Sadio Mane, OUT de la Cupa Mondială din Qatar! Anunț horror pentru starul senegalez, cu 11 zile înaintea turneului

De Cosmin Cioboată
Publicat: 9.11.2022, 12:42

Sadio Mane s-a accidentat în meciul Bayern Munchen - Werder Bremen 6-1

Sadio Mane va rata Cupa Mondială din Qatar

Sadio Mane a marcat 11 goluri pentru Bayern Munchen, în acest sezon / Profimedia

Sadio Mane este OUT de la Cupa Mondială din Qatar. L’Equipe anunță că starul senegalez va rata turneul final din această iarnă, după ce s-a accidentat în ultimul meci disputat de Bayern Munchen, cu Werder Bremen, în Bundesliga.

Reclamă

Mane a ieșit accidentat după numai 20 de minute, în partida câștigată categoric de Bayern, scor 6-1, marți seară.

Reclamă

Sadio Mane, OUT de la Cupa Mondială din Qatar!

Sadio Mane a suferit o accidentare serioasă la tibie în meciul de la Munchen, cu 11 zile înaintea startului Campionatului Mondial.

Inițial, oficialii lui Bayern Munchen s-au arătat încrezători că problemele atacantului de 30 de ani nu vor fi grave și că prezența sa la Mondial nu va fi pusă în pericol.

Din păcate pentru el, Sadio Mane nu se va recupera până pe 21 noiembrie, când naționala Senegalului va debuta la Campionatul Mondial, împotriva Olandei.

„Înlocuit după o accidentare suferită în victoria obținută de Bayern cu Werder, senegalezul Sadio Mane nu va juca la Cupa Mondială, din perioada 20 noiembrie – 18 decembrie”, a anunțat astăzi celebrul cotidian francez L’Equipe.

Senegal, fără Sadio Mane la Cupa Mondială din 2022

Julian Nagelsmann, antrenorul lui Bayern, a vorbit „la cald” despre situația lui Sadio Mane, la finalul meciului din Bundesliga, însă fără să poată oferi o concluzie clară.

„Nu pot spune nimic sigur, a luat o lovitură în capul tibiei. Este un loc neplăcut, iradiază puţin în muşchi. Cred că trebuie să meargă la radiografie pentru a vedea dacă există ceva acolo. Dar sper că totul este în regulă. Încă nu pot spune nimic sigur”, a spus Julian Nagelsmann, la finalul meciului cu Werder.

Senegal a fost repartizată în grupa A la Campionatul Mondial din Qatar, alături de Olanda, Ecuador și țara gazdă.

Sadio Mane a fost pe val la Bayern Munchen, după transferul de la Liverpool. Atacantul senegalez a marcat 11 goluri în toate competițiile din acest sezon.

 

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
17:41

Carlo Ancelotti, anunț despre viitorul său la Real Madrid! Când va lua o decizie

17:30

VIDEOCalificările Marelui Premiu al Arabiei Saudite LIVE VIDEO (19:45, Antena 3 CNN și AntenaPLAY)

17:25

VideoUn nou episod din „It must be the water”. Probleme cu apa pentru Isack Hadjar în Arabia Saudită

17:18

România U18 a încheiat cu victorie Campionatul Mondial de hochei pe gheață pentru juniori

17:17

„Face o treabă excelentă!” Zeljko Kopic, laude pentru Mirel Rădoi înainte de Dinamo – Universitatea Craiova

16:53

Farul – Hermannstadt 1-1. Gică Hagi nu a scăpat de emoții! „Marinarii”, cu 2 puncte peste locurile de baraj

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 3 Răzvan Lucescu semnează cu noua echipă! Anunţul momentului despre antrenorul româns 4 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas 5 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 6 OUT de la Sepsi! Decizia luată de Laszlo Dioszegi după a 5-a înfrângere la rând a covăsnenilors