„Merită respect!” Şahtior, mesaj plin de emoţie pentru Mircea Lucescu: „Şi-a trecut numele în istoria fotbalului ucrainean”
De Iulian Focșăneanu
Publicat: 4.11.2023, 17:44
Şahtior a transmis un mesaj plin de emoţie pentru Mircea Lucescu, după ce antrenorul în vârstă de 78 de ani şi-a dat demisia de la Dinamo Kiev. Românul a luat decizia chiar după ce a fost învins de „mineri”, scor 0-1, în derby-ul Ucrainei.
„Il Luce” a scris istorie în perioada în care a stat pe banca lui Şahtior. Sub conducerea lui, gruparea din Doneţk a cucerit opt titluri de campioană naţională (2005, 2006, 2008, 2010, 2011, 2012, 2013, 2014), cinci Cupe ale Ucrainei (2004, 2008, 2011, 2012, 2013) şi şapte Supercupe (2005, 2008, 2010, 2012, 2013, 2014, 2015), dar mai ales Cupa UEFA, câştigată în 2009, după finala cu Werder Bremen (2-1).
Şahtior, mesaj plin de emoţie pentru Mircea Lucescu
Chiar dacă i-au grăbit demisia lui Mircea Lucescu, cei de la Şahtior au ţinut să îşi ia rămas bun de la tehnicianul român.
„Legendarul antrenor și-a încheiat cariera de antrenor în Ucraina. Mircea Lucescu a petrecut 15 ani din cariera sa remarcabilă în fotbalul din Ucraina. Aici a atins un succes extraordinar: a cucerit 25 de trofee și a devenit antrenorul cu cele mai multe distincții de când Ucraina este independetă. De asemena, a fost desemnat antrenorul anului de nouă ori.
Mircea Lucescu a avut o contribuție uriașă în dezvoltarea fotbalului din țara noastră. Stilul său de joc a fost întotdeauna considerat unul dintre cele mai frumoase din Europa, iar filozofia sa a fost mereu un exemplu pentru colegii săi. Antrenorul român a format mulți jucători talentați, unii dintre ei devenind staruri ai Ucrainei sau ai fotbalului mondial.
Mircea Lucescu a jucat un rol semnificativ în istoria modernă a lui Șahtior Donețk, confundându-se cu cea mai de succes eră a clubului. În cele 12 sezoane a obținut multe victorii incredibile și a cucerit 22 de trofee, printre care opt titluri în Ucraina și Cupa UEFA, în 2009. Șahtior a atins un nou nivel sub comanda sa, fiind recunoscută la nivelul întregului fotbal european.
Merită respect pentru că a ales să muncească în continuare aici și să ajute fotbalul din Ucraina chiar și după izbucnirea războiului în Donbas, în 2014 și după invazia Rusiei din februarie 20222.
Mircea Lucescu și-a trecut pentru totdeauna numele în istoria fotbalului ucrainean cu aceste realizări și părăsește Ucraina ca o legendă. Mulțumim pentru tot, Mister!„, a fost mesajul oficial transmis de Şahtior, potrivit sport.ro.
Gestul uriaş făcut de ucraineni în faţa lui Mircea Lucescu!
La finalul conferinței de presă în care Mircea Lucescu și-a anunțat retragerea din fotbal, persoanele care se aflau în sală l-au aplaudat pe tehnicianul român, pentru tot ceea ce a reușit să obțină în lunga sa carieră.
„Il Luce” o lasă pe Dinamo Kiev pe locul al 7-lea în prima ligă din Ucraina, cu 16 puncte obținute după 10 partide jucate.
S-a aflat pe banca echipei din capitala Ucrainei din luna iulie a anului 2020. În timpul petrecut pe banca lui Dinamo Kiev a reușit să câștige un titlu, o Cupă și o Supercupă a Ucrainei.
- Şahtior a transmis un mesaj plin de emoţie pentru Mircea Lucescu
- Antrenorul român a scris istorie pe banca echipei din Doneţk
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY