Kylian Mbappe, primele explicaţii după ce a ieşit cu dureri de pe teren în meciul cu Portugalia: „I-am spus că nu mai pot!”

De Iulian Focșăneanu
Publicat: 6.07.2024, 8:36

Kylian Mbappe a venit cu primele explicaţii după ce a ieşit cu dureri de pe teren în meciul Portugalia - Franţa, de la EURO 2024

Kylian Mbappe a venit cu primele explicaţii după ce a ieşit cu dureri de pe teren în meciul Portugalia - Franţa, de la EURO 2024

Kylian Mbappe, în timpul meciului din sferturile de finală de la EURO 2024 / Profimediaimages

Kylian Mbappe a venit cu primele explicaţii după ce a ieşit cu dureri de pe teren în meciul Portugalia – Franţa, scor 0-0 (0-1 d.l.d), din sferturile de finală ale EURO 2024. Starul lui Deschamps a acuzat noi probleme medicale şi a fost schimbat în minutul 106.

Reclamă

Mbappe a predat banderola şi a stârnit panică printre fanii „Les Bleus”. Francezii au reuşit să obţină calificarea la lovituri de departajare şi au trimis acasă Portugalia lui Cristiano Ronaldo.

Reclamă

Kylian Mbappe, primele explicaţii după ce a ieşit cu dureri de pe teren în meciul cu Portugalia

Ai cerut tu să fii înlocuit? Da, vorbisem deja cu antrenorul la finalul timpului regulamentar. Am spus că vom mai încerca la pauza dintre reprizele de prelungire. I-am spus că nu mai pot, că sunt prea obosit. Mi-a răspuns: ‘ok’.

(În opinia ta, calificarea este meritată?) Este dificil să răspuns acum (n.r. zâmbeşte), pentru că este o euforie. Nu vreau să spun prostii – în vestiar, nu ne-am spus că încă nu am reuşit să înscriem vreun gol. Dar da, vom analiza problema şi vom încerca să rămânem la fel de puternici în apărare.

Trebuie să trec peste asta, aşa e viaţa de fotbalist. Trebuie să rămân concentrat şi mereu alături de coechipieri. Nu contează ce se întâmplă, important e să câştigăm. Poate oamenii au crezut că glumesc. Am înscris un singur gol, dar suntem în semifinale şi sunt foarte fericit.

(Cum ai trăit loviturile de departajare?) Este mai rău decât atunci când execuţi (n.r. a început să zâmbească). În plus, eram foarte departe de poartă, abia auzeam fluierul arbitrului. Prefer să mă duc să execut, dar coechipierii mei au şutat foarte bine.

Maignan este de speriat. Nu ştiu exact cum să explic, dar când Joao Felix a şutat în bară, a făcut-o pentru că era convins că portarul îi va para execuţia. Am avut noroc, dar multe dintre merite sunt ale lui Mike Maignan„, a declarat Kylian Mbappe la finalul partidei, potrivit lequipe.fr.

Căpitanul Franţei a evoluat cu mască pe faţă şi în acest meci. Înainte de schimbare, el s-a lovit la nas în urma unui duel.

Mbappe l-a testat de câteva ori pe Diogo Costa pe parcursul meciului Portugalia – Franţa, dar portarul portughez a fost de fiecare dată la post.

Kante a preluat banderola de la Kylian Mbappe, după ce superstarul lui Real Madrid a fost înlocuit. Nici Griezmann, cel de al doilea căpitan al Franţei, nu se mai află pe teren.

Franţa s-a impus la lovituri de departajare în faţa Portugaliei

Echipa naţională a Franţei s-a calificat vineri seara în semifinalele Euro 2024, după ce a învins Portugalia la lovituri de la 11 metri, scor 5-3, după 0-0 în timpul regulamentar.

La Hamburg, portarul lusitan Diogo Costa a respins extraordinar bomba lui Theo Hernandez, din minutul 20, iar în minutul 61 a fost rândul portarului francez, Maignan, să intervină la dubla ocazie Brunos Fernandes şi Joao Cancelo. După numai două minute, goalkeeperul cocoşilor galici a respins cu o paradă şutul lui Vitinha, pentru ca după aceea să blocheze şi încercarea lui Cristiano Ronaldo de a înscrie cu călcâiul.

În minutul 66 a fost rândul lui Kolo Muani să rateze, pentru Franţa, şi numai intervenţia lui Ruben Dias l-a salvat pe Diogo Costa de la primirea unui gol. Camavinga a şters bara cu un şut în minutul 7, pentru ca Dembele să trimită puţin pe lângă vinclu, în minutul 73. Primele 90 de minute s-au încheiat fără gol, iar în prelungirile meciului nici una dintre cele două formaţii nu au reuşit să dea lovitura decisivă, astfel încât s-a ajuns la loviturile de departajare.

Ousmane Dembele a transformat pentru Franţa, Cristiano Ronaldo a egalat, Fofana i-a readus pe francezi în avantaj şi Bernardo Silva a făcut 2-2. Kounde a executat impecabil şi a înscris în timp ce Joao Felix a trimis în bară. Barcola a dus avantajul francezilor la două goluri, 4-2. Nuno Mendes i-a menţinut pe luistani în joc însă Theo Hernandez a marcat şi a dus Franţa în semifininala cu Spania. Cristiano Ronaldo a jucat probabil ultimul său meci la un turneu final şi este primul Euro la care nu înscrie niciun gol.

PORTUGALIA: Diogo Costa – Cancelo (N. Semedo 74), Ruben Dias, Pepe, Nuno Mendes – Palhinha (Ruben Neves 90+2), Vitinha (Matheus Nunes 119), Bruno Fernandes (F. Conceicao 74) – Bernardo Silva, Cristiano Ronaldo, Rafael Leao (Joao Felix 106). SELECŢIONER: Roberto Martinez.

FRANŢA: Maignan – Kounde, Upamecano, Saliba, T. Hernandez – Kante, Tchouameni, Camavinga (Fofana 91) – Griezmann (Dembele 67) – Kolo Muani (M. Thuram 86), Mbappe (Barcola 106). SELECŢIONER: Didier Deschamps

Cartonaşe galbene: Palhinha 79 / Saliba 84

Arbitri: Michael Oliver – Stuart Burt, Dan Cook (toţi din Anglia) – Szymon Marciniak (Polonia)

Reclamă
Recomandări
  • WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
  • Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY
  • Va câştiga România meciul cu Kosovo, la masa verde?



    *după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

    13:30

    FotoAdrian Mutu a intrat în Hall of Fame la Fiorentina! Reacţia „Briliantului” după ce a devenit oficial legendă la Firenze

    13:14

    VIDEOBernadette Szocs, după una dintre victoriile carierei, la WTT Finals 2024: „Sper că voi face un rezultat mare aici”

    13:08

    Lionel Messi rămâne fără antrenor! Despărţirea este iminentă: „Motive personale”

    12:48

    Gestul superb făcut de Bernadette Szocs pentru România! Cum a apărut la meciul uriaş cu Hina Hayata, de la WTT Finals Fukuoka

    12:40

    VIDEOBernadette Szocs – Hina Hayata 3-1, în AntenaPLAY! Victorie uriaşă pentru Bernie la WTT Finals Fukuoka 2024!

    12:11

    Toto Wolff, despre plecarea lui Lewis Hamilton la Ferrari: „Evităm să îi spunem că vrem să ne oprim!”

    1 Gigi Becali chiar a dat lovitura cu transferul lui Daniel Bîrligea la FCSB: „Am crezut că va cere Varga 7 milioane de euro”s 2 FotoIubita lui Daniel Bîrligea, apariţie răvăşitoare pe Arena Naţională. Săruturi şi mesaje de dragoste: „O minune de copilaş!”s 3 VIDEORomânia – Kosovo a fost întrerupt definitiv. „Tricolorii”, şanse uriaşe de a câştiga meciul la masa verde, după ce kosovarii au refuzat să iasă pe terens 4 Primul anunţ al UEFA după ce meciul România – Kosovo a fost abandonat!s 5 Carlos Sainz a primit acceptul de la Ferrari! Ce se întâmplă cu pilotul spaniol la Abu Dhabis 6 Inteligența Artificală a propus 5 transferuri la Real Madrid. O vedetă de la Barcelona, cap de listă pentru Ancelottis

    Horoscopul săptămânii 18 noiembrie – 22 noiembrie 2024. Descoperă ce îți rezervă astrele

    Zodii predispuse să se îmbolnăvească în decembrie 2024. Nativii care se pot confrunta cu probleme de sănătate

    Citește și