Edi Iordănescu, după ce a calificat România la EURO 2024: ”Am fost contestat de la început, au fost jigniri”

De Dan Roșu
Publicat: 19.11.2023, 0:42

Edi Iordănescu, după ce a calificat România la EURO 2024

Edi Iordănescu, după ce a calificat România la EURO 2024

Edi Iordănescu sărbătorește calificarea României la EURO 2024 / Antena Sport

Edi Iordănescu a avut o primă reacție după ce a calificat România la EURO 2024! Tricolorii au învins Israel, cu 2-1, în Ungaria, și pot chiar câștiga Grupa I din preliminarii, dacă nu vor pierde meciul de marți, cu Elveția, ce va fi transmis pe Antena 1 și în AntenaPLAY.

Reclamă

La 30 de ani după ce Gică Hagi și Anghel Iordănescu ne calificau la Mondialul din 1994, a venit rândul lui Edi și al lui Ianis să ne ducă la un EURO. Și asta după nouă meciuri fără înfrângere, într-o grupă cu Elveția, Israel, Belarus, Kosovo și Andorra.

Reclamă

Dacă începutul meciului a fost unul teribil, cu gol încasat încă din minutul 2, finalul partidei l-a găsit pe selecționer în culmea fericirii, îmbrățișându-se cu jucătorii care au reușit o performanță senzațională. Asta chiar dacă, pe parcursul campaniei, Edi și naționala au fost criticați dur.

Edi Iordănescu, după ce a calificat România la EURO 2024

”Un sentiment de bucurie, clar, o bucurie fără margini. E un moment de descătuşare pentru că nu a fost uşor, asta e clar. E un sentiment de puternică mândrie că antrenez un grup fantastic cu valoare, cu caracter. Sunt jucători în care am crezut din prima clipă. Îi felicit cu toată puterea mea, la fel cum îi felicit pe cei care şi-au adus contribuţia şi nu sunt astăzi aici.

Această calificare s-a obţinut matematic în această seara, dar s-a obţinut cu fiecare decizie pe care am luat-o şi au fost multe care nu au fost uşoare. Mi-am asumat! Cu care nici eu nu am fost foarte confortabil, şi în mod special cu fiecare picătură de sudoare pe care aceşti jucători au vărsat-o la echipa naţională a României.

A fost datoria mea ca să protejez jucătorii în care am crezut, sunt mândru că îi antrenezi şi consider că era firesc şi era normal să îi apăr cu toată fiinţa mea. Nu a fost uşor pentru că nici eu nu am avut o viaţă foarte uşoară, încă de acum 2 ani de când am semnat cu echipa naţională am fost criticat.

Mi s-au făcut multe nedreptăţi, au fost multe vorbe spuse cu răutate, au fost jigniri. A fost consemnată decizia de a fi numit la echipa naţională, dar am rămas consecvent. Am crezut în ce înseamnă echipa naţională. Am muncit şi am ajuns aici!”, a spus Edi, în exclusivitate pentru Antena Sport.

”Eu aş vrea totuşi să împart şi nişte mulţumiri pentru că de mâine nu mai apuc, de mâine intru în gândirea meciului cu Elveţia. Vreau să mulţumesc familiei mele, părinţilor, soţiei, copiilor. Fraţilor care au fost alături de mine la meci, surorii mele, întregii familii, tuturor celor care au fost alături de noi.

Suporterilor care au crezut în noi de la început. Tuturor celor care au crezut. Echipei din spatele echipei. Nu în ultimul rând preşedintelui Federaţiei şi Federaţiei. Mi-au dat libertatea să iau deciziile 100% liber!

Nu îl ultimul rând îi mulţumesc lui Dumnezeu că a fost alături de noi şi personal mie mi-a ascultat rugaciunile. Pentru că sunt un om credincios şi mă rog pentru familia mea, pentru sănătatea familiei mele, în acelaşi timp m-am rugat şi pentru naţionala României”, a mai spus Edi.

Cum arată „grupa morţii” în care poate ajunge România la EURO 2024

Jucătorii lui Edi Iordănescu şi-au menţinut invincibilitatea în Grupa I şi a declanşat fiesta. Sărbătoarea poate fi la nivel maxim pe Arena Naţională, în meciul cu Elveţia, de pe 21 noiembrie, care va fi în direct pe Antena 1 și în AntenaPLAY. Miza este uriaşă: primul loc în grupă şi accederea în urna a 2-a valorică.

”Deja personal simt o responsabilitate imensă când am aflat că Elveţia a făcut egal… faţă de cei 50.000 de oameni care vor fi alături de noi. Suntem o echipă calificată la EURO şi avem datoria să terminăm cu capul sus!”, a încheiat Edi Iordănescu.

Înaintea meciului cu Israel, naţionala României era în urna a patra. Elveţia profita de postura de lider şi avea un avantaj semnificativ.

Tricolorii sunt pe primul loc în Grupa I, înaintea marelui meci cu Elveţia. Îşi pot menţine primul loc chiar şi cu un egal. În caz contrar, au de ce să aibă emoţii. Ar putea rămâne în ultima urmă la tragerea la sorţi care va avea loc pe 2 decembrie, la Hamburg. Poate da peste o grupă horror, dar şi peste una mai facilă.

România, a șasea calificare la EURO

România a obținut a șasea calificare la EURO din istorie, după cele din 1984, 1996, 2000, 2008 și 2016, dar nu se poate lăuda cu performanțe notabile, cea mai mare fiind sfertul de finală din 2000 cu Italia (0-2).

Atunci am obținut și singura noastră victorie, 3-2 cu Anglia, care ne-a adus o calificare dramatică, dintr-o adevărată grupă a ”morții”, din care au mai făcut parte Portugalia și Germania. România și Portugalia au trecut atunci mai departe.

Ultima prezență a tricolorilor la EURO a fost în 2016, atunci când am obținut doar un egal, 1-1, cu Elveția. Ai noștri ar fi putut ieși din grupe, dacă ar fi învins Albania, la Lyon, în ultimul meci. Nu a fost cazul, jucătorii României fiind învinși după golul lui Armando Sadiku.

Reclamă
Recomandări

Ce se va întâmpla în meciul CFR Cluj - Rapid?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

21:08

LIVE TEXTFC Botoşani – FCSB 0-0. Campioana României poate urca pe podium. Chică-Roşă şi Edjouma, ratări uriaşe în prima repriză

20:56

Malcom Edjouma, ratarea campionatului în FC Botoşani – FCSB! Ocazie monumentală a mijlocaşului campioanei

20:54

Mihai Popescu, gafă uriaşă în FC Botoşani – FCSB! Atacantul moldovenilor l-a salvat pe fundaşul roş-albaştrilor, ratând cu poarta goală!

20:22

„O realizare incredibilă” Kosovarii sunt în culmea fericirii, în ciuda deciziei UEFA: „Pentru prima dată în istoria noastră”

20:16

România – Olanda 26-41! Înfrângere drastică pentru tricolore înaintea Campionatului European

19:54

Florin Prunea a dezvăluit care va fi partida naţionalei care se va juca fără spectatori, după decizia UEFA: „Acela este meciul”

1 Gigi Becali chiar a dat lovitura cu transferul lui Daniel Bîrligea la FCSB: „Am crezut că va cere Varga 7 milioane de euro”s 2 FotoIubita lui Daniel Bîrligea, apariţie răvăşitoare pe Arena Naţională. Săruturi şi mesaje de dragoste: „O minune de copilaş!”s 3 VIDEORomânia – Kosovo a fost întrerupt definitiv. „Tricolorii”, şanse uriaşe de a câştiga meciul la masa verde, după ce kosovarii au refuzat să iasă pe terens 4 FotoIanis Hagi a anunţat la ce club va juca din 2025! „Pentru asta trăiesc”s 5 Primul anunţ al UEFA după ce meciul România – Kosovo a fost abandonat!s 6 „Executorie!” Hotărârea luată de UEFA, după scandalul din România – Kosovo. Când va fi anunţat verdictul şi ce se întâmplă la tragerea la sorţis

2 zodii care scapă de ghinion, potrivit astrologilor. Vezi dacă te numeri printre ele

Pluto în Vărsător aduce schimbări majore. Cât va dura perioada de transformare pentru nativii din zodiac

Citește și