Cum a aflat Andrei Artean că a fost convocat, în premieră, la naţionala României. Căpitanul Farului are 30 de ani!

De Iulian Focșăneanu
Publicat: 15.11.2023, 14:41

Cum a aflat Andrei Artean a aflat că a fost convocat, în premieră, la naţionala României

Cum a aflat Andrei Artean a aflat că a fost convocat, în premieră, la naţionala României

Andrei Artean, într-un meci al Farului / Hepta

Cum a aflat Andrei Artean că a fost convocat de Edi Iordănescu pentru „dubla” cu Israel şi Elveţia, decisivă pentru calificarea la EURO 2024. Căpitanul lui Gică Hagi de la Farul a oferit un interviu pentru FRF şi a dezvăluit cât de mare a fost bucuria după ce a aflat că este în lot.

Reclamă

Artean a primit vestea că este pe lista selecţionerului de la Gică Hagi, în privat. „Regele” l-a felicitat chiar înaintea meciului Farul – Hermannstadt, scor 1-1, în care mijlocaşul de 30 de ani a înscris din pasa lui Budescu.

Reclamă

Cum a aflat Andrei Artean că a fost convocat, în premieră, la naţionala României

Am aflat de la Mister, de la domnul Hagi. M-a chemat la hotel la dânsul şi mi-a transmis că l-a sunat domnul selecţioner şi m-a convocat. Am primit această veste cu foarte multă bucurie, cu foarte multă mândrie. Foarte emoţionat am fost. Sunt foarte fericit că sunt aici, e o încununare a muncii mele. Chiar dacă am 30 de ani, niciodată nu e prea târziu. Domnul selecţioner mă urmărea de mult timp şi chiar am aşteptat acest moment.

Prima dată vestea am împărtăşit-o cu familia mea, cum e normal, cred că toată lumea face lucrul acesta. Am aflat cu o zi înainte de meciul din campionat şi nu am spus la foarte multă lume. Doar după ce a fost anunţat lotul m-a felicitat toată lumea.

Cred că e o mândrie să fii la echipa naţională, orice jucător cred că vrea să îşi reprezinte ţara. Mândrie foarte multă. E prima mea convocare, nu m-am aşteptat, la selecţia asta chiar nu m-am aşteptat mai ales că e una foarte importantă. Dar cred că lucrul acesta trebuie să îmi arate că tot timpul trebuie să te aştepţi la lucruri măreţe„, a declarat Artean într-un interviu pentru frf.ro.

Artean a bifat 25 de meciuri pentru campioană în acest sezon, reuşind să marcheze trei goluri. Are o cotă de piaţă de 1.2 milioane de euro.

Lotul naţionalei pentru „dubla” decisivă cu Israel şi Elveţia

S-a ştie lotul naţionalei pentru „dubla” decisivă din preliminariile EURO 2024, cu Israel şi Elveţia. Edi Iordănescu a anunţat pe ce jucători va miza pentru a duce România la Campionatul European. Ultimul meci din campania de calificare, cu Elveţia, va fi pe 21 noiembrie, în direct pe Antena 1 şi în AntenaPLAY.

PORTARI: Horațiu MOLDOVAN (FC Rapid 1923, 7/0), Florin NIȚĂ (Gaziantep | Turcia, 19/0), Ionuț RADU (Bournemouth | Anglia, 4/0);

FUNDAȘI: Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 13/1), Vasile MOGOȘ (CFR Cluj, 4/0), Radu DRĂGUȘIN (Genoa | Italia, 11/0), Andrei BURCĂ (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 23/1), Adrian RUS (Pafos | Cipru, 18/1), Bogdan RACOVIȚAN (Raków | Polonia, 0/0), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 32/2), Andres DUMITRESCU (Slavia Praga | Cehia, 0/0);

MIJLOCAȘI: Marius MARIN (Pisa | Italia, 13/0), Vladimir SCRECIU (Universitatea Craiova, 3/0), Andrei ARTEAN (Farul Constanța, 0/0), Răzvan MARIN (Empoli | Italia, 50/3), Alexandru CICÂLDĂU (Konyaspor | Turcia, 33/4), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 64/14), Darius OLARU (FCSB, 14/0), Olimpiu MORUȚAN (Ankaragucu | Turcia, 13/1), Marius ȘTEFĂNESCU (Sepsi OSK, 2/0), Ianis HAGI (Deportivo Alaves | Spania, 29/3), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 16/4), Florinel COMAN (FCSB, 10/1);

ATACANȚI: Florin TĂNASE (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 17/2), Denis DRĂGUȘ (Gaziantep | Turcia, 6/2), George PUȘCAȘ (Genoa | Italia, 38/10), Denis ALIBEC (Muaiter | Qatar, 35/4)

Reclamă
Recomandări

Va rămâne Radu Drăguşin titular la Tottenham după ce revin Romero şi Van de Ven?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

8:46

FotoAaron Boupendza a revenit în România, după ce a fost exclus din lot de Rapid! Cum a fost surprins la aeroport

8:27

Gigi Becali s-a convins, după primul meci al lui Juri Cisotti la FCSB! Ce îi lipseşte mijlocaşului

8:22

Jaqueline Cristian a fost eliminată în turul 3 de la Australian Open 2025! Românca rămâne fără victorie în meciurile cu Eva Lys

0:09

OFICIAL | Khvicha Kvaratskhelia a semnat cu PSG! S-a făcut transferul iernii. Sumă uriaşă plătită de Nasser Al-Khelaifi

23:53 17 ian.

Ianis Stoica şi-a decis viitorul după remiza cu FCSB: „Nu mă tentează asta!” Discurs plin de fair-play după remiza de pe Arena Naţională

23:50 17 ian.

Gafă COLOSALĂ făcută de Aaron Boupendza! Mesaj în limba romani pentru fanii Rapidului. Ce le-a putut cere

1 Un alt milionar român a devenit patron în Serie A! E oficial: „Suntem încântați să anunțăm achiziția”s 2 Dinamo, gata să transfere un fundaş central! Fotbalistul este la un pas să semneze cu „câinii” lui Zeljko Kopics 3 U Cluj pregătește un transfer de titlu! Lovitura pe care o dă liderul Ligii 1 după ce i-a prelungit contractul lui Alex Chipcius 4 A picat transferul lui Daniel Popa de la FCSB la Botoşanis 5 4 echipe din Liga 1 au interzis la transferuri! A început perioada de mercato din Românias 6 Recordul istoric stabilit de Novak Djokovic după calificarea în turul 3 de la Australian Open 2025. Victorie şi pentru Carlos Alcarazs

Cele mai bune zodii pentru bunici. Nativii care își venerează nepoții

Tristețea se încheie pentru trei zodii pe data de 18 ianuarie 2025. Cine sunt nativii sfătuiți să primească cu deschidere fericirea în viața lor

Citește și