Nota primită de Ianis Hagi după golul marcat în Rangers – Celtic! Internaţionalul român, cel mai bun de pe teren în Old Firm

De Alex Masgras
Publicat: 2.01.2025, 19:04

Ianis Hagi, în timpul meciului Rangers - Celtic / Profimedia

Ianis Hagi a contribuit din plin la victoria obţinută de Rangers în primul derby Old Firm al anului. Echipa lui Philippe Clement s-a impus cu 3-0. Internaţionalul român a deschis scorul în minutul 7, cu un şut din afara careului, în timp ce Robin Propper a majorat diferenţa în minutul 65. Danilo a fost cel care a dus scorul la 3-0, în minutul 80.

Reclamă

Acesta a fost primul gol din acest sezon pentru Ianis Hagi, care a avut parte de o stagiune extrem de complicată. El a fost trimis la echipa a doua, acolo unde a evoluat o perioadă bună de timp. Revenit în lotul lui Clement, el nu a avut drept de joc în cupele europene.

Reclamă

Ianis Hagi, cea mai bună notă după ce a marcat în Rangers – Celtic

Ianis Hagi a fost unul dintre cei mai activi jucători ai lui Rangers în derby-ul cu Celtic. Pe lângă golul marcat în minutul 7, el a fost extrem de implicat şi a pus probleme apărării echipei lui Brendan Rodgers.

Pentru prestaţia sa din meciul cu Celtic, specialiştii de la sofascore.com l-au notat pe Ianis Hagi cu 8,3. Internaţionalul român a primit astfel cea mai bună notă din acest meci.

Nota primită de Ianis Hagi în Rangers - Celtic / sofascore.comNota primită de Ianis Hagi în Rangers - Celtic / sofascore.com

Celtic rămâne lider în Scoţia după acest eşec, cu 50 puncte obţinute în 19 etape. De altfel, aceasta este prima înfrângere a lui Celtic din actuala ediţie de campionat. În ceea ce o priveşte pe Rangers, echipa lui Clement rămâne pe locul 2, dar ajunge la 39 de puncte, obţinând primul succes după ce în preceedentele două partide nu a reuşit să se impună.

Ianis Hagi a marcat primul gol pentru Rangers în acest sezon chiar împotriva lui Celtic

Ianis Hagi a deschis scorul încă din minutul 7 al meciului cu Celtic. Internaţionalul român a marcat primul gol din acest sezon pentru echipa mare a lui Rangers cu un şut perfect, de la aproximativ 20 de metri. Imediat după gol, Ianis Hagi s-a dus către antrenorul Clement şi a avut un strigăt de descătuşare.

La meci a fost prezent şi Gică Hagi, tatăl internaţionalului român. La scurt timp după golul marcat de Ianis Hagi, camerele TV l-au surprins pe fostul mare fotbalist în tribunele stadionului Ibrox.

Într-un sezon în care a avut mari probleme, fiind trimis la echipa secundă şi neavând dreptul de a juca în Europa League, Ianis Hagi a revenit în echipa lui Clement.

Cu toate acestea, el nu a reuşit nici pe finalul anului să fie constant, el nefiind nici măcar în lot la ultimul meci din 2024, la remiza cu Motherwell, scor 2-2.

Ianis Hagi a fost însă titularizat de Philippe Clement, iar decizia antrenorului lui Rangers s-a dovedit a fi extrem de inspirată, în condiţiile în care internaţionalul român a marcat primul său gol în tricoul lui Rangers din acest sezon.

Reclamă
Recomandări
  • Cupa Mondială 2025 la tenis de masă e live în AntenaPLAY (14-20 aprilie)
  • Marele Premiu al Arabiei Saudite este live în AntenaPLAY, duminică, de la ora 20:00
  • Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



    *după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

    Citește și:
    22:56 20 apr.

    „Cascadorii râsului!” Louis Munteanu nu s-a ferit de cuvinte după FCSB – CFR Cluj 3-2: „Pierdem în halul ăsta”

    22:46 20 apr.

    „M-a șocat!” Dan Petrescu, la pământ după FCSB – CFR Cluj 3-2: „Nu am înțeles nimic”

    22:21 20 apr.

    „Nu a fost de vină” Gigi Becali a analizat „parada” lui Mihai Popescu din cu CFR 3-2. Ce i-a reproșat lui Târnovanu

    22:11 20 apr.

    Gigi Becali, verdict despre lupta pentru titlu după 3-2 cu CFR Cluj: „Nu ai cum să îl mai pierzi!”

    22:02 20 apr.

    Cum arată clasamentul Ligii 1 după FCSB – CFR Cluj 3-2! Victorie uriașă pentru campioana en-titre

    21:53 20 apr.

    FCSB – CFR Cluj 3-2! Roș-albaștrii, pas uriaș în lupta pentru titlu după un derby „de foc”

    1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 3 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 4 OUT de la Sepsi! Decizia luată de Laszlo Dioszegi după a 5-a înfrângere la rând a covăsnenilors 5 Echipa din Liga 1 care vrea să-l transfere pe Marius Ştefănescu. Cât cere Gigi Becali în schimbul luis 6 Petrolul şi-a prezentat noul antrenor principal. Revine în fotbalul românesc după 12 anis