Anunț incredibil după transferul lui Cristiano Ronaldo la Al-Nassr: „Nu va îndrăzni să-i stea în cale! Îi va aduce și micul dejun”
De Cosmin Cioboată
Publicat: 5.01.2023, 14:08
Juninho Pernambucano a făcut un anunț incredibil după transferul lui Cristiano Ronaldo la Al-Nassr. Fostul mare mijlocaș brazilian consideră că Rudi Garcia, antrenorul saudiților, nu va avea vreun cuvânt de spus în fața starului portughez.
Rudi Garcia a preluat Al-Nassr în vara anului trecut, iar în prezent se află pe primul loc în Arabia Saudită, după 11 etape.
Juninho, anunț incredibil după transferul lui Cristiano Ronaldo la Al-Nassr
Antrenorul francez a primit întăriri de top. Cristiano Ronaldo a semnat cu Al-Nassr un contract stelar, de pe urma căruia va încasa 200 de milioane de euro pe an.
Juninho Pernambucano a comentat mutarea de „5 stele” a lui Ronaldo în Golf. Fostul internațional brazilian l-a făcut praf pe Rudi Garcia, cel cu care a colaborat la Olympique Lyon în perioada 2019-2021. La vremea respectivă, Juninho avea rolul de director sportiv.
Juninho este convins că Rudi Garcia nu va avea putere în fața lui Cristiano Ronaldo. Brazilianul l-a descris pe tehnicianul francez drept „o persoană rece, suspicioasă și nesigură”.
„Experiența mea cu Rudi Garcia a fost groaznică. Are cel mai urât caracter pe care l-am văzut în întreaga mea carieră. Rudi Garcia nu știe cum să conducă o echipă. Conduce doar prin frică, așa se impune în fața celorlalți. Nu respectă decât oamenii care au putere sau se gândește cum să profite de această relație.
Nu cred că va îndrăzni să-i stea în cale lui Cristiano, dimpotrivă. Va fi atât de servil încât se va oferi să-i aducă micul dejun, dacă este nevoie. Va încerca să devină prietenul lui Cristiano, pentru a profita de această relație.
Rudi Garcia este o persoană rece, suspicioasă și nesigură. De aceea vrea să impună frică în rândul subordonaților, pentru că n-are încredere în el. Lui Rudi Garcia nu-i pasă de atmosfera din vestiar, doar vrea să fie în centrul atenției. Însă Cristiano Ronaldo este unul dintre cei mai buni fotbaliști din istorie, o legendă, iar Rudi știe asta”, a spus Juninho, potrivit sport.es.
De-a lungul carierei, Rudi Garcia le-a mai antrenat pe Saint-Etienne, Dijon, Le Mans UC 72, Lille, AS Roma și Marseille.
Cristiano Ronaldo, noul „șeic” din Arabia Saudită!
Cristiano Ronaldo poate fi considerat noul „șeic” din Arabia Saudită, după transferul spectaculos la Al-Nassr. Starul portughez va fi plătit regește la noua echipă, urmând să încaseze 200 de milioane de euro pe sezon.
Pe lângă salariul astronomic, care îl transformă în cel mai bine plătit fotbalist din istorie, CR7 va avea la dispoziție un palat unde va locui alături de familie.
Potrivit KSA Sports, Cristiano Ronaldo a primit din partea conducătorilor lui Al-Nassr 5 mașini de lux și o vilă de „5 stele” în Riad, în care lusitanul va beneficia de toate condițiile, la cel mai înalt nivel.
În palatul său, Ronaldo va beneficia de o firmă privată de pază, un supermarket privat, o piscină olimpică, două terenuri de fotbal, un teren de baschet, două săli de gimnastică și 3 restaurante.
În condițiile date, Ronaldo va primi nu mai puțin de 538.000 de euro în fiecare zi de contract! În fiecare oră va încasa 22.400 de euro, în fiecare minut 373 de euro și în fiecare secundă 6,2 euro.
Cristiano Ronaldo, prima reacție după ce a semnat cu Al-Nassr
Cristiano Ronaldo a oferit primele declaraţii după ce a semnat cu Al-Nassr. Starul de 37 de ani susţine că nu îl interesează criticile şi a atras atenţia că Arabia Saudită e singura echipă care a bătut-o pe Argentina lui Messi, la Cupa Mondială din Qatar. De asemenea, CR7 susţine că a avut oferte din Australia, Statele Unite sau Brazilia.
„Până acum mă simt foarte bine, sunt mândru că am luat această decizie. Mi-am terminat treaba în Europa, am câştigat totul, am jucat la cele mai mari cluburi. Acum sunt în Arabia Saudită, unde Al-Nassr mi-a dat această şansă. Sunt mândru că sunt aici.
Şi familia este fericită. Când iau decizii, familia mă susţine, mai ales copiii şi soţia mea. Primirea de ieri a fost minunată. Este o oportunitate să schimb mentalitatea unor generaţii. Am avut oferte din Australia, Statele Unite, Brazilia şi Europa. Dar mi-am dat cuvântul acestui club. Vreau să dau o viziune nouă a acestei ţări. De aceasta am ales această oportunitate.
Singura echipă care a bătut campioana mondială a fost Arabia Saudită. Pentru mine, nu este sfârşitul carierei şi nu îmi fac griji despre ce zice lumea. Sunt fericit că sunt aici. Liga este competitivă, am văzut meciuri. Vreau să joc şi poimâine, dacă antrenorul va fi de acord. Sunt un jucător unic. Vreau să bat şi aici nişte recorduri, cum am făcut şi în Europa.
Am venit aici să joc, să câştig. Vreau să zâmbesc, să mă simt bine şi să joc fotbal”, a fost mesajul lui Cristiano Ronaldo, la conferinţa de presă.
- Anunț incredibil după transferul lui Cristiano Ronaldo la Al-Nassr
- „Nu va îndrăzni să-i stea în cale! Îi va aduce și micul dejun”
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY