Istvan Kovacs s-a declarat fericit înainte de finala Conference League, din această seară, care va fi, de la ora 22:00, în format LIVE TEXT pe www.as.ro.
La finala Conference League, Kovacs va fi ajutat de asistenţii Vasile Marinescu şi Ovidiu Artene. „Lucrăm împreună deja de câţiva ani, ne cunoaştem foarte bine şi ştim deja ce simţim şi gândim fără să ne spunem. Sunt mândru de echipa mea în care fiecare are încredere maximă în ceilalţi”.
Ce a declarat Istvan Kovacs înainte de finala Conference League, Roma – Feyenoord
Pe lângă finala Conference League, Istvan Kovacs va conduce şi partide de la Campionatul Mondial 2022, unde se află pe lista celor 36 de arbitri convocaţi.
„Sunt foarte fericit, mă simt onorat pentru încrederea pe care UEFA mi-a acordat-o. Şi, în acelaşi timp, privilegiat să fiu arbitrul primei finale UEFA Conference League din istorie”, a declarat Istvan Kovacs, potrivit frf.ro.
El a făcut referire şi la nominalizarea sa pe lista arbitrilor de la CM 2022 din Qatar: „Este visul oricărui arbitru să ajungă la un Campionat European sau Mondial. E un sentiment special, ca un vis îndeplinit. Şi mă motivează enorm de mult”, a declarat centralul din Satu Mare.
Cum a început Istvan Kovacs să arbitreze şi pe cine are ca idol
Istvan Kovacs a povestit pentru site-ul UEFA parcursul său în arbitraj, inclusiv un episod din timpul EURO ’96. Uitându-se la meciuri alături de tatăl său, tânărul Kovacs anticipa deciziile arbitrului din teren. „Tatăl meu m-a întrebat: «Cum de ştii lucrurile astea? ». Pur şi simplu le văd! Apoi mi-a spus: «Când împlineşti 15 ani, vei putea începe cursurile de arbitraj, aşa că trebuie să mergi pe această cale!»”.
„Am jucat fotbal, mi-am dorit să ajung un jucător de top, la fel ca orice copil pasionat de acest sport. Eram un mijlocaş ofensiv, îmi plăcea să marchez goluri şi am ajuns până la nivelul diviziei a treia. Dar, apoi, am realizat că nu voi putea ajunge un superstar, aşa că m-am concentrat pe cariera în arbitraj”, a mai spus Kovacs.
La 19 ani, Kovacs arbitra în Liga 3, urmând ca la 22 de ani să fie promovat în prima ligă, primind, în 2007, delegare la Supercupa României dintre Dinamo şi Rapid. „Chiar dacă pe teren se aflau jucători mai în vârstă ca mine, acest lucru nu m-a deranjat, am vrut doar să am o prestaţie bună”.
