Anamaria Prodan a dat de pământ cu criticii lui Nicolae Stanciu. „Nu vă aduceți aminte că Gigi Becali îl făcea în toate felurile?”
De Alexandru Ivan
Publicat: 14.05.2022, 15:05
Anamaria Prodan i-a luat apărarea lui Nicolae Stanciu, care a fost pus la zid pentru transferul în China. Impresara l-a dat exemplu chiar pe Gigi Becali, care obișnuia să-l critice pe Stanciu când juca la FCSB.
Contrar celor care l-au dat ca și dispărut din circuitul echipei naționalei, Nicolae Stanciu a fost inclus de Edi Iordănescu pe lista lărgită a stranierilor pentru primele dueluri din Nations League.
Anamaria Prodan, mesaj de susținere pentru Nicolae Stanciu, „săgeți” pentru Gigi Becali
„M-am plictisit de lucrurile astea. Când a plecat în Arabia Saudită, nu mai prindea națională și era tot numărul 10. Când a plecat în China, la fel. Prind cei care sunt foarte buni. În China e o foarte mare problemă cu pandemia, vedem ce se întâmplă din vară. Stanciu e puternic, voi nu vă aduceți aminte că Gigi Becali îl făcea în toate felurile? Eu i-am spus: ‘Capul sus. Câinii latră, ursul trece. Nu trebuie să te intereseze absolut nimic’”, a spus Anamaria Prodan, conform sport.ro.
Stanciu a semnat pe trei ani cu Wuhan, perioadă în care se va îmbogăți. Internaționalul român va încasa un salariu anual de 2.5 milioane de euro, sumă la care se adaugă și bonusuri de performanță. 500.000 de euro va primi dacă Wuhan câștigă titlul! Slavia Praga a primit 4 milioane de euro în schimbul românului.
54 de meciuri a adunat Nicolae Stanciu pentru echipa națională, reușind să-și treacă în cont 11 goluri.
Edi Iordănescu a anunţat lista preliminară a stranierilor convocaţi pentru meciurile din Liga Naţiunilor
Selecționerul EdI Iordănescu a trimis 27 de convocări preliminare pentru fotbaliști de la cuburi din afara României, anunţă frf.ro. România va disputa patru partide oficiale în luna iunie, toate în cadrul competiției care ne poate asigura locul în barajul pentru EURO 2024.
FUNDAȘI: Vlad Chiricheș (Sassuolo | Italia, 71/0), Cristi Ganea (Aris Salonic |Grecia, 8/0), Virgil Ghiță (KS Cracovia | Polonia, 1/0), Ionuț Nedelcearu (Crotone | Italia, 21/2), Alexandru Pașcanu (Ponferradina | Spania, 0/0), Adrian Rus (Fehervar | Ungaria, 12/0), Andrei Rațiu (Huesca | Spania, 6/0), Deian Sorescu (Rakow Czestochowa | Polonia, 5/0), Bogdan Țîru (Jagiellonia | Polonia, 2/0);
MIJLOCAȘI: Daniel Boloca (Frosinone | Italia, 0/0), Eric Bicfalvi (FC Ural | Rusia, 7/1), Alexandru Cicâldău (Galatasaray | Turcia, 22/3), Alexandru Dobre (Dijon | Franța, 0/0), Sergiu Hanca (KS Cracovia | Polonia, 5/0), Dennis Man (Parma | Italia, 14/4), Răzvan Marin (Cagliari | Italia, 37/2), Marius Marin (Pisa | Italia, 3/0), Alexandru Maxim (Gaziantep F.K. | Turcia, 52/6), Valentin Mihăilă (Atalanta | Italia, 7/1), Alexandru Mitriță (PAOK Salonic | Grecia, 17/3), Olimpiu Moruțan (Galatasaray | Turcia, 3/0), Dorin Rotariu (Atromitos | Grecia, 10/1), Nicolae Stanciu (Wuhan Three Towns | China, 54/11);
ATACANȚI: Denis Alibec (Atromitos | Grecia, 23/2), Denis Drăguș (Standard Liege | Belgia, 2/0), George Pușcaș (Pisa | Italia, 27/8).
Promisiunea făcută românilor de către noul selecționer
Iordănescu este gata să ducă naționala într-o nouă eră, cea a calificărilor! Actualul selecționer le-a făcut o promisiune românilor, că va duce naționala la un turneu final. Aceasta este marea dorință a lui Iordănescu Jr. Edi Speră să-i calce pe urme tatălui său și să scoată românii în stradă.
”Când aud ”Hai, România! În fiecare zi!” Mă gândesc că trebuie să strângem rândurile și să ne unim. Este prea multă dezbinare și nu face bine!
Încercăm să le oferim românilor ceva ce nu au mai avut în ultimii ani: o calificare care să ne scoată pe toți pe străzi”, a declarat Edi Iordănescu, într-un interviu pentru AntenaSport.
- Anamaria Prodan, mesaj pentru criticii lui Nicolae Stanciu
- Bosnia – România (7 iunie, 21:45, Antena 1) şi România – Finlanda (11 iunie, 21:45, Antena 1)
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY