Au revoluționat fotbalul mondial! L-au adus pe Osama Vinladen, un transfer ”bombă”!

De Cătălin Oprișan
Publicat: 20.10.2020, 5:50

Twitter

Osama Vinladen, ţinta glumelor de pe internet

Union Comercio, o trupă cu doar 26 de ani de viață, din liga a doua, câștigătoare de cupă în 2010 (după ce a trecut, în ultimul act, la capătul a două meciuri, de Alianza Unicachi), l-a adus pe tânărul de 18 ani pentru a limpezi jocul, Osama Vinladen fiind prezentat drept un “mijlocaș de creație”. Băiatul, care a prins naționala peruană under-15, a fost ținta tuturor glumelor posibile, siteurile de socializare concluzionând că este vorba despre un transfer “bombă”. El a mai evoluat la grupare, la echipele de juniori, acum făcând pasul cel mare.

Reclamă

Sărmanul Osama Vinladen, care se mai intitulează Jimenez Lopez, născut imediat după atacurile teroriste din 11 septembrie 2001, a declarat pentru postul de televiziune “America”: “M-am gândit de câteva ori să-mi schimb numele, apoi mi-am dat seama că m-am obișnuit cu el. Acum totul pare normal!” Osama a mai spus că niciodată nu a încercat să stea de vorbă cu părinții săi, pentru a afla cum au ajuns ei să-l numească astfel. 

Reclamă

Vinladen, care are deja un copilaș, l-a botezat pe acesta mult mai ”normal”, ”Santiago”. După cum se poate vedea, în afara lui Osama, Union Comercio l-a mai adus și pe… Diego Armando, atacant!

Peruanii au o adevărată tradiție pe acest palier. Spre exemplu, la începutul acestui an, în Yungar, un sătuc din Anzi, Hitler și-a recuperat postul de primar după ce l-a învins pe Lenin. Deși pare greu de crezut, pe străzi s-au auzit, până spre dimineață, strigătele: ”Hitler, Hitler, Hitler!”, spre deliciul câtorva jurnaliști străini, prezenți la fața locului. 

Din 2019, pe masa Congresului Peruan există un proiect de lege ce intenționează interzicerea numelor de mărci comerciale sau a numelor de boli pentru nou-născuți. 

”Toată viața, fără a avea vreo vină, omul acela va purta un nume nedemn”, a scris inițiatorul proiectului. În Peru există cetățeni precum ”Pepsy”, ”Pringles”, ”Entel”, ”Danyerous”, dar se merge și mai departe, ajungâdu-se până la ”Alzehimer”…

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
23:52 21 apr.

Obiectivul neaşteptat anunţat de Mirel Rădoi! Dezvăluirea făcută după meciul cu Dinamo: „Ne uităm în spate”

23:45 21 apr.

Mihai Rotaru a anunţat ce trebuie să facă Universitatea Craiova pentru a câştiga titlul

23:36 21 apr.

„E o presiune imensă!” De ce nu vorbeşte Alexandru Mitriţă despre titlu. A spus-o după meciul cu Dinamo

23:28 21 apr.

Armand Duplantis şi Simone Biles, sportivii anului la Premiile Laureus

23:23 21 apr.

Ionuţ Negoiţă, după ce a fost surprins alături de acţionarii lui Dinamo: „La anul, cu achiziţii, vom putea mai mult”

23:21 21 apr.

Ştefan Baiaram s-a dezlănţuit după victoria cu Dinamo: „Nu le-a dat nicio şansă” + Ce spune despre lupta la titlu

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 3 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 4 „Cascadorii râsului!” Louis Munteanu nu s-a ferit de cuvinte după FCSB – CFR Cluj 3-2: „Pierdem în halul ăsta”s 5 FotoUltimul român celebru văzut alături de Papa Francisc. Suveranul Pontif a murit la 88 de ani, în a doua zi de Paştes 6 FotoAroganţă pe mulţi bani a lui Gigi Becali! Ce a făcut după victoria cu CFR Cluj: „Am luat-o albastră”s