Diego Maradona, plâns de o lume întreagă! Autorităţile aşteaptă un număr uriaş de oameni la priveghiul legendarului fotbalist

De Gal Dorin
Publicat: 26.11.2020, 14:41

profimediaimages

Argentinienii au ieșit în stradă pentru a-și lua rămas bun de la Diego Maradona

Argentina a declarat trei zile de doliu național după moartea lui Maradona. Sicriul acestuia, acoperit de steagul țării și de un tricoul cu legendarul său număr 10, a fost vizitat deja de o mulțime de oameni. Coada pentru a ajunge la acesta este uriaşă. Conform spaniolilor de la AS, pe o distanţă de aproximativ 5 kilometri sunt între 3.000 şi 4.000 de persoane.

Reclamă

Reclamă

Au existat și scene tensionate atunci când forțele de ordine au deschis porțile de la Casa Rosada. Numărul uriaș de oameni a făcut ca unii fani să se împingă și chiar să intre în altercații cu forțele de securitate. 

Familia și foștii colegi ai celui care este considerat unul dintre cei mai mari fotbaliști din istorie au luat parte la o ceremonie privată, înainte de deschiderea accesului pentru publicul larg. 

Se pare că Diego Maradona va fi îngropat într-un cimitir de la marginea orașului Buenos Aires, acolo sunt se odihnesc și părinții săi, raportează englezii de la BBC.

Fanii lui River Plate şi ai Bocăi Juniors, înfrăţiţi! Plâng în hohote şi se iau în braţe după moartea lui Diego Maradona

Imaginile de la priveghiul lui Maradona fac înconjurul lumii. Clipe istorice au fost surprinse în Buenos Aires, acolo unde Boca Juniors şi River Plate au uitat pentru moment de o rivalitate dură.

Un fan îmbrăcat cu tricoul lui River se îmbrăţişează cu un suporter al Bocăi şi ambii plâng ca nişte copii, chiar dacă au vârste înaintate. Lacrimile nu contenesc să curgă pe obrajii celor doi.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
11:46

Gigi Becali i-a stabilit preţul de transfer lui Ştefan Târnovanu. Anunţul făcut în direct

11:23

„Dă-l afară!” Momente incredibile cu Alexander Zverev. S-a întâmplat de faţă cu soţia jucătorului

11:21

VIDEOMiami Heat şi Memphis Grizzlies, calificate în play-off-ul NBA. Tabloul complet

11:08

Luka Doncic şi-a spart telefonul când a aflat că va pleca de la Dallas Mavericks! Dezvăluiri în premieră

11:01

Raul Rusescu a fost ofertat de CSA Steaua! „Veneam la conferinţă cu un tricou cu ‘FCSB = Steaua’”

10:57

VIDEO„Îţi mulţumim că ne-ai ales pe noi!” Imagini emoţionante înainte de FCSB-CFR Cluj. Anunţul lui Şut

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 3 Răzvan Lucescu semnează cu noua echipă! Anunţul momentului despre antrenorul româns 4 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas 5 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s 6 OUT de la Sepsi! Decizia luată de Laszlo Dioszegi după a 5-a înfrângere la rând a covăsnenilors