„Echipa naţională are nevoie de un antrenor puternic!” Edi Iordănescu, dispus să devină selecţionerul României: „Am un titlu câştigat, am antrenat CFR şi FCSB!”

De Dragoș Vasile
Publicat: 12.01.2022, 12:21

Edi Iordănescu

Edi Iordănescu iese la atac

Profimedia

Edi Iordănescu, dispus să devină selecţionerul României

„Foarte multe nu pot comenta. Nu mă lansez în astfel de piste. Am discutat, an văzut că au păstrat anumite discuţii cu Loţi. În momentul de faţă, nu ştiu stadiul discuţiilor. Am avut discuţii exclusiv din străinătate în ultima perioadă. Eu nu am ofertă de la Federaţie.

Reclamă

Rănit e mult spus. Orice antrenor îşi doreşte să fie prima soluţie. E altă încredere, susţinere. Este şi un sentiment de mândrie. Nu las sentimentele să îmi dicteze deciziile. Există un prim val de antrenori. Mă gândesc la Dan Petrescu, Gică Hagi, Mircea Lucescu, Cosmin Olăroiu sau Răzvan Lucescu. Sunt unii care au 20-30 de ani înaintea mea.

Reclamă

Nu există critic mai mare în ceea ce mă priveşte. Sunt acolo în vârful generaţiei. Am mai mult de 10 ani de când antrenez. Merg spre 300 de meciuri în Liga 1. Am antrenat CFR şi FCSB. Am un titlu câştigat. Am acumulat o anumită experienţă care te ajută. Te gândeşti că echipa naţională are un selecţioner puternic. Poate într-o zi”, a declarat Edi Iordănescu pentru sport.ro.

EXCLUSIV | Episod uluitor petrecut în vestiarul FCSB! Unde s-a rupt totul între Gigi Becali și Edi Iordănescu

Detalii uluitoare ies la iveală la peste două luni după ce Edi Iordănescu a plecat de la FCSB! AS.ro a aflat un episod uluitor care s-a întâmplat în vestiarul FCSB. Totul s-a petrecut la pauza meciului cu Voluntari, încheiat la egalitate, scor 0-0.

Din informațiile AS.ro, Gigi Becali și-a a dorit să vorbească, la telefon, cu Edi Iordănescu, la pauza meciului. Patronul de la FCSB era nemulțumit de evoluția lui Constantin Budescu și voia să-i ceară antrenorului să-l schimbe. Chiar Becali a declarat, ulterior, că el l-ar fi înlocuit de la pauză pe Budescu.

Din câte se pare, Becali a trimis un om, din conducerea clubului, cu telefonul la Edi Iordănescu. Tehnicianul „a luat foc”, în acel moment, și a refuzat să discute cu patronul echipei. Iordănescu jr. a fost auzit de cei din jur în momentul în care a țipat la cel care venise cu telefonul să nu ajungă la el pentru că o sa spargă telefonul, refuzând astfel să discute cu Becali.

Vorbele antrenorului au ajuns la urechile patronului care s-a enervat teribil. Acela a fost momentul care l-a făcut pe Becali să își dorească să se despartă de Iordănescu jr. Ulterior, finanțatorul FCSB a ieșit la TV, l-a criticat pe Budescu, dar și jocul echipei.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
10:06

Saint Etienne – Lyon, întrerupt 45 de minute. Un arbitru a fost lovit în cap cu un obiect din tribună

9:55

FotoCisotti și Gheorghiță, probleme după victoria cu CFR Cluj! Cum au fost surprinși jucătorii FCSB-ului

9:37

Dan Petrescu, la momentul adevărului! Ce şanse mai are CFR la câştigarea titlului, după 2-3 cu FCSB

9:29

Româncele și-au aflat adversarele de la Madrid! Cîrstea, Begu și Cristian, pe tabloul principal

9:22

A murit Hugo „El Loco” Gatti, legendarul portar al Argentinei

9:08

VIDEOOrlando Magic – Boston Celtics 86-103! Start perfect pentru campioană în play-off

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 3 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 4 OUT de la Sepsi! Decizia luată de Laszlo Dioszegi după a 5-a înfrângere la rând a covăsnenilors 5 Echipa din Liga 1 care vrea să-l transfere pe Marius Ştefănescu. Cât cere Gigi Becali în schimbul luis 6 Petrolul şi-a prezentat noul antrenor principal. Revine în fotbalul românesc după 12 anis