Andrea Compagno, resemnat după Anderlecht – FCSB 2-2: „Era important să ridicăm capul. Sunt fericit”
De Viviana Moraru
Publicat: 27.10.2022, 23:01
Andrea Compagno este resemnat, după Anderlecht – FCSB 2-2. Italianul s-a împăcat cu gândul că roş-albaştrii au fost eliminaţi din Conference League, şi a declarat că echipa a prestat un joc solid în deplasarea din Belgia.
Andrea Compagno a marcat golul de 1-1, în minutul 60, după centrarea perfectă a lui Risto Radunovic. Atacantul a început meciul ca rezervă, însă a fost introdus la pauză, în locul lui Andrei Dumiter.
Andrea Compagno, resemnat după Anderlecht – FCSB
Andrea Compagno a oferit primele declaraţii, după egalul reuşit de FCSB cu Anderlecht. Atacantul s-a declarat fericit de rezultatul pozitiv înregistrat de echipă, după înfrângerile ruşinoase cu Silkeborg, şi susţine că pe parcusrul meciurilor din grupă, roş-albaştrii au prestat un joc solid.
Totodată, italianul a dezvăluit că echipa se va concentra pe meciurile din campionat. FCSB se va duela în următoarea rundă cu U Cluj, iar în Conference League mai are de disputat partida cu West Ham, de pe teren propriu.
„Cred că am jucat foarte bine, împotriva unei echipe cu jucători care au jucat la cel mai înalt nivel. Era important, după două meciuri cu Silkeborg, să ridicăm capul și în Europa. Asta a fost, sunt fericit. Și cu West Ham, până în minutul 70, am jucat foarte bine.
Din păcate nu am scos punctele. Astăzi e un punct de moral, ne bucurăm. De mâine ne bucurăm pentru meciul din campionat care e foarte aproape. Asta a fost, era important să arătăm bine”, a declarat Andrea Compagno, pentru sport.ro.
Gigi Becali a luat foc după Anderlecht – FCSB 2-2: „Nu avem viitor!”
Gigi Becali a luat foc după Anderlecht – FCSB 2-2. Patronul de la FCSB a spus că echipa nu are viitor. Becali a fost nemulţumit de jocul prestat de echipa lui Nicolae Dică.
„Nu mă interesează ce s-a făcut. Pe mine mă interesează viitorul, nu ce șanse avem. Viitorul… pe jocul ăsta nu există viitorul. Cu jocul ăsta, ce facem noi, nu există viitor. Nu e, dacă nu o bați pe Anderlecht, e echipă slabă rău. Are nume? Ce dacă are nume. Nu jucăm nimic, nu pasăm nimic. Nu avem viitor. O să vedem ce se întâmplă.
Compagno trebuia ținut pentru campionat. L-a scos și pe Olaru ca să-l odihnească. Tavi și-a mai revenit, puțin. Coman parcă nu mai e fotbalist. Nu știu ce se întâmplă. Coman nu mai este fotbalist.
Nu mai e deloc! Dacă dă mingea la ultima fază, îi dă Radaslavescu mingea, intră și tu în careu. Dă pasă, centrează dacă nu ai curaj. Nu se face așa ceva. Niciun duel nu rămâne cu mingea la el, nu înțeleg. Ăsta nu mai e fotbalist”, a spus Gigi Becali la digisport.ro.
- Andrea Compagno, resemnat după Anderlecht – FCSB
- Ce a declarat vârful italian
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY