Adrian Porumboiu reacționează după ce Gică Hagi l-a atacat pe selecționerul României: „Edi e fraier! Ianis poate să-l facă mare pe Iordănescu!”

De Cosmin Olteanu
Publicat: 14.03.2023, 21:31

Edi Iordănescu, mesaj pentru fanii României la reunire

Edi Iordănescu, mesaj pentru fanii României la reunire

Edi Iordănescu, în timpul unei conferințe de presă / Profimedia

Adrian Porumboiu reacționează după ce Gică Hagi l-a atacat pe selecționerul României! Gică Hagi s-a declarat nemulțumit de faptul că Ianis Hagi nu se află pe lista preliminară a stranierilor convocați la naționala României.

Reclamă

În luna martie, naționala României va disputa două meciuri, contra Andorrei și Belarusului, în preliminariile EURO 2024. Partida contra Andorrei va putea fi urmărită, în exclusivitate, pe Antena 1 și AntenaPLAY.

Reclamă

Adrian Porumboiu reacționează după ce Gică Hagi l-a atacat pe selecționerul României

Adrian Porumboiu îi dă dreptate lui Gică Hagi și consideră că Ianis Hagi ar trebui convocat la echipa națională, chiar dacă nu prinde minute de joc.

„Gică Hagi l-a făcut mare pe Anghel Iordănescu. Iar Ianis poate să-l facă mare pe Edi Iordănescu. Aici, fiecare înțelege ce vrea. E păcat că nu l-a selecționat. Gică Hagi are dreptate. Edi e fraier. Trebuia să știe că Gică Hagi a contribuit la valoarea lui Anghel Iordănescu. A fost cel mai important jucător al naționalei, pe timpul în care a fost antrenor.

Edi e fraier, pentru că așa se putea întâmpla și cu Ianis pentru el. Nu l-am înțeles. Trebuia să vadă și în perspectivă. Acum, poate nu putea să-l joace. Dar are nevoie să fie în lot, ca să simtă că îi dai importanță. Când va fi apt de joc sută la sută, va ajuta foarte mult naționala”, a declarat Adrian Porumboiu, în exclusivitate, pentru AS.ro.

Declarația lui Gică Hagi

„Nu vreau ca opinia publică să fie prost informată. Ianis, în momentul de față, este sănătos. Nu poate să joace mai mult, dar e sănătos. Au apărut discuții despre ce cred unii și alții.

Ianis nu e important pentru antrenorul echipei naționale. Daca era important, se afla măcar pe lista străinilor. Când i se comunică că e un jucător important, de ce nu face parte dintre jucătorii convocați?

Au avut loc discuții. I s-a comunicat că e un jucător foarte important pentru echipa națională. Nu e pus nici măcar pe lista preliminară. Înseamnă că Ianis nu contează pentru echipa națională.

Aici nu vorbim de a juca, vorbim de lista preliminară. Dacă i se comunică jucătorilor, în discuții, că e un jucător important pentru echipa națională… ce putem să înțelegem din toată asta?

Înseamnă că nu e important pentru Edi Iordănescu și echipa națională. Nu mă deranjează, e o realitate. Nu e important pentru echipa națională! Nu e normal să declari public că îți lipsesc jucători foarte importanți și, cand e, nu face nici măcar parte din lista preliminară.

Antrenorul întotdeauna decide cine vine și cine nu vine. E responsabilitatea lui. Nu putem să jucăm la două sau trei capete. Vorbim de o listă, nu de convocare! Probabil că o să fie convocat atunci când o să fie într-o formă foarte bună și nu o să aibă ce să mai facă.

E o situație foarte clară. Mie mi se pare că Ianis nu e important pentru echipa națională. A fost unul dintre cei mai buni jucători de la echipa națională, înainte să se accidenteze.

Pitu cât joacă? Cât a jucat în ultimele zece meciuri? Vorbesc de unul de-al meu. Păi de ce e în listă? Ianis nu e. Ianis poate să facă mai multe decât Pitu în 10 minute, probabil, dată fiind experienţa lui. Cred eu că antrenorul ne-a dat un mesaj foarte clar”, a declarat Gică Hagi, pentru digisport.ro.

Lista preliminară a stranierilor convocați la națională

PORTARI: Florin Niță (Pardubice | Cehia, 19/0), Ionuț Radu (Auxerre | Franța, 2/0), Valentin Cojocaru (Leuven | Belgia, 0/0);

FUNDAȘI: Andrei Rațiu (Huesca | Spania, 10/1), Vlad Chiricheș (Cremonese | Italia, 75/0), Adrian Rus (Pisa | Italia, 17/1), Ionuț Nedelcearu (Palermo | Italia, 24/2), Radu Drăgușin (Genoa | Italia, 3/0), Virgil Ghiță (Cracovia | Polonia, 1/0), Alexandru Pașcanu (Ponferradina, 0/0);

MIJLOCAȘI: Alexandru Cicâldau (Ittihad Kalba | EAU, 28/4), Marius Marin (Pisa | Italia, 8/0), Răzvan Marin (Empoli | Italia, 44/2), Nicolae Stanciu (Wuhan Three Towns | China, 56/11), Olimpiu Moruțan (Pisa | Italia, 5/1), Adrian Păun (Beer Sheva | Israel, 1/0), Alexi Pitu (Bordeaux | Franța, 0/0), Dorin Rotariu (Atromitos | Grecia, 10/1), Alexandru Dobre (Famalicao | Portugalia, 0/0), Valentin Mihăilă (Parma | Italia, 10/1), Dennis Man (Parma | Italia, 16/5), Valentin Gheorghe (Umraniyespor | Turcia, 0/0);

ATACANȚI: Florin Tănase (Al Jazira | EAU, 15/2), Denis Drăguș (Genoa | Italia, 5/2), George Pușcaș (Genoa | Italia, 34/10).

Programul complet al meciurilor României din preliminariile EURO 2024

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
22:59

Marius Șumudică, semnal de alarmă după Rapid – U Cluj 0-2: „Totul sau nimic. Urmează meciul sezonului”

22:37

„Parcă îți vine și ție să cânți” Alex Chipciu, savuros despre atmosfera din Giulești! Ce regret are

21:52

Rapid – U Cluj 0-2! Bic și Macalou, „eroii” lui Sabău! „Șepcile roșii”, „coșmarul” lui Marius Șumudică

21:52

VIDEO„Nu mă așteptam” Max Verstappen, uimit după ce a obținut pole-ul în Arabia Saudită! De ce se teme în cursă

21:38

Barcelona, decizie radicală! Clubul depune plângere împotriva forurilor fotbalistice

21:16

Sabrina Voinea, medalie de AUR la sol, la Cupa Mondială de la Doha

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 3 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 4 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas 5 OUT de la Sepsi! Decizia luată de Laszlo Dioszegi după a 5-a înfrângere la rând a covăsnenilors 6 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s