Edi Iordănescu își ceartă jucătorii după România – Belarus 2-1: „Încă nu suntem maturi şi am suferit!” EXCLUSIV

De Cosmin Olteanu
Publicat: 29.03.2023, 0:26

Edi Iordănescu a fost atacat şi de Florin Prunea

Edi Iordănescu, în timpul unei conferințe de presă / AS.ro

Edi Iordănescu își ceartă jucătorii după România = Belarus 2-1! Selecționerul României s-a declarat nemulțumit de faptul că „tricolorii” nu s-au impus cu un scor mai mare, în meciul cu Belarus, din etapa a doua a preliminariilor EURO 2024.

Reclamă

Pentru România, au marcat Stanciu și Burcă, în timp ce unicul gol al oaspeților a fost semnat de Morozov.

Reclamă

Edi Iordănescu își ceartă jucătorii după România – Belarus 2-1

Edi Iordănescu consideră că „tricolorii” au dat dovadă de lipsă de maturitate, deoarece nu au marcat mai multe goluri, iar, pe final de meci, au riscat să fie egalați.

„În primul rând, felicit băieţii pentru obiectivul îndeplinit, șase puncte. În acelaşi timp, mulţumesc publicului. A fost un public numeros, am simţit căldura lui, avem nevoie de el. Mulţumesc încă o dată celor care ne-au urmat în Andorra.

Rezultatul nu e în conformitate cu jocul. Normal, la 2-0 am avut oportunităţi să facem 3-0. Am avut bară, am avut situaţii, dacă eram maturi făceam 3-0. Încă nu suntem maturi şi am suferit!

După mai bine de doi ani, două rezultate, în meciuri oficiale, pozitive la rând. E important, avem nevoie. Ne-au ajutat şi rezultatele contracandidatelor. Mergem înainte cu putere. Nu pot să spun că sunt supărat, pentru că jucătorii au vrut. Trebuie să fim mai maturi, să înţelegem că sunt momente care pot costa foarte mult în economia calificării. Nu trebuie să se mai întâmple ceea ce s-a întâmplat azi. Să mai joci 5-6 minute şi să rişti să pierzi două puncte, în condiţiile în care ai avut un meci la discreţie, 2-0 la pauză. Sigur, dacă suntem mai atenţi în faţa parţii, închizi meciul.

Fiţi sigur că fac tot posibilul să ajut echipa să înveţe din greşeli. (Reporter: Te aştepţi la critici?) Critici au venit după victoria din Andorra, nu le-am înţeles, dar le-am pus deoparte. Sunt de un an şi aproape 3 luni la naţională, cred că atunci când închei mandatul, dacă stă cineva lângă mine şi mă înjură nu mai am nicio reacţie. Am devenit imun! Dar să fiţi siguri că băieţii nu digeră uşor momentele astea.

Vorbim de 2-0 în Andorra, hai să ne uităm că în campania de Mondial România a bătut cu 2-0 Andorra la Bucureşti. Hai să ne uităm ce a făcut Andorra în seara asta. 1-1 în Kosovo, da? Dumneavoastră analizaţi Kosovo şi analizaţi unde joacă jucătorii de la Kosovo.

Echipa naţională are nevoie de suport, are nevoie de foştii mari campioni alături de echipa naţională. Avem nevoie de mesaje pozitive, de încredere. Dacă adunăm puncte, e cel mai important. Dacă vom reuşi să fim şi mai exacţi, şi mai maturi, voi fi şi eu mai fericit”, a declarat Edi Iordănescu, pentru AS.ro.

România riscă să joace din nou cu porțile închise

În timpul reprizei secunde a partidei România – Belarus, la scorul de 2-0 pentru „tricolori”, suporterii români au aprins mai multe torțe. Ba mai mult, au avut mai multe scandări xenofobe la adresa Ungariei.

Ultrașii naționalei României au făcut „probleme” și la meciul cu Andorra, câștigat de „tricolori” cu 2-0. La partidă respectivă, pe lângă torțe aprinse și scandări xenofobe, suporterii „tricolorilor” și-au împărțit și pumni unii altora.

Având în vedere cele întâmplate atât la meciul cu Andorra, cât și la cel cu Belarus, sunt șanse mari ca România să fie sancționată cu mai multe partide fără spectatori.

Echipele de start de la România – Belarus:

România: I. Radu – Manea, Drăgușin, Burcă, Opruț – R. Marin, Băluţă, N. Stanciu – Moruţan, Alibec, Man

Belarus: Plotnikov – Bykov, Volkov, Khadarkevich, Malkevich – Kovalev, Selyava, Yablonski, Ebong – Bakhar, Khvaschinski

Tudor Băluță a ieșit accidentat în România – Belarus

În minutul 38 al partidei România – Belarus, din etapa a doua a preliminariilor EURO 2024, Tudor Băluță s-a prăbușit pe teren și a cerut schimbare. Pentru șase minute, „tricolorii” au evoluat în inferioritate numerică, până când, în teren, a fost trimis Alexandru Cicâldău.

Nicolae Stanciu, gol magistral în România – Belarus

În minutul 17, România a beneficiat de o lovitură liberă în apropierea careului oaspeților. Deși poziția nu era una ideală pentru un șut la poartă, Nicolae Stanciu a reușit să trimită mingea direct în plasă, „balonul” fiind ușor deviat de un jucător bielorus.

Reclamă
Recomandări

Credeţi că există vreo şansă ca Gigi Becali să se împace cu CSA Steaua?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Ultimele știri
8
mai
22:26
Fiorentina, din nou în finala Conference League! Italienii au trecut în semifinale de Club Brugge
8
mai
21:56
Adi Popa a spus ce au făcut jucătorii de la CSA Steaua în ziua în care s-au împlinit 38 de ani de la câştigarea Cupei Campionilor
8
mai
21:43
Claudiu Niculescu a început să râdă când a fost întrebat de Dinamo, după despărţirea de Şelimbăr! Mesaj clar pentru conducere
8
mai
21:02
FotoAdrian Mutu, poză cu un crocodil, alături de soţie şi de fiul Tiago: „O zi minunată”
8
mai
20:53
Jaqueline Cristian, în turul 2 de la Roma! Posibil duel „de foc” cu Coco Gauff în turul 3
8
mai
20:28
FotoTeodora Stoica, imagini emoţionante cu tatăl ei, Mihai Stoica: „Un vis devenit realitate”
8
mai
20:14
Rapid are un nou director sportiv! Anunţul oficial al clubului patronat de Dan Şucu
8
mai
19:51
Poli Iași cere suspendarea lui Homawoo pentru accidentarea cumplită provocată lui Luca Mihai! Anunţul Comisiei de Disciplină
8
mai
19:29
Şerveţelul pe care Lionel Messi a semnat cu Barcelona, scos la licitaţie! Preţul de pornire este uriaş
8
mai
19:25
România – Cehia 31-30! „Tricolorii” au avut un avans de 7 goluri în turul play-off-ului pentru CM de handbal masculin
Vezi toate știrile

5 zodii chinezești care au noroc săptămâna aceasta. Un nou capitol se deschide în fața lor

Zodii care te cuceresc cu o singură privire. Nativii care se folosesc de ochi drept armă a seducției

Citește și