VIDEO | Mitriță, la momentul dezvăluirilor! Cât îi ia să se recupereze după un zbor în America și de ce se teme atunci când e în avion

De Silviu Corneanu
Publicat: 7.10.2020, 8:10

mitrita

FRF

Alexandru Mitriță, în timpul zborului între România și Islanda

Mitriță a ajuns luni seara în România, iar marți a plecat spre Islanda, un zbor de cinci ore, acolo unde echipa națională este nevoită să câștige pentru a mai spera la EURO 2020.

Reclamă

În timpul zborului, Mitriță a dezvăluit cum au fost experiențele pe avion în acest an și care este cea mai mare fircă a sa atunci când zboară.

Reclamă

Alexandru Mitriță: ”Am mare viteză și nu ratez zborurile”

Este oboseală. Sunt zboruri foarte lungi. Este un drum lung, trebuie să stai mult în aeroport, dar mereu îmi găsesc o ocupație. Am mari emoții cu turbulențele, nu-mi plac deloc, și mai am emoții la aterizări. 

Mi s-a întâmplat să fiu aproape de a pierde un zbor, dar am mare viteză, și am prins zborul. După un zbor de 14 ore, am nevoie de două, maxim trei zile, să fiu bine. Am zburat la Los Angeles, zbor de șase ore, și diferență de fus orar de trei ore. 

Îmi doream să zbor cu avionul când eram mic, dar după ce am trăit cu zborurile din România în America, nu o să mai îmi doresc să zobr deloc după ce mă las de fotbal. Nu pot să dorm în avion, nu e ca la mine în pat. Ascult muzică, mă uit la seriale, mă joc. Așa trece timpul”, a declarat Alexandru Mitriță pentru FRF.

VIDEO cu Mitriță în avionul care a dus naționala în Islanda

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
22:59 19 apr.

Marius Șumudică, semnal de alarmă după Rapid – U Cluj 0-2: „Totul sau nimic. Urmează meciul sezonului”

22:37 19 apr.

„Parcă îți vine și ție să cânți” Alex Chipciu, savuros despre atmosfera din Giulești! Ce regret are

21:52 19 apr.

Rapid – U Cluj 0-2! Bic și Macalou, „eroii” lui Sabău! „Șepcile roșii”, „coșmarul” lui Marius Șumudică

21:52 19 apr.

VIDEO„Nu mă așteptam” Max Verstappen, uimit după ce a obținut pole-ul în Arabia Saudită! De ce se teme în cursă

21:38 19 apr.

Barcelona, decizie radicală! Clubul depune plângere împotriva forurilor fotbalistice

21:16 19 apr.

Sabrina Voinea, medalie de AUR la sol, la Cupa Mondială de la Doha

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 3 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 4 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas 5 OUT de la Sepsi! Decizia luată de Laszlo Dioszegi după a 5-a înfrângere la rând a covăsnenilors 6 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s