Câți spectatori vor fi în tribune la România – Israel. Câte bilete au fost vândute până acum
De Alex Ioniță
Publicat: 9.09.2023, 15:47
Câți spectatori vor fi în tribune la România – Israel. Partida de pe Arena Națională a stârnit un interes uriaș, iar fanii au luat cu asalt platformele pe care sunt vândute biletele.
Meciul dintre România și Israel are loc în această seară, pe Arena Națională, de la ora 21:45 și va putea fi urmărit în format live text pe As.ro. După 3 zile, adică marți seară, „tricolorii” se vor duela cu Kosovo, tot de la ora 21:45, în direct pe Antena 1 și AntenaPLAY.
Câți spectatori vor fi în tribune la România – Israel. Fanii „tricolorilor” pot epuiza toate biletele
Potrivit informațiilor oferite de digisport.ro, cu aproximativ 5 ore rămase până la startul partidei dintre România și Israel au fost vândute în jur de 45.000 de bilete.
La această partidă pot asista maxim 48.651 de spectatori, având în vedere politica de organizare a partidei. Astfel, biletele rămase ar putea fi epuizate până la ora de start a partidei.
Ca urmare a numărului mare de bilete achiziționate pentru partida cu Israel, oficialii Federației Române de Fotbal au decis să pună în vânzare tichete și la inelul 3 al Arenei Naționale. În momentul de față, cel mai ieftin bilet care poate fi cumpărat pentru acest meci costă suma de 35 de lei.
Verdictul lui Dumitru Dragomir, înainte de România – Israel
Verdictul lui Dumitru Dragomir, înainte de România – Israel este unul clar. Fostul șef de la Liga Profesionistă de Fotbal merge pe o victorie a tricolorilor, cu 1-0, sâmbătă seară, de la 21:45, live text pe As.ro.
„Dacă nu-i batem nici pe ăștia, atunci pe cine dracu batem? Mă bazez și pe știința celor doi oameni din familia Iordănescu. Dacă Edi nu se consultă cu tatăl său, îmi cam stric total părerea despre el.
Cum adică, fiul meu să nu mă întrebe de o meserie pe care eu am făcut-o toată viața? Bineînțeles că Edi hotărăște, dar trebuie să-și spună și Puiu părerea.
Nu dăm mai mult de două goluri. Dacă dăm repede 1-0 ne băgăm cu fundul în poartă, că așa suntem noi românii. Nu mi-e teamă de meciul ăsta, mai teamă îmi e de Kosovo. Dacă pierd cu Elveția și nu mai au șanse de calificare sunt și mai periculoși.
Eu zic că 100% ne calificăm, dar mai știi cum e la fotbal? Dacă acum, cu grupa asta, nu ne calificăm, nu ne mai calificăm în viitorii 50 de ani. Dacă stăteam noi toată noaptea și făceam calculele nu ne ieșea o grupă așa bună”, a spus Dragomir, citat de fanatik.ro.
- Câți spectatori vor fi în tribune la România – Israel
- Suporterii au luat cu asalt platformele online și casele de bilete
- Marele Premiu din Qatar e în AntenaPLAY, în perioada 29 noiembrie - 1 decembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY