Ianis Hagi, mesaj pentru fanii lui Rangers. "Sunt nerăbdător să revin la antrenamente"

De Iulian Focșăneanu
Publicat: 31.03.2020, 5:12

Ianis Hagi Glasgow Rangers

Profimediaimages

Ianis Hagi, încurajări pentru suporterii lui Rangers

Internaționalul român le-a transmis un mesaj fanilor de pe Ibrox, prin intermediul rețelelor de socializare ale clubului.

Reclamă

Ianis Hagi, încurajări pentru suporterii lui Rangers

Revenit la Constanța, Ianis Hagi ține o legătură permanentă cu staff-ul lui Steven Gerrard. Jucătorul de 21 de ani încearcă să își mențină și fanii alături. 

Reclamă

Vreau să transmit dragoste și sprijin, din partea familiei Rangers, oamenilor din întreaga lume. Mă refer în special la medici, asistente și la cei care au curaj să se ducă în fiecare zi la muncă în încercarea de a salva vieți. Pe de altă parte, sunt nerăbdător să mă întorc la antrenamente. Abia aștept să îmi revăd coechipierii și mă antrenez cu ei în fiecare zi. Totuși, știm că suntem într-o situație dificilă și este important să fim sănătoși, acasă, acolo unde suntem în siguranță. Trebuie să respectăm regulile și totul va fi bine„, a reacționat Ianis Hagi.

Meciurile din campionatul Scoției au fost întrerupte pentru o perioadă nedeterminată. Rangers este pe poziția a doua în clasament, la 13 puncte în spatele lui Celtic. În 12 meciuri jucate pentru gruparea din Glasgow, Ianis Hagi a înscris 3 goluri și a oferit 2 pase decisive.

Pentru a-l transfera definitiv de la Genk, Rangers ar trebui să plătească 6.5 milioane de euro. Steven Gerrard nu este convins, iar mijlocașul român ar putea ajunge, din vară, la Lazio.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
15:11

Sky Sports a anunţat care va fi ultimul meci al lui Carlo Ancelotti pe banca lui Real Madrid

15:01

„De ce s-a prăbuşit Dennis Man?” Răspunsul dat de Adrian Mutu. Mesaj direct pentru Cristi Chivu: „Are de muncă”

14:21

Vlad Chiricheş şi Vali Creţu, apel la suporteri înainte de FCSB – CFR Cluj. Câte bilete s-au vândut

14:05

VideoGrand Prix, ediţia a 12-a: Antal Putinică şi Cătălin Ghigea prefaţează Marele Premiu al Arabiei Saudite

13:54

Bernadette Szocs – Bruna Takahashi, LIVE VIDEO (15:55). Duel pentru sferturile de finală ale Cupei Mondiale

13:21

Virgil van Dijk a semnat prelungirea contractului cu Liverpool

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 Alexandru Cicâldău a câştigat procesul! Suma uriaşă pe care o are de primit de la Konyaspors 3 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s 4 EXCLUSIVLovitură pentru Mirel Rădoi! Ştefan Baiaram forţează transferul de la Universitatea Craiovas 5 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas 6 Răzvan Lucescu semnează cu noua echipă! Anunţul momentului despre antrenorul româns