Jucătorii de la FCSB, făcuți praf de Gheorghe Mustață după umilința cu Silkeborg: „Să le fie rușine! Și-au bătut joc!”
De Valentin Pîrcălabu
Publicat: 7.10.2022, 14:17
Jucătorii de la FCSB, făcuți praf de Gheorghe Mustață după umilința cu Silkeborg. Gheorghe Mustață a avut un discurs extrem de dur la adresa lui Octavian Popescu, Ștefan Târnovanu, David Miculescu și celorlalți jucători care au fost pe teren în Silkeborg – FCSB 5-0.
Liderul Peluzei Nord e de părere că jucătorii, prin rezultatele pe care le au, își bat joc de suporteri.
Jucătorii de la FCSB, făcuți praf de Gheorghe Mustață după umilința cu Silkeborg
“Să le fie rușine pentru ceea ce au făcut. De asta a început și lumea să strige pe stadion “Ruşine să vă fie!” pentru că la fiecare meci suntem mii, zeci de mii de suporteri peste tot. Şi aici, în Danemarca, am fost peste 1500 de oameni. Şi la tribuna 1, şi în peluză.
Ce au arătat? Nu au arătat nimic, şi-au bătut joc de suporteri şi văd că în continuare îşi bat joc de suporteri. Nu ştiu cât vom mai rezista, am fost tot timpul lângă ei. Tot timpul i-am încurajat să treacă peste momente grele, accidente, dar văd că nu prea sună a accident. Îşi bat joc de suporteri”, a spus liderul Peluzei Nord, Gheorghe Mustață, pentru fanatik.ro.
Dumitru Dragomir a dat de pământ cu FCSB, după umilința cu Silkeborg
Dumitru Dragomir a dat de pământ cu FCSB, după rușinea din Danemarca. Echipa lui Nicolae Dică a fost învinsă cu scorul de 5-0 de Silkeborg, dar Dumitru Dragomir crede că FCSB a scăpat ieftin.
„Mă așteptam să ia 6. Sunt de râsul lumii, haos total! Eu am auzit declarația antrenorului că își asumă… dacă el a facut treaba asta, a greșit. E haos total, nu am văzut așa ceva.
Viitorul echipei naționale… parcă au uitat fotbalul. Unii sunt prea grași, alții nu pot să alerge.
Dacă dai declarații mincinoase nu ai ce să cauți într-o societate sănătoasă. Am spus de acum două luni, când s-a supărat Mihai Stoica pe mine, să oprească haosul. Așa a fost, eu sunt de meserie, nu unul care vorbește din tribună. E nevoie de o mână de fier, care să adune jucătorii. Radaslavescu nu poate să alerge 20 de minute, nu poți să fii fotbalist stând pe bancă. Ianis Stoica e un super-talent. Pe Octavian Popescu dacă îl mai ține pe bancă, îl pierde. Dacă stai pe bancă, cum să înveți.
Cică schimbă 7 jucători că nu pot juca din 3 în 3 zile. Băăăă! Cum să nu joace, joacă din 2 în 2 zile, numai acolo învață! Ce înseamnă asta? Să joace în fiecare zi.
Eu când am văzut că l-au trecut pe bancă pe Octavian Popescu, am zis că e gata, că îl distrug.
Trebuie adusă o mână de fier, să nu miște în front vreun jucător. Și să respecte ideea de joc. Este un haos total acum! Eu n-am văzut să facă pressing sau marcaj cineva. Nu scotea nimeni o minge de la adversar. Pițurcă poate fi această mână de fier. 1, Pițurcă… 2, Dan Petrescu! Gen Olăroiu. Pițurcă la această oră. Ești supărat pe el, nu ești supărat pe el, îl aduci. Nu poți să îl acuzi pe Becali. El a băgat banii!
Tare mă tem că îi bate Petrolul! Cum să spui că îi odihnești. Să dispară această expresie din gura antrenorilor”, a spus Dumitru Dragomir la sport.ro.
- Jucătorii de la FCSB, făcuți praf de Gheorghe Mustață
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY