CM 2022 | Kylian Mbappe, prestație de gală în Franța – Polonia 3-1! A marcat o dublă de vis și i-a doborât recordul lui Pele
De Cosmin Cioboată
Publicat: 4.12.2022, 19:23
Kylian Mbappe a avut o prestație de gală în meciul Franța – Polonia 3-1, din optimile de finală ale Campionatului Mondial. Atacantul de 23 de ani a marcat o dublă de vis și i-a doborât recordul legendarului Pele.
Mbappe a fost omul meciului din Qatar, câștigat categoric de campioana mondială contra Poloniei lui Robert Lewandowski.
CM 2022 | Kylian Mbappe, prestație de gală în Franța – Polonia 3-1!
Kylian Mbappe a ieșit la rampă prima oară în minutul 44, când i-a pasat decisiv lui Olivier Giroud. „Veteranul” din atacul lui Didider Deschamps a înscris cu un șut din careu și a devenit golgheter-ul all-time al naționalei Franței.
Mbappe s-a dezlănțuit în repriza a doua. În minutul 74, atacantul de la PSG a marcat un gol superb din interiorul careului.
Kylian Mbappe a lovit din nou în minutul 90+1, când a reluat spectaculos în vinclu, cu o nouă execuție fantastică de la 16 metri.
A fost golul cu numărul 5 marcat de atacantul francez la Cupa Mondială din Qatar. Per total, Mbappe și-a trecut în cont 9 reușite la Campionatele Mondiale. Francezul i-a doborât recordul lui Pele, devenind cel mai bun marcator sub 24 de ani de la Campionatul Mondial.
Legendarul jucător brazilian avea 7 goluri înscrise până la vârsta respectivă.
În același timp, Kylian Mbappe a mai stabilit o bornă personală fabuloasă. Atacantul Franței l-a depășit pe Cristiano Ronaldo la numărul de goluri înscrise la Mondial. Starul portughez, care este cu 14 ani mai în vârstă decât Mbappe, are 8 goluri la turneele finale.
Per total, Mbappe a marcat 33 de goluri în 63 de apariții la naționala Franței.
CM 2022 | Olivier Giroud a devenit golgheter-ul all-time din naționala Franței!
Olivier Giroud a devenit golgheter-ul all-time din naționala Franței! Atacantul de 36 de ani a deschis scorul în meciul cu Polonia, din optimile Campionatului Mondial din Qatar, și l-a detronat pe legendarul Thierry Henry.
Giroud a înscris în minutul 44 al partidei cu Polonia, cu un șut din interiorul careului, după un assist oferit de Kylian Mbappe.
A fost golul cu numărul 52 pentru Olivier Giroud în tricoul Franței. Astfel, atacantul de la AC Milan l-a depășit pe Thierry Henry în clasamentul celor mai buni marcatori din istoria naționalei „Cocoșului Galic”.
Olivier Giroud a bifat borna fabuloasă în 117 de apariții pentru naționala Franței.
Giroud a ajuns la 3 goluri marcate la Cupa Mondială din Qatar. „Veteranul” din atacul lui Didier Deschamps a mai punctat de două ori în primul meci din faza grupelor, cu Australia, scor 4-1.
- Kylian Mbappe, prestație de gală în Franța – Polonia 3-1
- A marcat o dublă de vis și i-a doborât recordul lui Pele
- PAOK - Panathinaikos e live în AntenaPLAY, duminică, de la ora 20:00
- Boavista - Sporting e live în AntenaPLAY, duminică, de la ora 22:30