„Execrabil!” Marian Iancu i-a făcut praf pe tricolori după România – Bosnia 0-1. Mesaj dur pentru Mircea Lucescu: „Bufa-bufa”
De Alex Ioniță
Publicat: 22.03.2025, 11:29
Marian Iancu a oferit o primă reacție după România – Bosnia 0-1. Fostul patron de la Poli Timișoara i-a făcut praf pe tricolorii lui Mircea Lucescu, după primul meci din preliminariile pentru World Cup 2026, turneu final care va fi transmis, în exclusivitate, în Universul Antena.
România era favorită la meciul cu Bosnia, însă a fost învinsă surprinzător pe Arena Națională. Tricolorii au început astfel cu stângul noua campanie de calificare, după meciul care a fost în direct pe Antena 1 și în AntenaPLAY.
Marian Iancu nu s-a ferit de cuvinte și i-a făcut praf pe tricolori după România – Bosnia 1-0
În opinia lui Marian Iancu, echipa națională a făcut un joc execrabil la partida cu Bosnia. Fostul patron din Liga 1 a venit cu un mesaj dur și pentru Mircea Lucescu, dând de înțeles că nu a fost de acord cu alegerile selecționerului.
De asemenea, Iancu nu și-a explicat cum jucătorii echipei naționale nu au reușit să facă un joc bun împotriva Bosniei.
„Joci cu Tănase undeva în stânga, îl lipești de tușă, îi iei complet din valoare. Lui trebuie să îi dai libertate, FCSB așa trăiește odată cu accidentarea lui Olaru. Vii și joci cu Drăguș care nu are randament la club, iar la națională vrei să-l surescitezi. În dreapta e Man, care nu joacă titular la echipa de club cu un român antrenor.
Pierzi complet jumătatea terenului, adversarul face ce vrea acolo prin forță, nu neapărat prin tehnică. Ai un portar complet nefericit, nu știa nici el ce era cu el la meci. Nici pe tabelă nu te poți uita.
Nu a făcut România un joc foarte prost, ci execrabil! Execrabil, din punctul meu de vedere. Bufa-bufa la echipa națională? Voi ați pomenit așa ceva? Hai să dăm cu ele, păi se ridica mingea mai sus de stadion”, a spus Marian Iancu, citat de digisport.ro.
„Lucescu este tulburat”. Bosniacii au dat verdictul după victoria de pe Arena Naţională
Naţionala lui Mircea Lucescu a ratat startul în preliminariile World Cup 2026. România-Bosnia 0-1 şi tricolorii au de tras pentru calificarea la Mondialul american. După înfrângerea de pe Arena Naţională, bosniacii au dat verdictul despre Mircea Lucescu.
În direct la Antena 1, naţionala lui Mircea Lucescu nu a reuşit să se impună în faţa Bosniei. Selecţionerul a fost un car de nervi din cauza arbitrului olandez, Danny Makkelie. L-a enervat pasivitatea acestuia când bosniacii au tras de timp, dar şi faptul că România nu a primit penalty în minutul 53.
Mircea Lucescu a fost analizat de bosniaci. Aceştia au remarcat faptul că selecţionerul a rămas pe bancă, la finalul meciului, îngrijorat de înfrângere. „Legendarul Lucescu este tulburat. Românii susțin că nu a mai făcut niciodată așa ceva. România a suferit primul eșec din acest mandat al lui Mircea Lucescu, 0-1 la București, cu Bosnia-Herțegovina.
Românii au ce să regrete: au avut posesie mai bună și au ratat ocazii mari cu bosnia, cea mai mare fiind a lui Denis Drăguș, dar nu au reușit să înscrie și au suferit prima înfrângere din mandatul lui Mircea Lucescu.
După meci, Lucescu a fost surprins în timp ce stătea singur pe bancă. A petrecut ceva timp acolo, îngrijorat. Experimentatul antrenor român se uita în gol și părea mai îngriorat ca niciodată. El nu a mai fost văzut niciodată așa, cel puțin nu după un meci al naționalei României.
Am început cu stângul această campanie, însă, așa cum au câștigat ei aici, putem câștiga și noi la Viena sau în Bosnia. Au demonstrat că sunt o echipă foarte bună, dar ne-au lipsit și câțiva jucători importanți. Vă reamintesc meciul din Irlanda, când au lipsit Ștefănescu, Balaci și Cămătaru, dar tot am dominat categoric.
Același lucru s-a întâmplat și în această seară. Cu toate acestea, nu pot fi supărat pe jucători, chiar dacă le-a lipsit răbdarea la finalizare. Ne-am precipitat și am vrut să finalizăm rapid câteva ocazii. Abia am început, sunt multe meciuri de jucat, vom vedea” a spus Mircea Lucescu în exclusivitate la AntenaSport.