În tinereţe a jucat la Dinamo Bucureşti, iar acum antrenează la Dynamo Houston. Un fost campion cu Dinamo se bucură din plin de Mondialul american.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

„Hai, Dinamo! Dinamo Bucureşti! Oriunde în lumea asta”, a spus Bogdan Onuţ, la microfonul Antena Sport.

Bogdan Onuţ a luat titlul cu Dinamo în 2002, alături de Florentin Petre, Niculae, Dănciulescu şi Niculescu.

Acum 13 ani a câştigat la loteria vizelor şi s-a mutat în America, unde îi antrenează pe juniorii lui Dynamo Houston.

„Avem 10.000 de copii la doar un singur club. Nu ştiu câte echipe din Liga 1 ar avea 10.000 de copii. Probabil că, dacă adunăm de la toate cluburile, nu se strâng câţi copii avem noi”, a subliniat Bogdan Onuţ.

Şi acum ţine legătura cu dinamoviştii lui.

„Marius Niculae, Florin Răducioiu… suntem toţi într-un chat şi, când e ziua unuia, ne spunem «La mulţi ani!»”, a mărturisit Onuţ.

Regretatul Mircea Lucescu a vrut să îl transfere de la Petrolul la Rapid înaintea dinamoviştilor. Şi pentru Onuţ fotbalul înseamnă tot.

„Eram într-o formă foarte bună şi am fost contactat de domnul Mircea Lucescu. M-am întâlnit cu dânsul. Aşa cum am început, aşa o să şi sfârşesc, murind pe terenul de fotbal”, a declarat Onuţ în exclusivitate pentru AntenaSport.

În lipsa României, fostul fundaş a fost în galeria Olandei la Mondial.

„A fost foarte impresionant. Ne-am îmbrăcat în portocaliu. A fost o senzaţie… (n.r: Aţi dansat stânga-dreapta, aşa?) Da, a fost o senzaţie de neuitat. Aş fi vrut să trăiesc lucrul ăsta în culorile României”, a mărturisit Onuţ.