VIDEO

Faze controversate în Argentina – Capul Verde. Sud-americanii au cerut penalty, iar după au marcat dintr-o poziţie la limită

Mihai Alecu Publicat: 4 iulie 2026, 3:14 / Actualizat: 4 iulie 2026, 4:17

Comentarii
Faze controversate în Argentina – Capul Verde. Sud-americanii au cerut penalty, iar după au marcat dintr-o poziţie la limită

Controverse în meciul Argentinei cu Capul Verde. Foto: Getty Images

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Partida dintre Argentina şi Insulele Capului Verde a fost una care la finalul celor 90 de minute a indicat pe tabelă egalitate, 1-1, un rezultat pe care puţini pariau la începutul confruntării.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Totuşi, în minutul 89, când mai era puţin până la finalul timpului regulamentar, a fost o fază controversată la poarta lui Vozinha, portarul erou al celor din Capul Verde, însă arbitrul a rămas impasibil şi nu a dictat nimic.

Argentina a cerut lovitură de la 11 metri la finalul celor 90 de minute cu Capul Verde

A urmat intervenţia colegilor din camera VAR care au analizat faza şi au stabilit că decizia din teren a fost una corectă. Ce s-a întâmplat exact? Leo Messi a centrat din partea dreaptă, iar Alexis Mac Allister s-a înăţat şi a lovit mingea cu capul, iar Lopes, fundaşul african, a fost pe direcţia balonului.

Totuşi, mingea l-a lovit în braţ pe acesta, şi de acolo au venit cerinţele de penalty. La reluări s-a văzut însă că mai întâi balonul l-a atins pe cap pe Lopes şi conform ultimelor reglementări de regulament nu se acordă henţ în asemenea situaţii, când mingea atinge mai întâi o altă parte a corpului şi după ce duce în mână.

Rămâne de văzut ce părere vor avea specialiştii, asta pentru că pe reţelele sociale au intervenit discuţii aprinse, în care a fost acuzat arbitrul că a luat o decizie greşită, în defavoarea sud-americanilor.

Reclamă
Reclamă

Argentina a marcat după o fază suspectă de ofsaid

Startul prelungirilor a fost excelent pentru Argentina, care a reuşit să marcheze după un corner. Mac Allister a deviat de la colţul scurt, iar Alvarez, aflat într-o poziţie la limită, a protejat balonul, care a ajuns la Lisandro Martinez şi fundaşul cetranl a înscris cu un şut sub bară.

Arbitrul şi colegii din camera VAR au validat reuşita, semn că totul a fost regulamentar în opinia lor.

Reclamă
Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Cine va câştiga titlul în La Liga?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
18:22

„A băgat 70 de milioane” Gigi Becali crede că patronul din Liga 1 nu va mai rezista: „Nu poţi să pui toată averea”

18:21

Walter Zenga nu are dubii în privinţa lui Cristi Chivu şi a lui Inter: „De departe”

18:04

LIVE SCORECsikszereda – Sepsi OSK 0-0. Gazdele caută primele puncte din sezon

17:41

Mbappe, Vinicius, Diomande? Nici vorbă! Răspunsul genial al lui Dzeko când a fost întrebat cu cine face schimb de tricouri

17:21

Minnesota Timberwolves va retrage tricoul cu numărul 21 al lui Kevin Garnett! când va avea loc marele moment

17:20

George Ganea a schimbat iar echipa! Cu cine a semnat fiul lui Ionel Ganea

1 „Doar asta i-a mai rămas!” Reacția incredibilă a spaniolilor, după ce David Popovici a câștigat un nou aur 2 Mourinho a decis! Doi jucători, out de la antrenamente și scoși la vânzare! Real face record: peste 200 de milioane de euro 3 E din nou scandal în România după ce David Popovici a scris istorie la Campionatele Europene: „Există o ipocrizie” 4 50.000.000 de euro pentru FCSB şi Palat. Gigi Becali a recunoscut negocierile 5 Patronul cu Bentley din fotbalul românesc, luat la rost de jucători, în vestiar: „Bă, tu nu ne dai salariile? Cum e posibil?” 6 Foto„Îmi cer scuze.” Anunţul făcut de Taisia, iubita lui David Popovici, la o zi după performanţa istorică
Citește și