Olympique Marseille riscă o pedeapsă severă după derby-ul cu PSG. 9 poliţişti răniţi. Un suporter a intrat pe teren
De Antena Sport
Publicat: 25.10.2021, 13:11
Deja în vizorul Comisiei de disciplină a LFP din cauza incidentelor în care au fost implicaţi suporterii din Marsilia în timpul deplasării la Angers (0-0), la 22 septembrie, OM este acum cercetată pentru incidentele care au avut loc la derby-ul cu PSG.
Olympique Marseille – PSG 0-0. Un suporter a intrat pe teren şi a ajuns aproape de Lionel Messi
Un suporter a pătruns pe teren în timpul meciului şi l-a „fugărit” pe atacatul lui PSG Lionel Messi, totuşi fără a-l atinge în vreun fel când l-a „prins”. De asemenea, mai mulţi jucători parizieni au fost ţinta unor obiecte aruncate din tribune în timpul partidei.
Înainte de joc, în jurul arenei, nouă poliţişti au fost răniţi, inclusiv un comisar, în înfruntări între forţele de ordine şi fanii din Marsilia. Poliţia a anunţat că 21 de persoane au fost reţinute după aceste confruntări.
După remiza cu Angers, liga a dictat deja mai multe sancţiuni împotriva clubului OM, din cauza invadării terenului şi a ciocnirilor între suporterii celor două echipe pe gazonul Stadionului Raymond Kopa. În plus faţă de înterzicerea deplasării fanilor la meciurile din afara Marsiliei până la 31 decembrie, clubul condus de Pablo Longoria a primit şi o penalitate de un punct, o decizie suspendată pentru o perioadă de un an. Acum, LFP ar putea transforma hotărârea cu suspenare într-o sentinţă cu executare.
Totodată, Comisia de disciplină, care se va întruni miercuri, ar putea decide şi alte sancţiuni împotriva OM, precum, de exemplu, închiderea parţială sau totală a tribunelor Stade Velodrome sau chiar disputarea unor partide cu porţile închise în Ligue 1.
În ciuda apelurilor la calm făcute de primarul din Marsilia şi de preşedintele clubului înaintea meciului şi a sporirii măsurilor de securitate, suporterii tot au produs haos cu ocazia acestui derbi, iar atacantul lui OM Dmitri Payet cere sancţiuni drastice împotriva celor violenţi.
Dmitri Payet cere pedepse pentru propriii fani
„Mulţumesc publicului care ne-a susţinut şi a fost exemplar, dar am văzut şi sticle, încărcătoare, brichete aruncate, le-am văzut căzute şi pe mine, ştiu ce este. Unii derapează şi riscăm să pierdem puncte, nu putem spune că aceşti tipi iubesc OM. Sunt dezamăgit, nu înţeleg, se ştie că suntem sub observaţie. E nevoie de sancţiuni reale, nu mai putem aştepta ca să fie rănit cineva”, a spus el.
Dacă liga îi va retrage echipei din Marsilia un punct, această decizie va fi sinonimă cu un meci pierdut în faţa marii rivale, deşi pe teren OM a jucat foarte bine şi chiar a fost aproape de o meritată victorie în faţa vedetelor pariziene.
- Olympique Marseille – PSG 0-0
- OM riscă să piardă un punct după incidentele din derby
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY