Ce condiţie trebuie să îndeplinească România ca să fie gazdă la Euro 2020. "Ne lipseşte doar un aviz"

De Antena Sport
Publicat: 31.03.2021, 12:31

Arena Naţională, Bucureşti

FRF.ro

Arena Naţională trebuie să fie ocupată în proporţie de 25% pentru a putea găzdui meciuri la Euro 2020

România tocmai a înăsprit restricţiile din cauza creşterii numărului de cazuri de Covid-19. UEFA ne pune însă condiţii dure pentru a rămâne gazde la Euro 2020.

Reclamă

„Trebuie să asumăm 25% ca să rămânem organizatori. Schema este făcută de UEFA şi unitară pentru toţi organizatorii”, a transmis astăzi ministrul Sportului, Eduard Novak. 

Reclamă

Novak a precizat că mai are nevoie de un singur aviz din partea autorităţilor. „Reprezentanţii UEFA se află la Bucureşti. Organizează un training pentru staff-ul de aici. Azi, nu cred că avem o decizie finală. Doar un aviz ne mai lipseşte”, a declarat Eduard Novak.

Eduard Novak, întâlnire cu oficialii UEFA

În urmă cu două zile, delegații din partea UEFA i-au prezentat lui Eduard Novak planul pentru desfășurarea EURO 2020 la București, în contextul pandemiei de Covid-19. 

„Invitații au prezentat conceptul medical gândit pentru protecția organizatorilor, voluntarilor, spectatorilor și nu în ultimul rând a staff-ului, aceasta având implicații majore asupra organizării meciurilor, deci și o importanță vitală pentru desfășurarea evenimentului sportiv.

Un scenariu de ocupare de 25 % din capacitatea stadionului ar însemna un număr de 12.500 spectatori prezenți în tribune, iar siguranța acestora, a sportivilor și organizatorilor rămâne un obiectiv prioritar, alături de cel legat de disputarea fără incidente a meciurilor”, se arată în comunicatul emis de MTS pe Facebook, în urma întrevederii cu oficialii UEFA

Răzvan Burleanu: ” Luăm în calcul un screening înainte de intrarea în stadion”

Şeful FRF s-a arătat convins că Bucureştiul va gădui turneul final în condiţiile impuse de UEFA.

„Scenariul ca EURO 2020 să fie fără spectatori, la Bucureşti, nu stă în picioare. Vom avea cel putin 25% din capacitatea stadionului ocupată. Luăm în calcul, dacă evoluţia cazurilor nu e favorabilă, să putem să avem şi un screening înainte de intrarea în stadion”, a declarat Răzvan Burleanu, în urmă cu două săptămâni.

Turneul se va desfășura în perioada 11 iunie-11 iulie 2021. Bucureștiul este printre cele 12 orașe care vor găzdui meciuri la Campionatul European. Pe Arena Națională se vor juca trei partide din faza grupelor și una din „optimile” de finală.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
23:52 21 apr.

Obiectivul neaşteptat anunţat de Mirel Rădoi! Dezvăluirea făcută după meciul cu Dinamo: „Ne uităm în spate”

23:45 21 apr.

Mihai Rotaru a anunţat ce trebuie să facă Universitatea Craiova pentru a câştiga titlul

23:36 21 apr.

„E o presiune imensă!” De ce nu vorbeşte Alexandru Mitriţă despre titlu. A spus-o după meciul cu Dinamo

23:28 21 apr.

Armand Duplantis şi Simone Biles, sportivii anului la Premiile Laureus

23:23 21 apr.

Ionuţ Negoiţă, după ce a fost surprins alături de acţionarii lui Dinamo: „La anul, cu achiziţii, vom putea mai mult”

23:21 21 apr.

Ştefan Baiaram s-a dezlănţuit după victoria cu Dinamo: „Nu le-a dat nicio şansă” + Ce spune despre lupta la titlu

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 3 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 4 „Cascadorii râsului!” Louis Munteanu nu s-a ferit de cuvinte după FCSB – CFR Cluj 3-2: „Pierdem în halul ăsta”s 5 FotoUltimul român celebru văzut alături de Papa Francisc. Suveranul Pontif a murit la 88 de ani, în a doua zi de Paştes 6 FotoAroganţă pe mulţi bani a lui Gigi Becali! Ce a făcut după victoria cu CFR Cluj: „Am luat-o albastră”s