N’Golo Kante refuză prelungirea contractului cu Chelsea şi poate ajunge gratis la Barcelona! Planul pus la cale de Xavi

De Dragoș Vasile
Publicat: 11.10.2022, 10:00

N'Golo Kante vrea să ajungă la Barcelona

N'Golo Kante vrea să ajungă la Barcelona

N'Golo Kante, în timpul unui meci pentru Chelsea / Profimedia

N’Golo Kante poate ajunge gratis la Barcelona în vara următoare. Mijlocaşul de 31 de ani refuză prelungirea contractului cu Chelsea, iar Xavi a pus la cale un plan.

Reclamă

Chiar dacă sezonul abia a început, Xavi este cu gândul la viitor. Vrea să facă tot posibilul pentru ca N’Golo Kante să ajungă pe Camp Nou.

Reclamă

N’Golo Kante poate ajunge gratis la Barcelona

Astfel, potrivit as.com, catalanii vor să înceapă negocierile cu acesta în cel mai scurt timp posibil. Barcelona nu vrea să rişte şi face orice efort pentru ca mijlocaşul să semneze încă din ianuarie. Contractul lui Kante cu londonezii expiră în iunie 2023.

Cotat la 40 de milioane de euro pe site-urile de specialitate, Kante este unul dintre cei mai buni recuperatori din lume. Acesta a evoluat în 262 de meciuri pentru Chelsea, reuşind 13 goluri şi 15 pase decisive.

Alături de gruparea de pe Stamford Bridge, campionul mondial a cucerit titlul în Premier League şi UEFA Champions League.

Preşedintele Macron, plecăciune în faţa senzaţionalului Kante

N`Golo Kante Balon de Aur! Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, este fanul numărul unu al lui N`Golo Kante.

„N`Golo Kante este un mare jucător. La fel ca Mbappe, el este un exemplu. Dacă ne uităm la sezonul pe care Kante l-a avut cu echipa de club, sper să câştige Balonul de Aur. Sunt sigur că va conta şi la Euro

El şi Kylian sunt oameni de calitate. Sunt loiali cluburilor de care ţin. Asta e foarte important pentru ţară, pentru că sportul nu este doar sport”, a spus Macron, citat de „Top of the foot”.

Robert Lewandowski a dezvăluit secretul formei sale de la Barcelona

Robert Lewandowski înscrie pe bandă rulantă la Barcelona şi a dezvăluit care este secretul formei sale. Starul polonez a marcat singurul gol al victoriei cu Mallorca şi şi-a dus echipa pe primul loc în La Liga.

Lewandowski l-a felicitat pe Xavi şi anunţă că a avut parte de antrenamente excelente după ce a ajuns pe Camp Nou.

„Pre-sezonul cu Xavi a fost foarte intens. Mă așteptam să fie mai ușor. A fost similar sau chiar mai greu decât la Bayern.

Aici, în Spania, fanii apreciază detaliile tehnice mai mult decât în Germania. Au acea euforie, se bucură de ea. Întotdeauna mi-am dorit să joc în La Liga, să trăiesc în Spania era visul meu… și nu numai în ceea ce priveşte sportul. Acum mă simt înviorat.

Încă învăţ spaniola şi acum încep să înţeleg multe. În vestiar sunt doar 2 sau 3 jucători care nu înțeleg engleza, dar antrenorii şi staff-ul vorbesc engleza, ceea ce este de ajutor”, a dezvăluit Robert Lewandowski pentru Kanał Sportowy, citat de mundodeportivo.com.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
22:56

„Cascadorii râsului!” Louis Munteanu nu s-a ferit de cuvinte după FCSB – CFR Cluj 3-2: „Pierdem în halul ăsta”

22:46

„M-a șocat!” Dan Petrescu, la pământ după FCSB – CFR Cluj 3-2: „Nu am înțeles nimic”

22:21

„Nu a fost de vină” Gigi Becali a analizat „parada” lui Mihai Popescu din cu CFR 3-2. Ce i-a reproșat lui Târnovanu

22:11

Gigi Becali, verdict despre lupta pentru titlu după 3-2 cu CFR Cluj: „Nu ai cum să îl mai pierzi!”

22:02

Cum arată clasamentul Ligii 1 după FCSB – CFR Cluj 3-2! Victorie uriașă pentru campioana en-titre

21:53

FCSB – CFR Cluj 3-2! Roș-albaștrii, pas uriaș în lupta pentru titlu după un derby „de foc”

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 3 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 4 OUT de la Sepsi! Decizia luată de Laszlo Dioszegi după a 5-a înfrângere la rând a covăsnenilors 5 Echipa din Liga 1 care vrea să-l transfere pe Marius Ştefănescu. Cât cere Gigi Becali în schimbul luis 6 Petrolul şi-a prezentat noul antrenor principal. Revine în fotbalul românesc după 12 anis