Cristiano Ronaldo (41 de ani) a “spart gheaţa” la Mondialul din acest an, reuşind o dublă în meciul Portugalia – Uzbekistan 5-0. Doi jurnalişti l-au simţit pe Ronaldo că era binedispus după meci, aşa că i-au transmis că, practic, este şeful lor, având în vedere că starul portughez are acţiuni la LiveMode, un canal de streaming din Portugalia.
Unul dintre ei i-a cerut o mărire de salariu, iar altul o maşină de serviciu. Ronaldo s-a amuzat copios.
Doi jurnalişti au avut cereri speciale pentru “şeful” lor, Ronaldo! Unul a cerut o mărire de salariu, celălalt o maşină
“Avem două întrebări pentru tine. De acum deții acțiuni la LiveMode, așa că tehnic ești șeful nostru. În primul rând, vrem să îți spunem că ești cel mai bun șef din lume.
În al doilea rând, voiam să te întrebăm dacă putem negocia vreo mărire aici”, i-a spus primul jurnalist superstarului naţionalei Portugaliei.
“Din partea mea, eu nu vreau nicio mărire. Voiam doar să te întreb dacă, odată ce relația noastră avansează, aș putea să primesc o mașină de serviciu. Accept oricare dintre cele pe care le deții tu”, i-a transmis celălalt jurnalist portughez lui Ronaldo.
“Simțul umorului. Îmi place. Astăzi chiar este o zi potrivită să aveți simțul umorului”, a replicat Ronaldo, după ce a râs în hohote.
Os caras da Livemode Portugal pediram aumento pro CR7 na entrevista pós jogo HAHAHAHAHAHAHHAHAHAHAA
Ps: Cristiano é sócio da Livemode
📹 @LiveModeTV_PT pic.twitter.com/kAiwJJJqQ2
— “Entre aspas” — Futebol (@entreaspasfut) June 23, 2026
Cu 4 puncte după două etape, Portugalia e pe locul 2 în grupa K de la Campionatul Mondial 2026, turneu final transmis exclusiv în România în Universul Antena. În ultima etapă din grupă, Portugalia va întâlni liderul Columbia, care are maximum de puncte după două meciuri. Duelul va decide echipa care va câştiga grupa K. Portugalia e ca şi calificată după victoria la scor cu Uzbekistan.
Meciul Columbia – Portugalia va fi în direct pe Antena 1 şi AntenaPLAY duminică, 28 iunie, de la ora 02:30.
- Canada – Elveţia 0-0, pe Antena 1 şi AntenaPLAY. Duel pentru locul 1 din Grupa B
- Bosnia Herțegovina – Qatar 2-1, pe Antena 3 CNN şi AntenaPLAY. “Nebunie” în meciul de totul sau nimic
- Fanii români aşteaptă să urmărească Brazilia lui Vinicius în Piaţa World Cup
- Scenariu inedit! Cum ar putea Spania și Capul Verde să fie departajate de cartonașe la Cupa Mondială
- Omul care a blocat Anglia: de la vânzător de pungi și taxator de autobuz la erou în fața lui Kane și Saka
































