„Iar m-ați demis?! N-am pomenit așa ceva!” Şumudică a reacţionat, după ce turcii au scris că pleacă de la Gaziantep
De Valentin Pîrcălabu
Publicat: 5.03.2024, 14:42
Marius Şumudică a ajuns la capătul puterilor la Gaziantep. Antrenorul român a spus că s-a îmbolnăvit pe banca celor de la Gaziantep, iar presa din Turcia a scris c[ acestea vrea să plece de la echipă.
Gaziantep a pierdut partida cu Alanyspor, scor 0-1, iar acest rezultat l-a adus în pragul disperării pe antrenorul român care a lansat un atac dur şi la jucători.
Update 15:00: Marius Şumudică a dezminţit informaţiile apărute în presa din Turcia.
”Iar m-ați demis?! N-am pomenit așa ceva! Nu știu de unde apar astfel de declarații de la mine, când eu nu am vorbit despre așa ceva. Mi se pare aiurea să apară astfel de informații și eu să stau să dezmint, zău!
Nu zic, se poate întâmpla orice, dar eu nu am anunțat că plec de la Gaziantep, nici nu am apucat să discut cu conducerea. Acum am aterizat”, a spus antrenorul român pentru digisport.ro.
Marius Şumudică a ajuns la capătul puterilor la Gaziantep
”Mâine îmi voi face bagajele și voi pleca. Starea mea de sănătate s-a deteriorat, m-am îmbolnăvit aici. Nu suntem o echipă rea, dar sunt jucători care nu mă vor și nu joacă. Există bisericuțe în vestiar. Trebuie să schimb echipa”, ar fi spus Marius Şumudică, conform presei din Turcia.
Marius Şumudică a făcut scandal după înfrângerea grea încasată chiar de ziua lui cu Gaziantep
Marius Şumudică a făcut scandal după înfrângerea grea încasată chiar de ziua lui, Antalyaspor – Gaziantep 1-0. Antrenorul care a împlinit luni 53 de ani a vorbit despre arbitraj, dar şi despre problemele pe care le are echipa.
Gaziantep are o singură victorie în ultimele cinci meciuri şi a căzut pe loc retrogradabil, cu 28 de puncte acumulate după primele 28 de etape disputate în campionatul din Turcia. După ultimul eşec, Şumi a atacat arbitrajul, cerând un penalty. El a recunoscut şi problemele din vestiar.
”A fost un meci deschis, frumos, am jucat un fotbal bun, dar vreau să spun ceva. Am văzut cum arbitrul și-a schimbat decizia, la Maxim e sută la sută penalty. Nimeni nu a spus nimic la TV, nu am pus presiune deloc. Aici cine pune presiune primește un ușor avantaj.
E penalty clar la Maxim, toți au văzut. Arbitrul s-a dus la monitor și nu a vrut să vadă că a fost penalty. E vina noastră că nu facem scandal la televizor? Nu vreau să vorbesc acum la cald despre plecare. Sunt probleme de vestiar, nu le mai spun la televizor. Trebuie să rămână în vestiar”, a spus Şumudică.
Şumudică, salvat de jucători
Săptămâna trecută, presa din Turcia a anunţat că Marius Şumudică a fost aproape de demitere. Chiar dacă a scăpat, Şumi are acum nevoie de un rezultat pozitiv în partida de pe teren propriu cu Beşiktaş, ce se va disputa pe 11 martie.
Jucătorii ar fi fost cei care l-au salvat pe Şumi. 3 dintre ei au fost să îi convingă pe başkani să continue alături de antrenorul român. Alexandru Maxim, Florin Niţă şi căpitanul echipei, Papy Djilobodji au fost delegaţi să discute cu şefii clubului pentru a se evita plecarea lui „Şumi”.
Marius Şumudică a fost foarte aproape să fie demis de la Gaziantep. Consiliul de Administraţie al clubului s-a reunit iar în favoarea plecării antrenorului au votat şapte membrii, din 13. În ciuda acestui fapt, românul va continua pe banca echipei din Superlig.
- Marius Şumudică a ajuns la capătul puterilor la Gaziantep
- Antrenorul român a spus că s-a îmbolnăvit pe banca celor de la Gaziantep
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY