Andrei Vlad a ajuns la noua sa echipă! Cu ce român va fi coechipier fostul portar de la FCSB

De Alex Masgras
Publicat: 16.01.2025, 11:27

Andrei Vlad

Andrei Vlad / Profimedia

Andrei Vlad s-a despărțit iarna aceasta de FCSB și a fost la un pas de a rămâne în Liga 1. Portarul de 25 de ani a ajuns în cantonamentul celor de la Petrolul Ploiești și a fost la un pas de a bate palma cu gruparea de pe Ilie Oană. Cu toate acestea, mutarea a picat în ultimul moment.

Reclamă

Ploieștenii nu au fost de acord cu clauza de titularizare dorită de portar, astfel încât el nu a rămas în lotul lui Adrian Mutu, noul antrenor al „lupilor galbeni”.

Reclamă

Andrei Vlad a ajuns în cantonamentul lui Aktobe

Acum, Andrei Vlad a ajuns la Aktobe și s-a alăturat deja noilor săi coechipieri, care se află într-un cantonament în Turcia. Fostul portar de la FCSB nu a semnat încă un contract cu formația din Kazahstan, chiar dacă antrenorul cu portarii de la Aktobe a avut numai cuvinte de laudă la adresa românului.

„Andrei Vlad și Uche Agbo s-au alăturat celor de la Aktobe. Ambii jucători au început deja să se antreneze cu echipa, iar Doumbia se va alătura în cantonament în viitorul apropiat”, au scris jurnaliștii de la sports24.kz.

La Aktobe, Andrei Vlad va fi coechipier cu un alt fotbalist român. Bogdan Vătăjelu, fostul fotbalist de la Universitatea Craiova, este jucătorul echipei din Kazahstan din luna februarie a anului trecut.

Andrei Vlad va semna cu Aktobe

Oferta venită din afara Ligii 1 a fost una mai avantajoasă pentru portarul cotat la 200.000 de euro: primă de instalare de 100.000 de euro şi salariu lunar de 10.000 de euro. Asta în condiţiile în care la Petrolul, bonusul la semnătură era de 50.000 de euro şi salariul, 7.000 de euro.

Negocierile dintre Andrei Vlad şi Bogdan Apostu şi oficialii Petrolului au avut loc în Antalya şi s-au terminat marţi seară, după ce conducerea lupilor galbeni a refuzat clauza cerută de portar de a fi titular de drept în echipa de pe locul 6 din Liga 1.

Andrei Vlad este un produs al academiei Universității Craiova. La FCSB a ajuns în 2017, în schimbul sumei de 400.000 de euro.

Reclamă
Recomandări
  • Aris - PAOK, marele derby din Salonic, e live în AntenaPLAY, duminică, de la ora 19:00
  • Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt LIVE în AntenaPLAY
  • Va rămâne Radu Drăguşin titular la Tottenham după ce revin Romero şi Van de Ven?



    *după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

    17:12

    Vipers a intrat oficial în faliment! Meciurile din Liga Campionilor rămase de jucat, inclusiv cel cu Rapid, pierdute cu 0-10

    17:10

    Andrei Vlad a semnat şi a fost prezentat oficial de noua echipă

    17:00

    „Vezi să vină din urmă o nouă Cristina Neagu?” Răspunsul marii noastre handbaliste, cu câteva luni înainte de retragere

    16:37

    Neymar negociază cu 3 echipe din MLS! Anunţul făcut de presa internaţională

    16:20

    Plecare de ultimă oră de la Universitatea Craiova. Anunţul făcut de olteni

    16:13

    VideoAntenaSport Update! Cele mai tari ştiri ale zilei de 16 ianuarie

    1 Românul celebru care a uitat unde și-a îngropat toți banii câștigați. Și-a acuzat frații, după ore întregi în care a săpats 2 EXCLUSIV„Dinamo Bucureşti sau Dinamo Kiev?” Ianis Stoica a răspuns fără să stea pe gânduris 3 UPDATEAndrei Burcă va fi antrenat de un român în Emirate! Tehnicianul a semnat contractul și a fost prezentat oficials 4 Dinamo, gata să transfere un fundaş central! Fotbalistul este la un pas să semneze cu „câinii” lui Zeljko Kopics 5 Dan Şucu a început asaltul pentru transferul lui Ianis Hagi. Prima ofertă făcută şi răspunsul celor de la Rangerss 6 U Cluj pregătește un transfer de titlu! Lovitura pe care o dă liderul Ligii 1 după ce i-a prelungit contractul lui Alex Chipcius

    Horoscopul primei iubiri. Care dintre nativi nu își uită niciodată marea dragoste

    Zodii care au noroc în carieră și pe plan financiar până pe 15 februarie 2025. Nativii care sunt de neoprit

    Citește și