Închide meniul

“Dobitoci am găsit peste tot”. Românii care l-au scos din minţi pe Ion Ţiriac

Publicat: 14 iunie 2025, 12:31

Dobitoci am găsit peste tot. Românii care l-au scos din minţi pe Ion Ţiriac

Ion Ţiriac, în timpul unui interviu - Profimedia Images

Ion Ţiriac (86 de ani) a vorbit despre situaţia în care se află naţionala lui Mircea Lucescu (79 de ani), lăsând să se înţeleagă că cel mai grea misiune pe care o are Il Luce este să îi mulţumească pe toţi tricolorii prezenţi la lot.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Miliardarul român s-a enervat atunci când a auzit despre existenţa celor care îl critică pe Mircea Lucescu şi care susţin că ar trebui să renunţe la naţională, din cauza vârstei. Magnatul a avut un mesaj dur pentru ei.

Ion Ţiriac, alături de Mircea Lucescu

“Îi urez mult succes lui Mircea Lucescu, nu are o slujbă foarte uşoară! El trebuie să aibă grijă nu de 11 cei care sunt pe teren, ci de încă alţi 11 care nu sunt pe teren şi pe care trebuie să îi pună împreună. Domnul Lucescu a mai demonstrat-o înainte şi îi urez numai succes şi să sperăm că vom avea şi de acolo o bucurie.

(n.r. – Au fost mulţi care l-au contestat şi au spus că ar trebui să plece, că are o vârstă) Dobitoci am găsit peste tot, nu ai ce să faci cu unii care judecă şi habar n-au ce să judece. Să se uite întâi în oglindă şi pe urmă să vorbească”, a spus Ţiriac.

Lucescu are ca obiectiv calificarea României la World Cup 2026, competiţie ce va fi live în Universul Antena. Totuşi, locul 1 în Grupa H din preliminarii pare extrem de greu de obţinut în acest moment, speranţele noastre fiind legate mai degrabă de play-off-ul din luna martie 2026.

Reclamă
Reclamă

România este în acest moment pe locul 3 în grupă, la egalitate de puncte, 6, cu Austria, dar cu două meciuri mai mult disputate. Liderul grupei este Bosnia-Herţegovina, care are 9 puncte după 3 meciuri.

Mircea Lucescu rămâne la naţionala României

Chiar dacă în spaţiul public apăruse informaţia că Lucescu ar fi tentat să se despartă de echipa naţională, după eşecul cu Austria, Il Luce nu a lăsat loc de înterpretări după 2-0 cu Cipru.

“Voi construi o echipă puternică, de asta să fiți siguri! Nu mai vorbesc de nicio reconstrucție, v-am spus ce am avut de spus. Cine înțelege, înțelege. Vor fi multe interpretări, să le interpreteze ceilalți. Am spus, de când am venit, că vreau să construiesc o echipă națională cu jucători din campionatul României.

Reclamă

Ca să fie un exemplu pentru toți copiii acestei țări. Iar cei care merită, să plece la echipele mari din străinătate și să nu se puna problema revenirii lor la echipa națională”, a spus Lucescu, la conferinţa de presă de după România – Cipru 2-0.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Va câştiga FCSB al treilea titlu de campioană la rând?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
Reclamă
0:23 15 iun.

Oscar Piastri, avertisment pentru rivali! Ce le-a transmis după calificările din Canada: “O poziţie bună”

23:59

VIDEOGeorge Russell, pole-position în cursa Marelui Premiu al Canadei! Max Verstappen, pe 2 în calificări

23:49

Mihai Stoica a găsit vinovatul după înfrângerea tineretului cu Spania: “Nu poţi să faci un asemenea gest”

23:11

Daniel Pancu a confirmat că va părăsi naţionala U21: “Cu siguranță va fi altcineva”

22:51

Louis Munteanu a plâns după Spania-România 2-1! Atacantul, extrem de afectat: “Nu mai e nimic de făcut”

22:25

“Nu cunoaşte echipa asta!”. Daniel Pancu, replică pentru Mircea Lucescu. Ce s-a întâmplat la meciul cu Spania

1 Radu Drăguşin, spre un colos din Europa! Schimbul în care poate fi implicat: “Ar avea cărţile potrivite” 2 Spania U21 – România U21 2-1. Naţionala lui Pancu a primit două goluri în două minute şi e ca şi eliminată 3 Gigi Becali s-a săturat! Jucătorii pe care vrea să îi dea afară imediat de la FCSB: “Puteţi pleca” 4 Dinamo, umilită în primul amical, 0-3 cu Petrolul. Cum s-a descurcat Musi la debut 5 Gigi Becali i-a decis viitorul lui Octavian Popescu la FCSB: “Mă gândesc la Liga Campionilor” 6 Adrian Mititelu i-a decis soarta lui Vladislav Blănuţă! Ce se va întâmpla cu atacantul dorit şi de Gigi Becali
Citește și