Clipe tragice pentru un fotbalist de mare perspectivă. A luat singur decizia de a-i fi amputat piciorul. "A fost o lecție de viață!"

De Antena Sport
Publicat: 29.01.2021, 8:04

Rodrigo Alain Cueva, pe patul de spital

Facebook Rodrigo Alain Cueva

Rodrigo Alain Cueva nu va mai putea juca fotbal

Din cauza pandemiei, Rodrigo nu a fost primit în mai multe spitale. Acestea erau pline cu pacienți infectați cu Covid-19. În cele din urmă, părinții săi au găsit un loc liber abia în Sinaloa. Au fost șocați de vestea primită de la medici.

Reclamă

Rodrigo Alain Cuevas nu va mai putea juca fotbal

Am fost electrocutat…curentul mi-a trecut prin cap și a ieșit prin piciorul stâng. Vreau să le mulțumesc oamenilor care mă ajută financiar. Întotdeauna am crezut că sunt singur pe lume, exceptând membrii familiei. Sunt recunoscător etern!

Reclamă

Medicii le-au spus părinților că trebuie să îmi amputeze piciorul, era foarte infectat și viața îmi era pusă în pericol. La început, părinții nu au vrut să accepte, voiau o a doua opinie pentru că știau cât de mult înseamnă fotbalul pentru mine. Doctorii au spus însă că nu este timp.

Decizia am luat-o eu, pentru că sunt major, și le-am spus să îmi fie amputat piciorul. A fost o lecție de viață. Oricât de mult ai iubi ceva, un anumit sport, nu poți să îl pui niciodată mai presus decât viața.

Lucrurile se întâmplă cu un scop, e vorba de destin. Există un motiv, iar Dumnezeu are ceva mai bun pregătit pentru viața ta„, a dezvăluit Rodrigo Alain Cuevas pe contul său de Facebook.

Rodrigo a fost asaltat cu mesaje de încurajare din partea prietenilor și fanilor. Și conducătorii clubului au ținut să îi transmită că îi vor fi alături. „Acest incident poate îl va ține pe Alain departe de teren, dar nu și față de echipă„, au reacționat cei de la Ciervos.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
0:16 29 apr.

Zeljko Kopic, dezvăluiri din vestiar! De ce l-a dat afară din cabină pe Golubovic: „Am vrut să-i scutur”

23:57

Gigi Becali face revoluţie la FCSB! Mitriţă şi Louis Munteanu pe lista celor de la FCSB: „O să aduc 5 jucători”

23:53

„Să o uitați!” Gigi Becali a anunțat desființarea Regulii U21. Mesaj direct pentru Răzvan Burleanu

23:46

Mihai Stoica l-a desfiinţat pe Marius Şumudică! Atac devastator la adresa antrenorului după Rapid-FCSB

23:43

Lazio – Parma 2-2! Echipa lui Cristi Chivu, egalată după ce a condus cu 2-0! Verona – Cagliari 0-2

23:34

„Suntem proștii proștilor” Dan Petrescu și-a făcut praf jucătorii după 1-1 cu Dinamo! Ce le-a reproșat

1 Şefii Rapidului au ales deja noul antrenor, după ce Marius Şumudică şi-a anunţat demisia. Vine la pachet cu primul transfers 2 Ce veste pentru Cristi Chivu! Anunţul făcut de şefii Parmei în ziua în care cruciaţii au învins-o pe Juventuss 3 Mircea Lucescu, întâlnire de urgenţă cu Cristi Chivu. Motivul pentru care selecţionerul va pleca în Italias 4 Dan Şucu a luat decizia! Cine va fi antrenorul Rapidului dacă pleacă Marius Şumudicăs 5 „E periculos cu cei mari”. Italienii, laude la scenă deschisă pentru Cristi Chivu, după ce Parma a învins-o pe Juventuss 6 Cristi Chivu, reacţie de clasă după ce Parma a învins-o pe Juventus: „Băieţii merită felicitări”s