Când se va opera Mircea Lucescu! Reacţie din cadrul FRF despre selecţioner: „N-am emoţii!”

De Viviana Moraru
Publicat: 25.01.2025, 9:28

Mircea Lucescu, în timpul unui meci.

Mircea Lucescu este selecționerul echipei naționale a României / Profimedia

Mihai Stoichiţă a dezvăluit când se va opera Mircea Lucescu. Directorul tehnic din cadrul FRF a transmis că selecţionerul va fi supus unei intervenţii chirurgicale luni.

Reclamă

Mircea Lucescu va fi operat la şoldul drept, deoarece suferă de coxartroză. Selecţionerul a ales să-şi facă intervenţia chirurgicală în ţară, apelând la un medic român.

Reclamă

Când se va opera Mircea Lucescu

Mihai Stoichiţă a transmis că nu are emoţii în privinţa operaţiei lui Mircea Lucescu, deoarece îl cunoaşte pe medicul la care a apelat selecţionerul. Oficialul FRF a transmis că problema de sănătate a selecţionerului nu este una dificilă, fiind întâlnită des la fotbalişti.

Mircea Lucescu se operează luni dimineaţa. N-am emoţii, că ştiu cine-l operează, ştiu tot ce se va întâmpla. E o artroză, mulţi foşti fotbalişti o au”, a declarat Mihai Stoichiţă.

Mircea Lucescu va avea la dispoziţie aproape două luni pentru a se reface, dat fiind faptul că în martie, România va disputa primul meci din preliminariile World Cup. „Tricolorii” vor întâlni Bosnia, pe 21 martie, meciul urmând să fie în direct pe Antena 1.

România mai împarte grupa preliminară cu Austria, Cipru şi San Marino. Duelurile „de foc” cu Austria, favorita grupei, se vor disputa pe 7 iunie, respectiv 12 octombrie, ambele partide fiind de asemenea în direct pe Antena 1. World Cup 2026 se va vedea exclusiv în Universul Antena.

Ce a spus Mircea Lucescu despre operaţia la care va fi supus

Mircea Lucescu trebuia să se opereze la șoldul drept, din cauza coxartrozei, în luna noiembrie a anului trecut. Totuși, selecționerul a amânat intervenția pentru pentru a sta pe banca echipei naționale la ultimele două meciuri din UEFA Nations League.

Selecționerul echipei naționale a dezvăluit, în Antalya, că nu mai poate amâna intervenția chirurgicală și că o va programa în perioada următoare.

„Am o intervenție, am tot amânat-o pentru că au fost și meciurile, au fost și sărbătorile. Mă gândeam să vin aici să văd ce se întâmplă. Sigur, trebuie să iau o hotărâre.

Mă întorc acasă, să vorbesc, să văd în ce măsură organizez acest lucru ca să pot să mă refac cât se poate de repede”, a spus Mircea Lucescu.

Reclamă
Recomandări
  • Cupa Mondială 2025 la tenis de masă e live în AntenaPLAY (14-20 aprilie)
  • Marele Premiu al Arabiei Saudite este live în AntenaPLAY, duminică, de la ora 20:00
  • Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



    *după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

    Citește și:
    23:54 15 apr.

    PSG şi Barcelona au tremurat, dar s-au calificat în semifinalele Champions League! Dramatism total în sferturi

    23:36 15 apr.

    UPDATESerhou Guirassy a scris istorie pentru Dortmund! I-a depăşit pe Lewadowski şi Haaland contra Barcelonei

    23:32 15 apr.

    Aston Villa, două goluri în trei minute cu PSG. Execuţii de senzaţie ale englezilor

    23:10 15 apr.

    „Sper să nu ratez trofeul”. Cosmin Olăroiu, după calificarea lui Al Sharjah în finala Ligii Campionilor Asiei 2

    22:43 15 apr.

    Şeful Formulei 1, veşti proaste pentru fani! Ce circuit riscă să iasă din calendar: „Din ce în ce mai dificil”

    22:41 15 apr.

    Veste uriaşă pentru Dinamo. Se va semna contractul pentru noul stadion din Ştefan cel Mare

    1 Alexandru Cicâldău a câştigat procesul! Suma uriaşă pe care o are de primit de la Konyaspors 2 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s 3 EXCLUSIVLovitură pentru Mirel Rădoi! Ştefan Baiaram forţează transferul de la Universitatea Craiovas 4 „Când? La încălzire?” Florin Tănase a făcut show după 0-0 cu Universitatea Craiova. A făcut praf arbitrajuls 5 S-a decis viitorul lui Denis Alibec! Atacantul Farului va semna contractul: „Se va găsi o soluţie”s 6 Gigi Becali i-a stabilit prețul lui Marius Ștefănescu! Pe ce sumă poate pleca de la FCSB: „Să dea atât!”s