Închide meniul

Mia Hamm a adunat 50 de primăveri. ”N-am eliberat sclavi, doar am jucat fotbal. Feminin!”

Cătălin Oprișan Publicat: 17 martie 2022, 15:41

Comentarii
Mia Hamm a adunat 50 de primăveri. ”N-am eliberat sclavi, doar am jucat fotbal. Feminin!”

”Sunt doar jucătoare de fotbal. Feminin. N-am eliberat sclavi, nici n-am schimbat soarta Lumii. Doar l-am jucat și m-am bucurat de el. Atât!”. Mia Hamm a ajuns la 50 de primăveri, dar rămâne modestă, deși mulți spun că aceasta disciplină s-a dezvoltat în Statele Unite grației ei și, de aici, în întreaga lume. Dacă a fost mare? ”Nike” i-a dat numele unui magazin, ”Nitendo” i-a făcut un joc, ”Mia Hamm Soccer 64”. A fost botezată ”Jordan” și a devenit simbolul unei generații întregi de sportive, cu mult înaintea unor Serena Williams ori Simone Biles. ”Atunci când Mia are mingea la picior, e clar că urma o frază interesantă”, spunea marele Pele. Fiică de pilot al Forțelor Aeriene ale Statelor Unite, a trăit în mai multe orașe, până când familia s-a stabilit în Falls, Texas. Părinții vor adopta doi frați, unul dintre ei, Garrett, cu care s-a înțeles de minute, decedând de tânăr, fapt ce o va marca pe Mia. A început fotbalul la Lake Braddock Secondary School. La Universitatea Carolina de Nord avea să câștige patru titluri NCAA.

276 de selecții pentru SUA, 158 de goluri

În 1991 culegea prima selecție la naționala Statelor Unite. Echipa mergea în China, la Campionatul Mondial. Evolua în cinci meciuri, marca două goluri și cucerea titlul mondial. În 1995, a terminat pe locul al treilea. Medaliată cu aur, ”acasă”, în Atlanta, la JO 1996. Trei ani mai târziu, SUA și China dispută ultimul act, la americance acasă. Hamm transformă penaltyul decisiv, cu 90.000 de suflete în tribune, cea mai mare audiență de până atunci la un meci feminin. S-a format Liga Profesionistă, a ajuns la Washington Freedom, cu care a obținut titlul de golgeter. Apoi, un nou titlu olimpic, în 2004. Când s-a retras de la echipa națională, adunase 276 de selecții, cu 158 de reușite. A început să scrie cărți, a devenit ambasadoarea internațională a fetelor de la FC Barcelona și are propria fundație prin care adună fonduri pentru a-i ajuta pe cei cu probleme la măduvă. Boală de care a pierit fratele ei, Garrett, în 1997...

”Sunt doar jucătoare de fotbal. Feminin. N-am eliberat sclavi, nici n-am schimbat soarta Lumii. Doar l-am jucat și m-am bucurat de el. Atât!”. Mia Hamm a ajuns la 50 de primăveri, dar rămâne modestă, deși mulți spun că aceasta disciplină s-a dezvoltat în Statele Unite grației ei și, de aici, în întreaga lume. Dacă a fost mare? ”Nike” i-a dat numele unui magazin, ”Nitendo” i-a făcut un joc, ”Mia Hamm Soccer 64”. A fost botezată ”Jordan” și a devenit simbolul unei generații întregi de sportive, cu mult înaintea unor Serena Williams ori Simone Biles. ”Atunci când Mia are mingea la picior, e clar că urma o frază interesantă”, spunea marele Pele.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Fiică de pilot al Forțelor Aeriene ale Statelor Unite, a trăit în mai multe orașe, până când familia s-a stabilit în Falls, Texas. Părinții vor adopta doi frați, unul dintre ei, Garrett, cu care s-a înțeles de minute, decedând de tânăr, fapt ce o va marca pe Mia. A început fotbalul la Lake Braddock Secondary School. La Universitatea Carolina de Nord avea să câștige patru titluri NCAA.

276 de selecții pentru SUA, 158 de goluri

În 1991 culegea prima selecție la naționala Statelor Unite. Echipa mergea în China, la Campionatul Mondial. Evolua în cinci meciuri, marca două goluri și cucerea titlul mondial. În 1995, a terminat pe locul al treilea. Medaliată cu aur, ”acasă”, în Atlanta, la JO 1996. Trei ani mai târziu, SUA și China dispută ultimul act, la americance acasă. Hamm transformă penaltyul decisiv, cu 90.000 de suflete în tribune, cea mai mare audiență de până atunci la un meci feminin. S-a format Liga Profesionistă, a ajuns la Washington Freedom, cu care a obținut titlul de golgeter. Apoi, un nou titlu olimpic, în 2004. Când s-a retras de la echipa națională, adunase 276 de selecții, cu 158 de reușite.

A început să scrie cărți, a devenit ambasadoarea internațională a fetelor de la FC Barcelona și are propria fundație prin care adună fonduri pentru a-i ajuta pe cei cu probleme la măduvă. Boală de care a pierit fratele ei, Garrett, în 1997…

Reclamă
Reclamă
Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Ce echipă va încheia anul pe primul loc în Liga 1?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
0:58
Legenda Craiovei l-a distrus pe Filipe Coelho, după eșecul de la Atena: „Bagă-l, Mister, pe Nsimba! Mesajul a fost clar”
0:53
Andrei Rațiu și Bogdan Racovițan, calificați în optimile Conference League. Victorii pentru Rayo și Rakow
0:47
Răzvan Marin, mesaj pentru Universitatea Craiova după victoria cu AEK Atena: „Să aibă baftă în campionat”
0:38
Filipe Coelho, fără cuvinte după AEK – Univ. Craiova 3-2: „Nu pot explica. Nu meritam asta”
0:36
Ștefan Baiaram, acuzații dure după ce Univ. Craiova a fost eliminată dramatic din Conference League: „A tras cu ei”
0:27
Alexandru Cicâldău, devastat după ratarea calificării în play-off: „O seară neagră”
1 Pensia “ruşinoasă” pe care o primeşte Cornel Dinu. Dovada că România nu-şi respectă legendele: “Dreptate mioritică” 2 Gino Iorgulescu, veşti triste despre starea lui Dan Petrescu: “E foarte grav! Se zbârleşte pielea pe mine” 3 Fostul mijlocaș de la CFR Cluj și FCSB a ajuns să spele mașini de lux la 33 de ani: „Băi, cine ți-a dat ideea asta?” 4 Internaţionalul Mario Pineida a fost asasinat! Mama fotbalistului a fost şi ea atacată 5 Ajuns în vârful carierei în Serie A, românul îşi reziliază contractul. De ce clubul renunţă la el 6 Vin banii la CFR! Transferul se face astăzi: jucătorul face vizita medicală şi semnează
Citește și