeze turneul până ce restricțiile privind pandemia de COVID-19 nu vor fi ridicate, iar spectatorii se vor putea întoarce pe stadioane.

În acest moment, campioana Real Madrid și Barcelona s-au calificat pentru turneul care trebuia să se desfășoare în Arabia Saudită. Alături de ele se regăsesc și finalistele din Cupa Regeleu, Real Sociedad și Athletic Bilbao. 

Totuși, rămâne de văzut cum vor organiza spaniolii această mini-competiție, deoarece finala Cupei Regelui din sezonul trecut încă nu s-a jucat din cauza pandemiei.

Supercupa Spaniei obișuia să fie tradiționalul meci între câștigătoarea campionatului și cea a Cupei până ce federația a votat să o extindă în anul 2019.

Conform spaniolilor de la El Pais, finala va avea loc pe 17 ianuarie la Sevilla, în timp ce semifinalele se vor juca pe 13 și 14 ianuarie, în Sevilla, Malaga, sau Cordoba.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
23:54 15 apr.

PSG şi Barcelona au tremurat, dar s-au calificat în semifinalele Champions League! Dramatism total în sferturi

23:36 15 apr.

UPDATESerhou Guirassy a scris istorie pentru Dortmund! I-a depăşit pe Lewadowski şi Haaland contra Barcelonei

23:32 15 apr.

Aston Villa, două goluri în trei minute cu PSG. Execuţii de senzaţie ale englezilor

23:10 15 apr.

„Sper să nu ratez trofeul”. Cosmin Olăroiu, după calificarea lui Al Sharjah în finala Ligii Campionilor Asiei 2

22:43 15 apr.

Şeful Formulei 1, veşti proaste pentru fani! Ce circuit riscă să iasă din calendar: „Din ce în ce mai dificil”

22:41 15 apr.

Veste uriaşă pentru Dinamo. Se va semna contractul pentru noul stadion din Ştefan cel Mare

1 Alexandru Cicâldău a câştigat procesul! Suma uriaşă pe care o are de primit de la Konyaspors 2 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s 3 EXCLUSIVLovitură pentru Mirel Rădoi! Ştefan Baiaram forţează transferul de la Universitatea Craiovas 4 „Când? La încălzire?” Florin Tănase a făcut show după 0-0 cu Universitatea Craiova. A făcut praf arbitrajuls 5 S-a decis viitorul lui Denis Alibec! Atacantul Farului va semna contractul: „Se va găsi o soluţie”s 6 Gigi Becali i-a stabilit prețul lui Marius Ștefănescu! Pe ce sumă poate pleca de la FCSB: „Să dea atât!”s