Drama unui finalist de la Sevilla ’86: două infarcte, trei accidente aeriene, inimă necrozată!!!

Da, veți spune că sunteți sătui până peste cap de acest șablon: uneori, viața bate filmul! Noi vă istorisim povestea lui Julio Alberto Moreno, finalist cu FC Barcelona, contra Stelei, la Sevilla, pe 7 mai 1986, apoi, la final, tragem concluzia, da?

La șase ani, ai lui au luat calea divorțului. N-a înteles de ce trebuie să se despartă de frați, de ce a ajuns la orfelinatul ”Iisus în lanțuri”. Aici, tutorele l-a abuzat sexual încă din primele zile. Șapte ani de dramă. ”Și acum, la bătrânețe, îmi aduc aminte chipul nenorocitului”, spune. Șapte ani în care a tot întrebat unde îi sunt părinții, dar nimeni nu s-a obosit să-i răspundă. Când monitorul a vrut să-i facă, din nou, rău, în timpul unei tabere de vară, un tribunal din Asturias i-a dat voie să viețuiască dimpreună cu al său tată. La 13 ani era față în față cu un străin, dar încerca să se obișnuiască. Își căuta mama. Făcea handbal, ciclism, juca și fotbal cu tata, pe plajă, însă seniorul nu vedea, niciodată, câtă bucurie îi provoacă lovirea mingii…

Într-o zi, a furat 900 de pesetas din sertarul tatălui, a pus ceva merinde într-un rucsac și a plecat să-și caute mama. A găsit-o într-o casă a femeilor maltratate, ”subvenționată” de niște măicuțe. ”Unde sunt frații mei?”, a întrebat. A plecat să-i caute și pe ei. I-au găsit! N-aveau ce să mănânce, beau doar lapte cu un fel de fursecuri. Atât! Dar erau bucuroși că se regăsiseră!

Voia să apuce calea arhitecturii, însă pentru că nu avea bani, s-a băgat paznic de noapte. Uneori, plimba câinii bogătașilor, alteori descărca transporturi grele. Primea 8.000 de pesetas. Într-o zi, a citit că cei de la Real Madrid și de la Atletico făceau selecții.

A ajuns la Atletico, dar nu avea ghete de fotbal! Numai găuri în pantofi!

La 17 ani a ajuns la Atletico Madrileno. Atacant, apoi pe bandă. La un moment dat, don Vicente Calderon și antrenorul Luis Aragones au auzit de el. L-au tras spre prima echipă, dar n-avea ghete de fotbal, ci doar găuri în pantofi. ”Mama strânsese 2.000 de pesetas. Am luat 1.400 și mi-am cumpărat niște Adidas”, spunea, amintindu-și de acele vremuri, jurnaliștilor de la ”El Mundo”. ”Nu aveam de mâncare mai nimic, dar mama tot îmi spune că are încredere în mine, că o să mă fac fotbalist! Mie îmi era foame să marchez goluri!” În 1975 a semnat primul său contract de profesionist, 68.500 de pesetas. ”Din primul salariu am dat înapoi tot ceea ce furasem.”

Din primul salariu am mers la magazin. I-am cumpărat mamei o pijama, așternuturi de pat, pantofi, am umplut frigiderul. Era prima oară când o vedeam așa de frumoasă

În 1980 s-a luat cu Carmen, Carmen Escamez, nepoata patronului ”Băncii Centrale”, cu care urma să o aibă pe Carla. Fotbalist la Atletico, până în 1982. Atunci a trecut la FC Barcelona. Alături de Marcos Alonso ori de Diego Armando Maradona. Coechipier cu Schuster, Quini, Carrasco sau Victor Munoz. Primul titlu de campion în 1985. Apoi, finala de la Sevilla, contra Stelei, din 7 mai 1986. Titular, după ce golul său contra lui Juventus Torino valorase aur în calificare. 34 de meciuri la echipa națională în patru ani. Dacă a avut ghinion? După Sevilla, FC Barcelona a mai prins o finală de Cupa Campionilor Europeni, cea din 20 mai 1992. Câștigată, contra celor de la Sampdoria, cu golul actualului antrenor catalan, Ronald Koeman. Dar Julio Alberto se lăsase de fotbal un sezon mai înainte…

”Când ieși dintre droguri, e cel mai tare lucru! Ascultați la mine: a doua șansă, da, există!”

A fost momentul în care au început problemele. Drogurile. 25 de grame de cocaină într-o singură zi. A divorțat. S-a găsit cu o logodnică, vreun cincinal. S-a căsătorit iar, cu Patricia Sauri, mama Samanthei. Din nou divorț. ”Traumatizant”, a ținut să precizeze. Prinse a face harcea-parcea camerele de hotel pe unde stătea după ce fusese dat afară din casă. L-au acuzat că fură, a făcut praf afacerea sa cu motociclete. Deținea o discotecă, în Sitges. Pulbere! Apoi, Fiscul l-a călcat. ”Uitase”, pe o firmă, să plătească undeva la 70.000.000 de pesetas. A ajuns pe străzi, fără bani, fără familie, fără prieteni, fără nimic…

Te droghezi, apoi te lași. Ești curat! Dar treaba asta te urmărește toată viața, se ține scai de tine. Lumea te judecă mereu. Nu poți fi puțin răcit, pentru că ești catalogat drept drogat. Ai uitat să te bărbierești? Uite drogatul!

Le-au adunat! Nu el, doctorii! Trei supradoze… De două ori a intrat în comă. Tot de atâtea ori a ieșit, altfel nu s-ar mai povesti. I-au numărat două infarcte. La un control mai amănunțit, i-au descoperit necroză la inimă, undeva la 30 la sută din capacitatea de funcționare pierdută… Câtă vreme a umblat cu avionul, a supraviețuit la trei accidente aeriene! A fost la psihiatrie, a sărit de la al patrulea etaj al unui bloc, a sărit dintr-o mașină ce mergea. ”Am ajuns, de mai multe ori, la spital, aproape să fiu legat de pat”, adaugă.

Julio Alberto e al doilea din drepta, cum privim, rândul de sus, lipit de Maradona. Următorul e ”Sandu” Alesanco. Trupa e cu Migueli, cu Urruti, cu Victor Munoz, cu Marcos Alonso, tatăl actualului jucător de la Chelsea

La un moment dat, s-a potolit. A adunat 50.000 de euro și i-a donat celor fără adăpost… A început să le vorbească tinerilor despre pericolele ce se ivesc la tot pasul. Și-a luat carnetul de antrenor, dar n-a profesat. ”Îl am de vreo 15 ani. Degeaba”. În 2017, s-a despărțit definitv de FC Barcelona, unde se găsea ambasador. ”Politica a pus stăpânire pe noi. Acesta nu mai este un club de fotbal, ci un partid politic”, a zis și a trântit ușa.

Acum spune că este cel ma liniștit om din lume. Director sportiv la Deportivo Pilonesa, club din Asturias, de unde-și trage obârșia. ”Când ieși dintre droguri, e cel mai tare lucru! Ascultați la mine: a doua șansă, da, există!”