L-au atacat pe Smalling la 5 dimineața! I-au pus pistolul la tâmplă în fața copilului de doi ani și a soției!!!

De Cătălin Oprișan
Publicat: 16.04.2021, 11:19

L-au atacat pe Smalling la 5 dimineața! I-au pus pistolul la tâmplă în fața copilului de doi ani și a soției!!!

Profimediaimages

Smalling se află la al doilea său sezon la AS Roma. Poliția a ajuns imediat la vila acestuia și a început să-i caute pe tâlhari

Împrumutat de Manchester United la AS Roma, englezul Chris Smalling nu s-a putut bucura de calificarea romanilor în semifinalele Europa League, după eliminarea celor de la Ajax Amsterdam. 

Reclamă

La câteva ore după joc, trei indivizi mascați, au intrat în caza fundașului. Aici se găseau fostul internațional englez, dar și soția acestuia, Sam, precum și băiețelul de doar doi ani, Leo. Conform celor de la ”Gazzetta dello Sport”, aceștia l-au forțat să-i dea ceasuri, bijuterii și alte obiecte de valoare, după ce l-au amenințat cu un pistol.

Cei trei au pătruns în vila din zona Appia Antica din Roma, în timp ce familia lui Smalling dormea. L-au trezit pe fotbalist și l-au obligat să deschidă seiful, sub amenințarea pistolului, apoi au sustras câteva ceasuri ”Rolex”, câteva bijuterii și alte obiecte de preț. Totul s-a petrecut în fața soției, dar și a băiețelului de doi ani. Sam a fost cea care a telefonat la poliție.

Accidentat la genunchi, Chris nu a putut evolua contra ”lăncierilor”.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
23:55 18 apr.

Nicolae Stanciu, în formă maximă! Căpitanul României a înscris, din nou, în Arabia Saudită

23:41 18 apr.

„FCSB e Steaua şi cu asta basta!” Intervenţie în forţă în scandalul dintre campioană şi echipa Armatei

22:48 18 apr.

„Dorinel nu a fost la prima repriză!” Mircea Rednic, ironii la adresa adversarului după UTA-Sepsi 1-1

22:30 18 apr.

Sporting – Moreirense 3-1. Viktor Gyokeres a reuşit o dublă de senzaţie pentru echipa sa

22:26 18 apr.

„Să ne trezim la realitate!” Dorinel Munteanu sună adunarea după egalul cu UTA. Ce obiectiv are la Sepsi

21:29 18 apr.

VideoNicolae Stanciu şi Andrei Burcă petrec Paştele departe de familie! Nu ratează însă bucatele tradiţionale

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 3 Răzvan Lucescu semnează cu noua echipă! Anunţul momentului despre antrenorul româns 4 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas 5 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s 6 OUT de la Sepsi! Decizia luată de Laszlo Dioszegi după a 5-a înfrângere la rând a covăsnenilors