Pe Luka Modric, ”bunicul”, l-au omorât cu două gloanțe în cap, la 500 de metri de casă. “Ce om poate face asta unui inocent?”

Arhivă personală

Luka Modric şi bunicul său

L-au găsit a doua zi. La 500 de metri de casă. I-au găsit a doua zi. Uciși cu sânge rece, împușcați pe la spate. Moșnegii locului: Modric, Stipe Zubak, Maruna John, Jurcevic Diosa… Bunicul avea 66 de ani. Asta se petrecea prin iarna lui 1991. Războiul din Balcani plecase să muște din oameni în primăvară. Era plin de sânge. Nu se putuse apăra. Cu ce era să o facă? Cu toiagul cu care mâna cornutele? Fusese lichidat de către o patrulă cetnici, membri ai SAO Krajina, o auto-proclamată republică sârbă din Croația. Soția, bunica micuțului Luka, s-a stins la câteva luni. De dor.

Puștiulică nu pricepea prea multe lucruri. Nu înțelegea de ce Raiul, locul acela mirific unde se juca, nu mai exista. De ce trebuia să-l părăsească așa, brusc? De ce era gol, fără suflete-n el?

Înainte de urgia asta, Stipe și Jasminka, părinții, trebăluiau la o fabrică de confecții. Bărbatul intrase în armata croată. Când omul ei plecase la oaste, Jasminka își luase puii – pe Luka și pe Jasmine – și se mutaseră într-un loc mai sigur.

Băiețelul nu mai avea câmpul său pe care alerga și 10 kilometri. Dispăruseră și tovarășii de joacă, țâncii cu care bătea mingea. Au fugit la Makarska, în ”Satul copiilor”. Apoi, în Hotelul ”Kolovare” din Zadar, cu 191 de camere alocate pentru refugiați. ”Nu aveam voie să ieșim afară, de frica lunetiștilor. Trăgeau în tot ceea ce mișca”, avea să-și aducă aminte Luka Modric.

”Fugeam de antiaeriană. Care ajungea primul, câștiga!”

A ajuns la ”piticii” de la Zadar. În 1993, războiul era în floare, dar, vorba cântecului lui Julio Iglesias, viața își urma cursul firesc. Azi rândurile acestea sunt greu de crezut. ”Când suna antiaeriana și eram la antrenamente, o rupeam la fugă, direct în adăposturi. Care ajungea primul, câștiga”. Joacă de copii. Peste ani, Modric avea să-și dea seama că fuga aceea á la Forrest Gump însemna viață. ”Fotbalul m-a scos din moarte”, rememora, fără a fi filosof.

Când nenorocirea s-a terminat, Luka avea 10 ani. Tatăl s-a întors teafăr acasă. Dar erau sărmani. Foarte sărmani. Iubea tare fotbalul. Avea calități. Îl moștenise pe Zeljiko, unchiul, fratele geamăn a lui Stipe, cel care obosise mingea cu succes, în tinerețe. Banii lipseau. Din indemnizația de militar – cam 200 de euro în banii de azi – Stipe îi plătea și școala de fotbal. Pentru că Luka era mingicar, primea multe lovituri în tibie. Îl durea. Tomislav Basic, cel care avea grijă de pepinieră, l-a chemat într-o zi la teren pe Stipe. ”Omule, să-i faci la tine, la atelierul tău, niște apărători. Știu că n-ai bani de unele adevărate, dar să nu-i rupă copilului picioarele”, auzise. Stipe prinsese un loc la aeroportul militar din Zemunik, trebăluia pe acolo. A găsit o coajă de stejar, din ea i-a zămislit două apărători. Îl îngreunau la alergat, dar ce alte opțiuni avea? Nu râdeți! Basic le păstrează și azi. ”Le-am ținut, pentru că știam că Luka va ajunge mare. Nu-i o rușine. Din contră, cred că e bucuros să-și amintească de ele, să vadă de unde a plecat și unde a ajuns”.

36 de ani. 413 meciuri la Real. 18 trofee

Pentru că era mic de statură, mulți l-au refuzat. Un ”spion” de la Dinamo Zagreb l-a ochit. A semnat cu ei la 16 ani. Cu primii bani le-a luat părinților un apartament în Zadar. Dar problemele nu se terminaseră. L-au trimis la ”abator”, la HSK Zrinjski Mostar, acolo unde se duelau pe gazon cu drujba la jambiere. Dar i-a prins bine. S-a călit. Prin 2005, Dinamo l-a luat îndărăt, după mai multe împrumuturi. Avea 20 de ani. 20 de ani și un antrenor topit după el: spaniolul Juande Ramos. 27.000.000 de euro și Luka Modric a ajuns la Tottenham.

Azi are adunate 413 meciuri la Real Madrid. E ”vice” mondial cu naționala Croației, 146 de jocuri, ”Balon de Aur”. 18 trofee cu Real Madrid, patru Ligi ale Campionilor. La a doua tinerețe, posibil să semneze prelungirea angajamentului. La 36 de ani, a scos o carte autobiografică: ”Mi partido”, în care vorbește despre toate. Dar cel mai mult îl doare amintirea: ”Ce suflet de om ar putea lua viața unui bătrân neajutorat și inocent?”